HomeActualități Americane

Coaliția Stângii se fisurează: Ilhan Omar îi înfurie pe musulmani urându-le homosexualilor o lună fericită a mândriei

Coaliția Stângii se fisurează: Ilhan Omar îi înfurie pe musulmani urându-le homosexualilor o lună fericită a mândriei

În universul Stângii, „diversitatea“ înseamnă că oameni de toate rasele, credințele și înclinațiile sexuale, precum și din toate cele „73 de genuri”,

În universul Stângii, „diversitatea“ înseamnă că oameni de toate rasele, credințele și înclinațiile sexuale, precum și din toate cele „73 de genuri”, spun aceleași lucruri și adoptă aceleași poziții politice, analizează Robert Spencer pentru PJ Media.

Cu toate că au reușit să pună pe picioare o coaliție impresionantă de persoane presupus marginalizate, discriminate, non-albe, non-binare și nu tocmai cu mintea întreagă, fisurile din edificiu sunt inevitabile, deoarece nu toți membrii coaliției împărtășesc aceleași valori. 

Poate că adepții Stângii vor distruge mai întâi țara, dar, în cele din urmă, mozaicul lor „divers“ se va transforma în facțiuni aflate în conflict.

Ni s-a reamintit acest lucru recent, după ce Rep. Ilhan Omar (D-Mogadishu), purtătoare de hijab și aparent supusă legii Sharia, a avut îndrăzneala de a felicita homosexualii cu ocazia Lunii Mândriei, iar de atunci a fost criticată în repetate rânduri pentru acest lucru de musulmani care consideră că homosexualitatea este o insultă la adresa lui Allah. 

Poate supraviețui relația de dragoste a Stângii cu religia sa favorită unor probleme de o asemenea amploare? Nu și pe termen lung.

Omar a declanșat scandalul prin postarea sa pe Twitter: „Vă urez o minunată Lună a Mândriei! Nu ne vom opri din luptă până când nu va mai exista discriminare față de americanii LGBTQ+“. 

A fost o remarcă obișnuită pentru un politician de extremă-stânga, atâta doar că acest anume personaj de extremă-stângă își afișează în mod public adeziunea la legea islamică ori de câte ori apare în public purtând hijab-ul.

Legea islamică (Sharia) este lipsită de ambiguitate în ceea ce privește activitatea homosexuală, după cum demonstrează o tradiție atribuită lui Mahomed. Profetul islamului ar fi spus:

„Pe oricine veți prinde făcând ceea ce a făcut poporul lui Lot, executați-l pe cel care o face și pe cel căruia i se face“. (Sunan Abu Dawud 4462) 

Poporul lui Lot sunt oamenii din Sodoma și Gomora, astfel că respectiva afirmație a devenit baza pedepsei cu moartea pentru homosexuali în statele în care se aplică Sharia. Acolo nu se pune problema de Luna Mândriei.

Citește și Cum să ne raportăm biblic la „Luna Mândriei LGBT“

Datorită acestei învățături, unii musulmani s-au înfuriat că Omar face urări de bine „americanilor LGBTQ+“.

Unul dintre ei a citat, drept răspuns la tweet-ul lui Omar, un avertisment din Coran cu privire la adoptarea stilului de viață al necredincioșilor: 

„Ei nu vor fi niciodată mulțumiți de tine dacă nu faci la fel ca ei. ‘Îndrumarea lui Dumnezeu este singura îndrumare adevărată’. Dacă vei da curs dorințelor lor după ce ai fost învățat calea adevărată, nu vei găsi pe nimeni care să te protejeze de Dumnezeu sau să te ajute“ (2:120).

Mohammed Hijab, un proeminent purtător de cuvânt islamic din Marea Britanie, a scris pe Twitter: „Sunteți conștientă că Islamul interzice practicile homosexuale? Ați părăsit Islamul?“.

Dr. Abdullah Ali, profesor de Drept Islamic și Tradiție Profetică la Colegiul Zaytuna, un colegiu musulman din Berkeley, California, nu a menționat numele lui Omar, dar respingerea perspectivei ei a fost clară în fraza postată pe Twitter: 

„Islamul înseamnă a face voia lui Dumnezeu. Cel mai simplu mod de a-ți submina credința este să insiști că sfidarea poruncilor Lui este un motiv de sărbătoare. Noi nu ne mândrim cu păcatul. Orice musulman care celebrează sodomia, tribadismul sau orice alt păcat, ca și cum ar fi un comportament acceptabil, este un apostat“.

Un alt musulman a invitat-o pe Omar să părăsească Islamul: 

„Nu ai citit Coranul până acum? Știi care este consecința faptelor poporului lui Lot?! Dă-ți jos vălul și îmbrățișează religia celor care susțin și doresc egalitate pentru homosexuali, pentru că oricine împărtășește ideile tale nu are ce căuta să polueze Islamul“. 

Un altul a postat chiar un scurt clip de desen animat în care un musulman furios aruncă cu pietre într-un nevăzut călcător al legii.

Nu e prima dată când Ilhan Omar stârnește furia comunității musulmane. Ea a mai lăudat și înainte Luna Mândriei, iar actuala căsătorie cu strategul ei politic, Tim Mynett, nu a fost privită cu ochi buni de comunitățile musulmane, deoarece legea islamică interzice femeilor musulmane să se căsătorească cu bărbați de altă religie.

Această controversă s-a stins atunci când Mynett s-ar fi convertit la Islam. În mod surprinzător, Omar nu a avut deloc parte de reacții negative din partea comunității musulmane pentru faimoasa căsătorie cu fratele ei, deoarece lumea a înțeles că era doar de formă, în scopul imigrării, astfel încât, în ceea ce îi privește pe gardienii moralei islamice, nu a fost o problemă.

Dar subiectul Lunii Mândriei trece dincolo de Ilhan Omar. Ea nu este singura personalitate proeminentă a Stângii care poartă hijab (Linda Sarsour și Zahra Billoo de la Consiliul pentru Relații Americano-Islamice, având legături cu gruparea Hamas, sunt alte două), și pe măsură ce importanța și influența musulmană continuă să crească în rândurile Stângii, fisurile din edificiul „diversității“ nu vor face decât să se lărgească.

Dacă avem noroc, întreaga coaliție se va destrăma înainte de a-și putea implementa complet insidioasa agendă pe care o au pentru Statele Unite.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0