HomePentru Gospodine

Cât timp rezistă de fapt conservele?

Cât timp rezistă de fapt conservele?

Conservele sunt perfecte pentru o masă rapidă și pentru situații de urgență. Iată ce trebuie să știți despre perioada lor de valabilitate – și cum să

Conservele sunt perfecte pentru o masă rapidă și pentru situații de urgență. Iată ce trebuie să știți despre perioada lor de valabilitate – și cum să le depozitați corect, scrie Cassandra Brooklyn într-un articol Reader’s Digest.

Tuturor ne place mâncarea gătită acasă, din ingrediente proaspete, dar uneori pur și simplu nu avem timp (sau chef) pentru asta.

Alimentele neperisabile, cum ar fi conservele, pot fi colacul de salvare atunci când sunteți prea ocupat pentru a fierbe fasolea, un dovleac sau a merge până la magazin să cumpărați legume proaspete.

Multe alimente cu perioadă mare de valabilitate sunt ușor de păstrat la îndemână, au aplicații multiple, sunt excelente în situații de urgență, cum ar fi furtunile de zăpadă și penele de curent și, aparent, rezistă o veșnicie.

Dar cât timp sunt de fapt valabile conservele? Poți ignora data limită inscripționată pe ambalaj?

Răspunsul scurt: Depinde, dar modul în care se realizează ambalarea lor le conferă un termen lung de valabilitate. Potrivit lui Candice Christian, expert în siguranța alimentară la North Carolina State University Extension, metodele corecte de conservare „elimină oxigenul, distrug enzimele prezente în alimente și împiedică dezvoltarea microorganismelor nedorite“.

Fie că vreți să știți exact cât timp va rezista acea conservă din cămară, fie că sunteți în căutarea unor sfaturi despre cum să prelungiți durata de viață a alimentelor dumneavoastră preferate, vă suntem alături.

Odată ce aflați aceste lucruri, veți dori, de asemenea, să știți dacă sarea expiră, cât de repede se strică untul și de ce trebuie neapărat să acordați atenție datei de expirare de pe sticlele de apă îmbuteliată.

Conservele chiar expiră?

Da și nu. Potrivit USDA, dacă data de expirare a conservelor din cămară a trecut, „produsul ar trebui să fie în continuare bun de consum dacă este manipulat corespunzător până în momentul în care există semne evidente că s-a stricat“.

De exemplu, dacă deschideți o conservă care a depășit termenul de valabilitate și aceasta arată și miroase bine, atunci probabil că încă este bună. Dar dacă are un miros, o culoare sau o textură ciudată, atunci conserva ar trebui aruncată la gunoi sau transformată în compost.

De asemenea, ar trebui aruncate conservele care sunt deformate, ruginite sau bombate. Acest lucru ar putea indica faptul că în produs sunt acum prezente microorganisme sau toxine periculoase.

Cât timp rezistă conservele corect procesate?

Depinde de aliment. Alimentele cu aciditate ridicată, cum ar fi roșiile, fructele și alimentele murate, au un termen de valabilitate mai scurt și tind să își păstreze calitatea timp de până la 12-18 luni.

În schimb, alimentele cu aciditate scăzută, cum ar fi carnea și legumele, se pot păstra între doi și cinci ani. Iată care este durata de valabilitate a unora dintre cele mai comune tipuri de conserve:

  • Fructe (piersici, pere, umplutură pentru plăcintă cu mere): 12-18 luni
  • Produse din tomate (întregi, zdrobite, sos): 12-18 luni
  • Murături: 12-18 luni
  • Varză murată: 2-5 ani
  • Legume (mazăre, porumb, fasole verde): 2-5 ani
  • Leguminoase (fasole neagră, roșie, pinto, garbanzo): 2-5 ani
  • Supe (altele decât cele pe bază de tomate): 2-5 ani
  • Carne (șuncă, ton, cârnați): 2-5 ani

Pot rezista conservele 20 de ani? Potrivit USDA, „majoritatea conservelor nu expiră“. Dar ar trebui să testați conținutul, vizual și olfactiv, înainte de a pune ceva extrem de vechi în mâncare și cele mai indicate produse ar fi legumele, supele fără tomate și leguminoasele.

De fapt, conform Utah State University Extension, fasolea la conservă de tip #10 (sau în pungi de tip Mylar, cu oxigenul eliminat) are o durată de valabilitate de 10 sau mai mulți ani.

Un studiu a constatat chiar că fasolea pinto, în special, poate fi depozitată până la 30 de ani, peste 80% dintre consumatorii dintr-un grup de testare afirmând că aceasta este acceptabilă din punct de vedere al gustului.

Dacă vă conservați propriile alimente în borcane, Christian sugerează consumarea lor în termen de un an. Iar unele alimente ar trebui aruncate după data de expirare: brânzeturile moi, înlocuitorii de ouă, salata de cartofi, sucul proaspăt pasteurizat, carnea crudă, peștele, mezelurile, verdețurile, fructele de pădure, fructele de mare.

Citește și 14 sfaturi pentru bucătărie: a le numi utile ar fi prea puţin spus!

Se pot consuma în siguranță conservele expirate?

În general, conservele expirate pot fi consumate fără probleme. Data expirării inscripționată pe ambalaj indică, de obicei, momentul la care producătorul estimează că alimentele își pierd calitatea, prospețimea sau valoarea nutritivă maximă.

Însă aceste date nu au, de fapt, nicio legătură cu siguranța alimentară, așa că nu sunt indicatori perfecți ai duratei de viață a alimentelor conservate. Și iată un lucru interesant de știut: deși aceste alimente „expirate“ e posibil să fi pierdut o parte din conținutul de vitamine, conținutul de proteine și minerale va rămâne neschimbat.

Dar este posibil ca acestea să nu mai aibă miros sau un gust la fel de bun ca înainte.

Tamika Sims de la International Food Information Council, spune că se pot consuma fără probleme conservele și după data limită de pe ambalaj, dar precizează că acestea trebuie verificate dacă prezintă urme de deformare, umflături sau rugină.

„Dacă integritatea conservei a fost compromisă, înseamnă că alimentele din interior pot fi contaminate“, explică Sims, adăugând că se poate produce deteriorarea conservelor dacă sunt congelate, depozitate în zone cu temperaturi ridicate sau păstrate în condiții de umiditate.

În acest caz, alimentele conținute „nu mai pot fi consumate și ar trebui aruncate pentru a evita intoxicațiile alimentare“. Contaminarea microbiană vă poate îmbolnăvi foarte grav, iar ingerarea de Clostridium botulinum, agentul patogen care provoacă botulismul, poate fi fatală.

Din fericire, toxina botulinică nu apare des în alimentele contaminate, dar ar trebui totuși să aruncați orice conservă care prezintă semnalele de alarmă menționate mai sus.

Cum ar trebui depozitate conservele?

Există câțiva factori care influențează răspunsul la întrebarea „Cât timp sunt valabile conservele?“. Și majoritatea dintre ei au legătură cu modul în care sunt depozitate.

Conservele trebuie depozitate într-un loc răcoros și uscat, de exemplu o cămară sau dulapuri unde nu se înregistrează temperaturi extreme.

Cu alte cuvinte, nu le depozitați deasupra sau lângă aragaz sau cuptor și nu depozitați niciodată alimente în mașină. Potrivit lui Sims, ar trebui să încercați să depozitați conservele la 30 de grade Celsius sau mai puțin și să evitați temperaturile sub zero grade și peste 100 de grade.

Ea sugerează să verificați temperatura din cămara dumneavoastră, în special dacă locuiți într-un climat mai cald.

Conservele comercializate în regiunile tropicale (unde temperaturile sunt adesea ridicate și atmosfera e umedă) au proceduri de fabricație speciale, pentru a le ajuta să reziste la respectivele condiții de mediu.

După deschidere, conținutul nefolosit trebuie transferat într-un recipient de depozitare cu capac (sticla și plasticul sunt foarte potrivite) și apoi depozitat în frigider.

Alimentele cu aciditate ridicată (cum ar fi roșiile) vor rezista între cinci și șapte zile în frigider, în timp ce alimentele cu aciditate scăzută (cum ar fi cărnurile și legumele) vor rezista între trei și cinci zile.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0