Timp de citire: 6 minute Atacurile la adresa Americii sunt un obicei răspândit al Stângii radicale, dar trădează cât de puține lucruri știu de fapt
Timp de citire: 6 minute
Atacurile la adresa Americii sunt un obicei răspândit al Stângii radicale, dar trădează cât de puține lucruri știu de fapt despre restul lumii. Este un mare eșec mental mai ales în cazul membrilor de Stânga preocupați de mediu, care se concentrează necontenit asupra Statelor Unite.
În timp ce americanii și-au îmbunătățit treptat în ultimii 50 de ani modul de gestionare a pământului, apei și aerului nostru, în străinătate degradarea reală a mediului natural s-a intensificat, analizează Kyle Sammin într-un articol The Federalist.
Politicienii Stângii predică cu evlavie despre necesitatea de a proteja Pământul, condamnând în același timp orice fel de restricție asupra comerțului cu cel mai mare factor poluant al lumii – China. Oricui îi pasă de o administrare corectă a resurselor Pământului ar trebui să considere comerțul cu China ca fiind cea mai anti-mediu activitate a Statelor Unite. Dacă doriți să fiți ecologici, trebuie să solicitați taxe vamale pentru China.
Moștenirea anti-mediu a comunismului
China este de departe cel mai mare utilizator de cărbune din lume și, spre deosebire de Occident, nu se zdrobește foarte tare să elimine produsele secundare. În 2020 au consumat mai mult cărbune ca oricând, iar în 2021, după cum arată ritmul actual, sunt pe cale să folosească și mai mult. Poluarea din marile lor orașe, unde purtarea măștilor era un lucru obișnuit cu mult înainte ca cineva să audă de COVID-19, este grăitoare.
Atitudinea lor indiferentă se manifestă chiar și în spațiu, la începutul acestui an, de exemplu, bucăți ale unei rachete chineze au fost lăsate să cadă oriunde se nimerește. Chiar și atunci când China se preface a fi preocupată de protejarea mediului, demersurile sunt o farsă evidentă. Partidului Comunist Chinez îi pasă la fel de puțin de Pământ ca și de locuitorii săi.
Nu se poate avea încredere completă în statisticile exacte ale Beijing-ului, dar istoria lor privind mediul este în concordanță cu alte regimuri marxiste. Așa cum face China, Uniunea Sovietică a pus accent pe o industrializare rapidă. Cu toate că o economie avansată oferă un nivel de viață mai bun, sovieticii au permis ca un probabil scop final valoros să justifice o serie de mijloace atroce. Pe lângă execuții, gulaguri și foamete, au distrus și mediul, lăsând în urmă o poluare cu care Rusia are bătaie de cap până în prezent.
Acțiunile Chinei sunt similare. În efortul lor de a rivaliza cu Statele Unite în ceea ce privește producția economică și puterea industrială, au comis atrocități împotriva propriilor lor cetățeni și împotriva lumii. Marele Salt Înainte al lui Mao Tse-Tung și programul său de „furnale în curte“ sunt exemple bine cunoscute. Îndrumând fiecare fermă comunală să construiască un cuptor pentru a crește producția de oțel, PCC a reușit în esență să forțeze fermieri lipsiți de orice cunoștințe privind fabricarea oțelului să-și topească obiectele de fier și să alimenteze forjele tăind copaci, obținând doar un oțel inferior, care nu este de folos nimănui.
Nu SUA, ci China, are nevoie de o reformă privind mediul
PCC modern este mai sofisticat. Produce bunuri care, deși nu sunt de cea mai înaltă calitate, sunt suficient de bune pentru exportul în masă. Ignorând preocupările legate de mediu (și problemele legate de siguranța la locul de muncă, legislația muncii, drepturile omului etc.) pot produce bunuri atât de ieftine încât prețul reușește să elimine celelalte rezerve ale consumatorilor.
Sacrificarea oamenilor și a resurselor pentru câștiguri materiale nu reprezintă o noutate când e vorba de un stat marxist, însă reacția pe care o avem noi este neașteptată. În America, politicienii de Stânga vorbesc despre mediu în termeni din ce în ce mai apocaliptici. Schimbările climatice sunt o prioritate pentru foarte puțini alegători, dar retorica de sfârșitul lumii a reprezentanților lor te face să crezi că nimic nu contează mai mult.
În vara anului 2019, profeția populară era că aveam doar 18 luni pentru a salva planeta. Douăzeci și trei de luni mai târziu, nu ne zice nimeni dacă am reușit. Oricum, un alt termen limită fals va fi vehiculat de suspecții de serviciu și repetat papagalicește de o presă credulă.
Având în vedere caracterul urgent al situației, ar trebui să vedem și că se ia atitudine practic, dar singura economie pe care democrații par dispuși să o slăbească este a noastră. Acest lucru este ciudat, deoarece emisiile de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră au scăzut constant în America, de mai bine de un deceniu, potrivit Agenției pentru Protecția Mediului. China – împreună cu o mare parte din țările în curs de dezvoltare – se află pe traiectoria opusă. Pe baza datelor reale, Green New Deal pare a fi un plan pe care ei, nu noi, ar trebui să-l urmărească.
Dar a fi indulgent cu comunismul face parte din ADN-ul Partidului Democrat, la fel ca ecologismul radical, așa că nu veți auzi prea multe critici în această privință. Pare a fi un defect de gândire al lor, un punct mort mental, care face să-i fie mult mai ușor clasei de sus a Stângii să-și atace propria patrie decât pe a oricui altcuiva. Dar când analizezi mai atent, este de fapt un exemplu frapant de cinism.
Încătușarea economiei noastre în lanțuri ecologice nu afectează prea tare viața majorității politicienilor sau a altora ca ei, care nu au legătură cu sectorul de producție. Pot obține în continuare toate bunurile pe care le doresc și, eventual, la un preț mai mic – doar că nu vor fi produse aici. Nu vor fi făcute nici în vreun alt loc asemănător Americii. Vor fi fabricate în China.
Între timp, politicienii de stânga pot vorbi în termeni pompoși despre problemele ecologice, pot strânge contribuții de la activiștii de mediu bogați și pot adopta legi care dăunează oamenilor din câmpul muncii, dar nu simt niciodată personal greutatea tuturor acestor lucruri. Tot ce face agitația lor pe tema mediului este să mute poluarea într-o altă țară.
Având în vedere lipsa de reglementare din China și din alte părți, acest lucru duce, probabil, la o mai mare poluare la nivel mondial. Și asta înainte de a lua în calcul costurile transportului către jumătate din tot globul. Orice piedică pusă industriei în numele Pământului este o minciună dacă nu include restricții similare la importurile din țări în care nu există legi ca la noi.
Citește și Opinie: Dependența Americii de China este un dezastru iminent
Moștenirea ecologică a conservatorilor
Republicanii, pe de altă parte, abia așteaptă să fie duri cu China – conform tradiției lor de partid de a-și apăra cu îndârjire națiunea, de a condamna comunismul și de a extinde puterea americană. Dar ei și alegătorii lor conservatori au reacționat adesea la extremismul de mediu al Stângii ignorând problema cu totul.
Acest lucru face ca un vast grup de mijloc, al alegătorilor ce susțin conservarea și administrarea rezonabilă a pământului, apei și aerului, dar nu vor să închidă fermele din nordul Californiei pentru a salva peștele din Deltă, să rămână nereprezentat.
Roger Scruton a menționat această problemă în cartea sa din 2014, „Cum să fii conservator“, subliniind că „adevărul privind protecția mediului a fost eclipsat de propaganda agitată a ecologiștilor și de imensitatea problemelor pe care ni le-au pus în față.“
Pe măsură ce conservatorismul se îndepărtează de globalismul neînfrânat al intereselor companiilor multinaționale, ar trebui să ne reanalizăm relația cu locurile în care trăim. Repatrierea locurilor de muncă exportate în China poate deservi comunitățile noastre locale în două moduri: înființează un loc de muncă stabil și o face într-un mod care nu ne distruge mediul înconjurător.
Protejarea cursurilor de apă, astfel încât peștii să poată trăi în ele. Conservarea pădurilor noastre pentru vânătoare, drumeții și camping. A ține cont de continuitatea generațiilor trecute, prezente și viitoare. A acorda atenție ținuturilor noastre natale și a le păstra curate. Toate acestea sunt principii conservatoare solide.
Scruton spunea „adevărul privind protecția mediului este că ființele raționale își externalizează costurile atunci când le lipsește motivația de a acționa altfel. Reacția conservatorilor este să găsească motivul necesar.“ Aici se încadrează cu siguranță întreprinderile ce folosesc China comunistă ca sursă externă. O schimbare reală, nu doar retorică, ne obligă să devenim conștienți că tranzacțiile comerciale cu China sunt dăunătoare din punct de vedere financiar, spiritual și ecologic.
Traducere și adaptare
Tribuna.US
COMMENTS