HomePulsul Comunității

Consulatul General al României la Chicago așteaptă propuneri de Consulate Itinerante de la românii din zona de competență teritorială

Consulatul General al României la Chicago așteaptă propuneri de Consulate Itinerante de la românii din zona de competență teritorială

Pentru organizarea unui calendar de orientativ de organizare a unor consulate itinerante în anul 2023, în vederea asigurării accesului mai ușor la ser

Pentru organizarea unui calendar de orientativ de organizare a unor consulate itinerante în anul 2023, în vederea asigurării accesului mai ușor la servicii consulare pentru românii din zona de competență teritorială, Consulatul General la Chicago lansează o invitație la consultare publică pentru stabilirea acestor consulate în 2023.

Aria de jurisdicție consulară acoperită de Consulatul de la Chicago cuprinde următoarele state: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, South Dakota și Wisconsin.

„Pentru stabilirea unui calendar riguros al acestor activități pentru anul 2023, care să asigure accesul la serviciile noastre consulare a unui număr cât mai mare de membri  ai comunității româno-americane care au reală nevoie de acestea, vă adresăm rugămintea de a ne trimite propunerile și sugestiile dumneavoastră la adresa de e-mail chicago.itinerant@mae.ro până pe data de 22 ianuarie 2023”, transmite Consulatul.

„Organizarea unui consulat itinerant presupune deplasarea unei echipe consulare într-o locație aflată la distanță mare față de oficiul consular de la Chicago in scopul efectuării  de servicii consulare solicitate de membrii comunității românești, având prioritate persoanele în vârstă sau aflate în imposibilitate de a se deplasa la sediul consulatului general. Echipa consulară mobilă este formată din consuli și funcționari consulari  și este dotată cu echipamente tehnice necesare preluării și procesării serviciilor consulare în regim offline. Cu ocazia acestor consulate itinerante, se poate procesa o gamă foarte variată de servicii consulare, precum acte notariale, documente de călătorie și de stare civilă, obținere acte din România și altele.

În anul 2022, oficiul nostru consular a organizat consulate itinerante în localitățile Springfield şi Saint-Louis din statul Missouri, Ypsilanti şi Troy din statul Michigan şi Saint-Paul din statul Minnesota”, se mai arată în comunicatul Consulatului General al României la Chicago.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0