Constantin Levaditi - pionier al imunologiei și virusologiei

Medic român naturalizat în Franța, membru de onoare al Academiei Române din anul 1926, Constantin Levaditi (1874 - 1953) a influențat major medicina m

Medic român naturalizat în Franța, membru de onoare al Academiei Române din anul 1926, Constantin Levaditi (1874 – 1953) a influențat major medicina mondială. După ce a fost declarat indezirabil în toată cercetarea românească pentru că a îndrăznit să critice deschis clasa politică, administrația și sistemul sanitar, a fost nevoit să părăsească România natală obținând recunoașterea deplină la Paris.

Povestea vieții lui Constantin Levaditi este una impresionantă. S-a născut la 1 august 1874, la Galați, într-o familie modestă, fără avere. Tatăl său, emigrant grec (se născuse în Livadia), muncea ca salahor în portul Galați, iar mama lui era dintr-un sat din apropiere de Galați. N-a avut un destin deloc simplu. Pe când avea doar șase ani și începea școala primară, ambii părinți i s-au îmbolnăvit grav (posibil de tuberculoză; sursele istorice nu sunt prea clare), iar el a fost nevoit să lucreze, pentru supraviețuire, ca băiat de prăvălie. Ducea la domiciliul clienților diverse comenzi de la băcănia unui unchi de-al său. În anul 1882, pe când avea opt ani, au decedat ambii părinți, la doar câteva luni unul de altul, și a fost luat în grija unei rude din București, care lucra ca infirmieră într-un spital. Aceasta îi remarcă potențialul intelectual și îl dă la școală.

Constantin Levaditi urmat liceul și, apoi, Facultatea de Medicină din București, între 1892 – 1898, unde l-a avut ca îndrumător pe celebrul Victor Babeș. După terminarea studiilor superioare, a plecat la specializare la Paris, la Laboratorul de Patologie Generală şi la Institutul Pasteur cu un interesant proiect de cercetare despre tuberculoză (deloc întâmplător dacă ne gândim la împrejurările în care au murit părinții săi). După doi ani petrecuţi în capitala franceză (1898 – 1900), s-a mutat la Institutul de Terapie Experimentală de la Frankfurt pe Main (1900 – 1901) condus de Paul Ehrlich, o somitate a imunologiei. Apoi, a revenit la Paris şi a obţinut doctoratul în medicină în anul 1902. A continuat să lucreze la Paris, la Institutul Pasteur unde a avut un laborator propriu, apoi la Institutul Fournier, fiind unul dintre cei mai apreciați cercetători de acolo.

Studiile sale despre poliomielită, herpes și encefalită letargică au fost considerate de mare interes practic și teoretic. În 1913, a reușit, pentru prima dată în lume, să cultive virusul poliomielitic pe alte celule decât cele nervoase, contribuind astfel decisiv la crearea vaccinului antipoliomielitic.

Levaditi a revenit în țară în 1919 (la vârsta de 45 de ani, în plină carieră de cercetător), pentru a preda la facultațile de medicină, dar Iașiul si Bucureștiul l-au respins, iar Clujul l-a declarat „indezirabil”, după ce savantul criticase dur sistemul sanitar românesc, clasa politică și, în general, grija statului față de starea socială a poporului.

Ca urmare a ostilității administrației, dar și pe fondul invidiei unor colegi, care fac „eforturi” (mai ales pe canale politice) pentru a compromite ambițiosul program derulat de profesor în combaterea sifilisului, alege să se întoarca în Franța, la cercetare.

În 1920, este invitat să preia conducerea Institutului Rockfeller din New York, însă refuză. În 1926, devine membru titular al Academiei Române, al cărei membru corespondent era înca din 1910.

„Nu este de acceptat ca zone întinse din teritoriul țării să fie lipsite cu desăvârșire de medici și de spitale, pentru că toate guvernele așteaptă să se ocupe de sănătatea nației străinii și oamenii cu stare. Nu este de acceptat nici ca românii fără stare materială să fie lăsați să moară pentru că nu au cu ce plăti doctorii și doctoriile”, scria Levaditi despre „bolile morale ale românilor”, în anul 1926, rememorând încercarea lui de a se întoarce în România.

Înzestrat cu o capacitate de muncă extraordinară, cu o reală vocație de cercetător, Constantin Levaditi este considerat ca unul dintre fondatorii virusologiei mondiale, fiind, în același timp și promotor al chimioterapiei și sifilogramei (a pus la punct o metodă de detectare a spirochetei sifilitice, numită „metoda Levaditi-Manouélian). Dintre prioritățile sale mai trebuie amintite cultivarea virusului poliomelitc pe alte țesuturi decât cele nervoase, care a deschis drumul preparării vaccinului antipoliomelitic. A adus o contribuție originală la stabilirea de legături între virusuri și cancer. Împreună cu St. S. Nicolau a dovedit ultrafiltrabilitatea virusurilor prin membrane de colodiu și a introdus prima metodă de apreciere a dimensiunilor particulelor virale și a introdus conceptul de ectodermoze neurotrope.

Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse într-un număr impresionant de lucrări științifice intrate în istoria medicinii românești și mondiale. Pentru valoarea lucrărilor sale a fost distins cu mai multe premii, dintre care amintim: Premiile „Bréant și Montyon ale Academiei de Științe din Paris, Premiul Expoziției Internaționale de la Strasbourg, Marele Premiu „Cameron” al Universității din Edinburgh, Premiul „John Scott” al Universității din Philadelphia, Premiul internațional „P. Erlich” pentru chimioterapie.

Este considerat decanul incontestabil al școlii franceze de bacteriologie, iar ultimii ani au coincis cu studii importante asupra antibioticelor: penicilina, streptomicina, bacitracina, subtilin, polymyxin, aureomycin, cloramfenicol. De asemenea, savantul român este considerat unul dintre fondatorii virusologiei, imunologiei si inframicrobiologiei moderne, studiile sale asupra sifilisului, poliomielitei, encefalitei, rabiei sau chimioterapiei fiind printre cele mai valoroase la nivel mondial.
Constantin Levaditi a fost membru de onoare al Academiei de Medicină din București, membru al Academiei de Medicină din Paris, Doctor Honoris Causa al Universității din Amsterdam și al Academiei de Științe din Paris. Sintetizând valoarea cercetărilor sale, în necrologul publicat în SUA se subliniază:

„Numele lui Constantin Levaditi va fi onorat dacă nu pentru alte contribuții, pentru tratamentul revoluționar al sifilisului cu bismut, pentru simplificarea reacției Wasserman și pentru studiile sale remarcabile în poliomelită, encefalită, herpes și rabie”.

A primit patru nominalizări la Premiul Nobel pentru medicină, însă, din păcate, nu a obținut niciodată prestigiosul premiu. Lucrările și activitatea lui Constantin Levaditi sunt încă puncte de referința în cursurile unor universități și în dezbaterile din cadrul congreselor de virusologie si imunologie.

A murit pe 5 septembrie 1953, la Paris, având marele regret că nu a fost lăsat să ajute la dezvoltarea cercetării românești. „Am fost forțat să lucrez printre străini pentru că nu m-au vrut cârmuitorii românilor mei”, scria Levaditi, în anul 1951, în autobiografia sa.

Constantin Levaditi – Genialul savant care a făcut din știință o misiune pentru omenire

Puțini români au strălucit pe firmamentul științei mondiale cu lumina durabilă și profundă a lui Constantin Levaditi (1874–1953) — medic, microbiolog, imunolog și vizionar, considerat unul dintre fondatorii medicinei moderne experimentale.

Personalitate de o rară modestie și o inteligență ieșită din comun, Levaditi a întruchipat idealul savantului universal: riguros în laborator, generos în gândire și profund uman în vocația sa.

Constantin Levaditi a fost un pionier al virologiei și imunologiei.

Printre realizările sale remarcabile se numără:

– descoperirea virusului poliomielitei împreună cu Landsteiner (1909),
– perfecționarea metodelor de colorare a virusurilor,
– dezvoltarea de vaccinuri și seruri care au salvat nenumărate vieți,
– cercetări fundamentale asupra sifilisului, encefalitei și poliomielitei,
– contribuții decisive la înțelegerea mecanismelor imunității celulare.

Prin rigoare științifică și spirit inovator, Levaditi a deschis drumuri uriașe în microbiologie, fiind recunoscut drept un precursor al medicinei moderne antivirale.
Ajuns la Paris s-a format sub îndrumarea unor titani ai medicinei, precum Elie Metchnikoff și Paul Ehrlich. În scurt timp, a devenit una dintre figurile de vârf ale Institutului Pasteur, locul unde s-au născut marile descoperiri ale secolului XX.

Deși stabilit în Franța, Levaditi nu și-a uitat niciodată originile românești. Era mândru să spună:

„Sunt român prin sânge și francez prin educație.”

A fost membru al Academiei de Medicină din Paris, doctor honoris causa al numeroaselor universități europene și laureat al mai multor distincții științifice internaționale.

Colaborator și prieten al unor savanți de talie mondială, Levaditi era considerat un geniu al cercetării medicale, dar și un model de noblețe intelectuală.

Dincolo de savantul riguros, Levaditi era un umanist profund. Credea că știința nu are valoare fără compasiune și fără scopul de a ridica suferința omului. Era un om al echilibrului, al dialogului și al modestiei.

Deși trăia în mijlocul elitei științifice europene, nu și-a pierdut niciodată accentul românesc, nici dorul de țară.

Constantin Levaditi a lăsat în urmă peste 700 de lucrări științifice și o școală de gândire medicală.

Numele său este înscris în istoria Institutului Pasteur, în academiile medicale ale lumii, și, mai presus de toate, în patrimoniul de onoare al României.

El a demonstrat că inteligența românească poate fi universală, iar știința, atunci când e dublată de moralitate și credință, devine un act de iubire față de omenire.