Cazul Furdui – Protest împotriva Jugendamt în Viena, Austria

Cazul Furdui – Protest împotriva Jugendamt în Viena, Austria

Sâmbătă, 9 octombrie 2021, la Viena a avut loc un protest împotriva abuzurilor Jugendamt (instituția de protecție a copilului din Germania) și în semn de solidaritate cu familia Camelia și Petru Furdui, transmite Familia extinsă Furdui.

Protestul din Viena este al doilea protest pentru susținerea Familiei Furdui și a fost organizat de comunitatea de români din Austria, eveniment la care au participat 1.000 persoane. Primul protest a avut loc în data de 25 septembrie în Hannover, Germania, cu participarea a 350 de persoane.

În urma protestului de la Viena, pe data de 11 octombrie 2021 la ambasada Germaniei din Viena a fost depusă o petiție cu semnăturile protestatarilor și o înregistrare video a evenimentului.

În cadrul protestului au luat cuvântul reprezentanți ai comunității române din Austria și Germania: Ioan Vlas, Președintele Gemeinde Gottes Austria, Ion Pădurețu, Secretarul Gemeinde Gottes Austria, Ștefania Măcelar, Organizatorul protestului, Jan Ledochowski, Reprezentant al Primăriei din Viena și alții.

Din România au luat cuvântul Viorel Iuga, Președintele Uniunii Baptiste din România și Robert Sighiartău, Deputat în Parlamentul României, care și-au exprimat consternarea cu privire la acțiunile autorităților germane și solidaritatea cu Familia Furdui.

Familia Furdui este o familie de români care locuiește în Germania de nouă ani. Familia are 7 copii: David – 15 ani, Naomi – 14 ani, Estera – 13 ani, Natalia – 12 ani, Ruben – 11 ani, Albert – 9 ani și Lea – 1 an. Petru lucrează în domeniul instalațiilor și amenajărilor interioare, iar Camelia este casnică, dedicând tot timpul îngrijirii și creșterii copiilor.

În data de 26 aprilie 2021, statul german, prin instituția de protecție a copilului, Jugendamt, le-a confiscat copiii fără preaviz și fără o anchetă socială. În acest moment, aceștia sunt ținuți nejustificat în două cămine, iar fetița cea mică într-o familie surogat. Copiii și-au exprimat pe diverse căi dorința de a veni acasă și de a fi împreună cu părinții, dar acest lucru nu este luat în considerare.

Jugendamt nu a oferit părinților absolut niciun ajutor sau consiliere cu privire la ce ar trebui îmbunătățit în relația dintre părinți și copii. Nu oferă sub nicio formă sprijin în direcția reîntregirii familiei, dimpotrivă, încearcă pe orice cale să îndepărteze copiii de părinți.

Până la această oră nu sunt clare și explicabile câteva aspecte privind toată procedura de confiscare a celor 7 copii: autoritatea extremă și abuzivă a Jugendamt; lipsa unor evidențe de abuz fizic sau psihic din partea părinților, înainte sau după luarea copiilor; îngrijirea precară de care are parte micuța Lea în familia surogat (de nenumărate ori este plină de vânătăi pe corp); presiuni asupra părinților să le spună copiilor să nu se mai gândească la casă, cât și presiuni asupra copiilor să se obișnuiască la cămin; lipsa unor măsuri și a unui plan de reîntregire a familiei și presiuni asupra părinților să nu facă publică situația.

În perioada următoare se vor organiza și alte proteste de susținere a Familiei Furdui.

Pentru mai multe informații accesați pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/sustinemfamiliafurdui sau website-ul oficial https://furduifamily.org/

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0