HomeSpiritualitate

Ce își doresc persoanele în doliu să știi de Crăciun

Ce își doresc persoanele în doliu să știi de Crăciun

„Thanksgiving fericit!”, „Crăciun fericit!”, „An nou fericit!” Pe măsură ce se apropie sfârșitul anului, oriunde ne-am uita este cineva care ne spune

„Thanksgiving fericit!”, „Crăciun fericit!”, „An nou fericit!” Pe măsură ce se apropie sfârșitul anului, oriunde ne-am uita este cineva care ne spune că ar trebui să fim fericiți.

Dar pentru cei care recent au pierdut pe cineva drag, sărbătorile pot părea mai degrabă ca fiind ceva cărora trebuie să le supraviețuiască, decât să se bucure de ele. Tradițiile și evenimentele care pot aduce atât de multă bucurie și sens acestei perioade sunt presărate cu amintiri dureroase ale persoanei pe care o iubim, care nu este aici pentru a ne bucura împreună. Mulți își doresc să găsească un loc liniștit unde să se ascundă până pe 2 ianuarie.

Deși cei dintre noi care suntem lângă persoanele în doliu nu pot remedia durerea pierderii, putem oferi mângâiere atunci când suntem alături de cei care suferă cu o sensibilitate specială față de ce înseamnă tristețea din timpul sărbătorilor. Toți cei îndurerați doresc să știm cel puțin 5 lucruri, printre altele, de Crăciun.

1. Chiar și cele mai bune momente sunt presărate cu un sentiment real a faptului că cineva lipsește

Îmi aduc aminte de o conversație cu o prietenă în timp ce ne pregăteam să plecăm într-o vacanță la scurt timp după ce fiica mea, Hope, a murit. „O să fie distractiv”, mi-a spus. Am simțit că ar trebui să fiu de acord cu ea.

Ceea ce nu știam să explic este că atunci când ai pierdut un membru al familiei tale, chiar și cele mai bune momente sunt dureros de incomplete. Cineva lipsește. Chiar și cele mai bune zile și cele mai fericite evenimente sunt atinse de tristețe. Oriunde mergi, tristețea merge cu tine.

2. Aspectele sociale sunt dificile

Nu am reușit niciodată să-mi dau seama de ce mulțimile de oameni sunt dificile atunci când ești în doliu, dar sunt. Discuțiile de politețe pot fi insuportabile atunci când s-a întâmplat ceva atât de semnificativ. Întâlnirea unor persoane noi va genera probabil întrebări despre familie. Să intri singur într-o încăpere plină de cupluri când soțul tău a murit sau la un eveniment plin de copii când copilul tău a murit, poate fi un memento zdrobitor a ceea ce ai pierdut.

Dacă ai invitat pe cineva la un eveniment de sărbători în timp ce este în doliu, spune-i că înțelegi dacă îi este prea greu și se răzgândește în ultimul moment sau că poate sta oricât dorește.

Dacă mergi la un eveniment, sunați o persoană în doliu și întrebați-o dacă o puteți lua cu mașina și sta cu ea pe tot parcursul evenimentul pentru a-i oferi sprijin. Când întâlnești o persoană în doliu la un eveniment social de sărbători, spune-i că încă te gândești la persoana pe care o iubește și care a murit și invit-o să vorbească despre amintirile sale cu acea persoană. Nu-ți fie teamă să spui numele persoanei care a murit. Va fi ca un balsam pentru sufletul persoanei îndurerate.

3. Familia extinsă poate fi incomodă și jenantă

Adesea durerea poate fi dificilă – chiar și, mai ales, în prezența celor apropiați. Împreună cu soțul meu organizăm evenimente de week-end pentru cuplurile care și-au pierdut copiii, iar dificultatea de a fi cu familia de sărbători este adesea o temă de conversație printre aceste cupluri.

Ei știu că unii membri ai familiei cred că au fost destul în doliu și că ar trebui să meargă mai departe. Alții vor să inițieze conversații despre persoana care a murit, dar nu sunt siguri cum. Ceea ce se întâmplă adesea este că numele persoanei care a murit nu este menționat niciodată și pentru persoanele în doliu se simte ca și cum acea persoană a fost ștearsă din familie.

Cunoști o persoană în doliu care va merge la o întâlnire de familie pentru sărbători? Ai putea s-o întrebi despre așteptările ei când va fi împreună cu familia. Și dacă are o dorință puternică ca persoana iubită să fie amintită în vreun fel, combinată cu o teamă că acest lucru nu se va întâmpla, ai putea-o încuraja să anunțe familia în avans și transmițând clar ce ar fi confortabil, mai degrabă decât să aștepte ca familia ei să știe instinctiv.

4. Lacrimile nu reprezintă o problemă

Pentru cei mai mulți dintre noi, durerea tinde să se manifeste singură prin lacrimi care apar uneori când nu ne așteptăm. Uneori, cei în doliu cred că oamenii din jurul lor văd lacrimile ca pe o problemă de rezolvat – că acele lacrimi trebuie să însemne că nu se descurcă prea bine cu durerea lor.

Dar are sens ca marea durere de a pierde pe cineva drag să se vadă în lacrimi. Lacrimile nu sunt inamicul. Lacrimile nu reflectă o lipsă de credință. Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu, care ajută la eliminarea durerii profunde a pierderii.

Este un cadou minunat pentru oamenii îndurerați să știe că nu trebuie să fie jenați de lacrimile lor în prezența voastră – că sunt bineveniți să plângă cu voi. Un cadou chiar și mai mare ar fi să vărsați propriile lacrimi pentru pierderea persoanei pe care o iubesc. Lacrimile voastre reflectă valoarea celui care a murit și îi asigură că nu sunt singuri în dorul pentru acea persoană.

5. Poate fi greu să-ți amintești de ce Crăciunul ar trebui să fie atât de vesel

În colindul „O noaptea sfântă” cântăm despre speranța și bucuria lumii. Oamenii îndurerați din jurul vostru simt oboseala vieții și a morții din această lume și se întreabă cum se poate bucura cineva în jurul lor.

Acești oameni au nevoie disperată de adevărul lui Hristos pentru a depăși singurătatea și disperarea. Deși nu vrem să le predicăm, căutăm ocazia de a împărtăși cu ei mângâierea și bucuria care se găsesc în venirea lui Dumnezeu însuși prin Hristos pentru a ne salva.

Viața lui Isus Hristos, care a început într-o iesle, va culmina cu moartea pe o cruce de lemn. Dar nu va fi o moarte fără sens. Va fi o moarte cuceritoare de moarte, urmată de o nouă viață înviată. Autorul cărții Evrei explică: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul”.

Moartea are puterea de aduce acum durerea, dar nu va fi așa pentru totdeauna. Ceea ce Hristos a pus în mișcare când a învins moartea la prima venire, va fi dus la bun sfârșit când va veni din nou.

Aceasta este marea noastră speranță de Crăciun și speranța pe care o avem de împărtășit cu cei în doliu – că „acolo vom avea o nouă dimineață glorioasă”. Hristos, care a venit ca bebeluș și a murit ca substitut al nostru, se va întoarce într-o zi pentru a-și instaura împărăția. Și când o va face, „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apocalipsa 21:4)

Nancy Guthrie
Desiring God

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0