Care dintre acești termeni este specific zonei în care locuiți? O furtună, indiferent de nume... este doar o furtună? Da, un uragan este același l
Care dintre acești termeni este specific zonei în care locuiți? O furtună, indiferent de nume… este doar o furtună?
Da, un uragan este același lucru cu un taifun, care este, de asemenea, același lucru cu un ciclon, dar nu neapărat același lucru cu un ciclon-exploziv. Atunci, care este diferența între taifun/uragan/ciclon?
Nu prea sunt diferențe, cu excepția numelor lor, deși aceste denumiri depind de locul din care începe furtuna. Un „uragan“ ia naștere deasupra Atlanticului de Nord sau deasupra Pacificului central și estic – în locuri precum Florida, Caraibe, Texas și Hawaii.
Se formează deasupra Pacificului de vest, în țări din Asia de Est precum Japonia și Coreea? Atunci este un „taifun“.
Atât uraganele, cât și taifunurile sunt cicloane tropicale – și „ciclon“ este denumirea pe care o primesc atunci când apar în alte locuri, cum ar fi deasupra Oceanului Indian.
Ce este un ciclon tropical?
Un ciclon începe deasupra oceanelor tropicale sau semitropicale sub forma a ceea ce NOAA numește o serie „rotativă“ și „organizată“ de nori și furtuni. (În emisfera nordică, rotirea are loc în sens invers acelor de ceasornic.)
Când începe să ia amploare, se numește „depresiune tropicală“. Pe măsură ce prinde viteză, se transformă în „furtună tropicală“ – viteza vântului trebuie să fie de cel puțin 39 de mile pe oră pentru a primi această denumire.
Iar atunci când vântul ajunge la 74 de mile pe oră, furtuna s-a intensificat, sau „maturizat“, până la punctul în care o putem numi uragan, taifun sau ciclon tropical intensificat.
Care este diferența dintre un uragan și un taifun?
Uragan vs. taifun, ce le diferențiază? Pe lângă faptul că survin în zone diferite ale lumii – uraganele iau naștere în Atlanticul de Nord sau deasupra Pacificului de Nord central/oriental, în timp ce taifunurile se produc în Pacificul de Nord vestic și în Asia de Est – ele variază și în intensitate.
Modul în care este calculată această intensitate depinde de cine face calculul. În Statele Unite, evaluăm uraganele pe o scară de la 1 la 5, folosind scala Saffir-Simpson, care se bazează pe viteza maximă a vântului:
Categoria 1 este caracterizată prin vânturi cu viteze cuprinse între 74 și 95 de mile pe oră; categoria 2, între 96 și 110 mile pe oră; categoria 3, între 111 și 129 de mile pe oră; categoria 4, între 130 și 156 de mile pe oră; și categoria 5, peste 157 de mile pe oră.
Cu toate acestea, Organizația Meteorologică Mondială include taifunurile puternice, taifunurile foarte puternice și taifunurile violente în categoria 5, cu viteze ale vântului cuprinse între 74-119 mile pe oră sau mai mult.
Citește și De ce nu există „goluri de aer” și alte informații despre turbulențele aviatice
Care este diferența dintre un ciclon și un uragan?
La fel ca uraganele și taifunurile, cicloanele și uraganele nu sunt exact la fel. Uraganele sunt desemnate ca atare „atunci când apar deasupra Atlanticului de Nord, Pacificului de Nord central și Pacificului de Nord estic“, potrivit National Geographic.
În schimb, atunci când se formează furtuni rotative „deasupra Pacificului de Sud și a Oceanului Indian“, acestea primesc denumirea de ciclon.
Furtunile diferă, de asemenea, în ceea ce privește perioadele din an în care ating apogeul. Sezonul uraganelor e în plin avânt de la jumătatea lui august până la sfârșitul lui octombrie, în timp ce sezonul cicloanelor poate atinge punctul maxim oricând „în mai și noiembrie“.
Cu toate acestea, în ceea ce privește impactul, cele două sunt extrem de asemănătoare și tind să facă ravagii indiferent de locație.
De ce aceste denumiri diferite?
Ciclon este un termen generic și este cuvântul pe care meteorologii îl folosesc pentru a descrie în general aceste furtuni. Dicționarul online de etimologie îi datează originile în 1848, când se presupune că a fost utilizat pentru prima dată pentru a descrie o furtună intensă care a avut loc deasupra Indiei în 1789; provine, în sens larg, din cuvântul grecesc kyklon, „care se mișcă în cerc, se învârte“.
Originea cuvântului uragan, utilizat pe continentul american, datează de la sosirea spaniolilor pe aceste meleaguri, în secolele XV și XVI; în limba spaniolă, cuvântul pentru uragan este huracán.
Potrivit Gawker, „’Typhoon’ a fost introdus în limba engleză atunci când exploratorii au interacționat cu locuitorii din sud-vestul și sudul Asiei și provine din termenul tufan, care înseamnă ‘furtună ciclonică puternică’ în arabă, persană și hindi“.
Indiferent cum numiți aceste furtuni de mare intensitate, ele sunt însoțite de vânturi puternice, multă ploaie și inundații. Și indiferent unde vă aflați în lume, dacă trăiți într-o regiune asupra căreia se abat cicloanele (sau uraganele/taifunurile), cele mai mari și mai intense dintre aceste furtuni devin din ce în ce mai probabile și datorită schimbărilor climatice.
Tribuna.US
COMMENTS