Care este scopul violențelor din marile orașe americane?

Care este scopul violențelor din marile orașe americane?

Este greu de spus care este scopul violenței revoluționare care are loc în marile orașe americane. Până în prezent, sute de polițiști au fost răniți, zeci de oameni au fost uciși și miliarde de dolari au rezultat din daunele materiale și colaterale. O analiză National Review.

Aparent, multe dintre demonstrațiile din această vară au protestat împotriva reținerii macabre și morții lui George Floyd, aflat în custodia poliției din Minneapolis, pe 25 mai.

Cu toate acestea, trei luni mai târziu, puțini dintre cei care încercau să incendieze o secție de poliție din Portland – cu poliția baricadată în interior – sau să jefuiască buticurile de lux din Magnificent Mile din Chicago ori chiar bătând la întâmplare trecători nevinovați, par a mai fi motivați de moartea lui Floyd.

Apologeții susțin că furia puternică din iunie, iulie și august a fost dividentul fricii colective de șase luni cu privire la pandemia COVID-19 care la acest moment a ucis aproape 180.000 de americani.

Carantina națională fără precedent și recesiunea bruscă, auto-generată a unei economii în plină expansiune, au adăugat cu siguranță tensiuni.

Milioane de tineri au fost sechestrați în apartamentele și subsolurile lor, șomeri, fără școală și îngrijorați de perspectivele lor privind cariera. Mulți dintre ei au vrut pur și simplu să-și verse furia asupra lumii și a aproape tot ce se află în ea.

Mass-media a romantizat tulburările „verii iubirii” și a minimizat violențele. Ziarele au publicat eseuri foto bizare cu elementele de vestimentație de la proteste – umbrele, suflante de frunze, scuturi de lemn, armuri și căști de biciclete colorate.

Mulți dintre cei aflați pe străzi păreau la fel de interesați să-și facă selfiuri ca și să spargă geamuri.

Unii pun furia pe seama președintelui Trump, pe tensiunile unui an electoral și pe înarmarea aproape a uturor problemelor actuale de către ambele partide.

Alții susțin că violența este în mare parte condusă de interesele ideologice. Se cere concedierea dușmanilor ideologici și angajarea de prieteni partizani. Dacă vechea gardă este alungată, atunci posturile lor lucrative pot fi confiscate de o nouă generație trezită. Demagogii văd cariere politice născute din megafon.

Niciuna dintre aceste explicații nu se exclude reciproc. Dar toate reflectă confuzie cu privire la motivul pentru care vandalismul adesea lipsit de sens s-a îndreptat către statuile lui Ulysses S. Grant și Frederick Douglass și împotriva Memorialului celui de-al Doilea Război Mondial.

De ce se tem autorii și artiștii liberali că există o nouă cultură McCarthyite de anulare care amenință cu eliminarea chiar și a simpatizanților progresivi? De ce oficialii orașelor definanțează departamentele de poliție exact în momentul în care rezidenții vulnerabili se tem cel mai mult pentru siguranța lor?

Rețineți că rareori există cereri din partea Antifei pentru statui noi, dat fiind că eroii protestatarilor sunt adesea mai deficienți decât personajele istorice ale căror statui sunt vandalizate și distruse.

Ce se întâmplă, atunci?

La fel ca în majoritatea revoluțiilor culturale care doresc să înceapă lucrurile de la „anul zero”, violența vizează trecutul Americii pentru a-i schimba prezentul și viitorul.

Țintele nu reprezintă doar vechea cultură majoritară, ci și statuile și clădirile clasice, instituțiile sfinte, icoanele religioase, numele de personalități ale străzilor și piețelor și aproape orice reprezentare a tradiției și autorității.

Pentru majoritatea americanilor care nu crede în revoluție, totul pare atât de suprarealist și ipocrit. Doar o economie americană disprețuită și dinamică permite milioanelor să divorțeze de ea pentru o vară de protest.

O Constituție americană ridiculizată asigură că tâlharii și piromanii au parte de un proces corespunzător. Declarația Drepturilor garantează întrunirea pașnică și limbajul profanator amplificat electric, rar protejat în altă parte.

Acțiunea afirmativă – subvenții și împrumuturi pentru colegii asigurate la nivel federal; smartphoneuri, căști și laptopuri ieftine oferă tinerilor perspective de neimaginat în trecut.

Indiferent de toate acestea, nu contează – revoluțiile culturale sunt incoerente și nihiliste.

Cei care au optat pentru Regatul Iacobin al Terorii au dorit violență, nu o republică constituțională care să înlocuiască monarhia franceză.

Bolșevicii erau mai puțin interesați de schimbarea primului ministru ales ca țar rus decât să confiște puterea și să ucidă milioane de opozanți.

Mao Zedong nu doar că i-a urât pe războinici, pe proprietari, mandarini și pe naționaliști. A vrut să reinventeze 1 miliard de chinezi după propria sa imagine narcisistă, ucigând mai întâi milioane de oameni.

Desigur că există motive pentru a gestiona și supraveghea poliția mai eficient.

Universitățile sunt parțial vinovate pentru un împrumut colectiv de studii de 1.4 trilioane de dolari.

Globalizarea a erodat clasa de mijloc. America din centrele orașelor este mult prea violentă și mult prea neglijată.

Dar acestea nu sunt preocupările aparente ale celor care fură încălțăminte și telefoane din U-Hauls, care lovesc oamenii inconștienți căzuți pe asfalt, care distrug arta și cultura sau caută să incendieze clădirile publice cu tot cu funcționari înăuntru.

Scopul anarhiei este de a șterge ceea ce nu pot crea

Anarhiștii răstoarnă ceva la care ei nu pot accede și nici nu pot înțelege. Ar eroda însăși sistemul care asigură libertatea individuală și afluența istorică.

Mișcarea anarhiștilor nu este logică, ci o putere alimentată de invidie: să ia puterea, să o păstreze și să o folosească împotriva pretinșilor dușmani – ceea ce altfel ar fi imposibil în vremuri de pace sau prin vot.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0