HomeActualități Americane

O poveste a două state: Averile fiscale contrastante ale Texasului vs California

O poveste a două state: Averile fiscale contrastante ale Texasului vs California

Două state importante, cu o bază de impozitare uriașă și o mulțime de cetățeni bogați, dar guvernate de două filosofii de impozitare complet diferite.

Două state importante, cu o bază de impozitare uriașă și o mulțime de cetățeni bogați, dar guvernate de două filosofii de impozitare complet diferite. Unul dintre state înregistrează un excedent uriaș. Celălalt, un deficit imens, analizează Rick Moran pentru PJ Media.

Faptul că unul dintre ele este condus de un conservator în materie de fiscalitate, iar celălalt de un risipitor nu ar trebui să ne surprindă. Și nu vă voi pune să ghiciți care stat este guvernat de un republican și care are la conducere un democrat.

Atât guvernatorul Gavin Newsom (D-Calif.), cât și guvernatorul Texasului, Greg Abbott (R-Texas), sunt destul de competenți în ceea ce au de făcut, dar sunt ghidați de ideologii extrem de diferite.

Cea susținută de Newsom pune accentul pe „echitate“, în timp ce a lui Abbott aduce în prim plan „oportunitatea“.

Statul lui Newsom are un deficit bugetar de 22 de miliarde de dolari, în timp ce Texasul lui Abbott înregistrează un excedent de 33 de miliarde de dolari.

Contează oare ideologia pe care se bazează guvernarea?

Potrivit Washington Post:

„Prognozele financiare divergente privind California și Texas survin într-o perioadă în care liderii politici de la Washington se pregătesc de bătălii pe tema politicii fiscale și bugetare federale.

Realitățile contrastante au oferit o avanpremieră a unora dintre dezbaterile politice care se vor desfășura probabil în Capitoliul american în lunile următoare – la fel și declarațiile celor doi guvernatori văzuți drept potențiali candidați la președinție.

‘California a ales o abordare de tip <taxarea celor bogați>, ceea ce înseamnă că o mare parte din buget depinde de un număr relativ mic de contribuabili. Când averile acestora se diminuează, se diminuează și cele ale statului’, a explicat Michael Thom, profesor asociat la Price School of Public Policy din cadrul University of Southern California.

‘Alte state cu sisteme de impozitare aplicate unui segment mai vast de populație nu se confruntă cu extremele bugetare ale Californiei’“.

E adevărat, Texasul lui Abbott nu oferă la fel de multe ajutoare sociale ca și California lui Newsom. Dar guvernul californian face imposibilă construirea de noi locuințe la un ritm apropiat de cel necesar, ridicând prețul unui cămin în stratosferă, ceea ce face ca locuințele existente să fie inaccesibile pentru oricine, cu excepția celor foarte bogați.

Prețul mediu al unei locuințe în Dallas este de aproximativ 350.000 de dolari, în timp ce în Houston costă mai puțin de 280.000 de dolari.

Există persoane fără adăpost și în aceste orașe din Texas, dar nu la fel de multe ca în marile orașe din California.

Citește și Unde ai vrea să trăiești? În statele Republicane sau în statele Democrate?

În California în schimb, prețul mediu al unei case este de 834.000 de dolari. Iar problema persoanelor fără adăpost a devenit o rușine națională.

„În Sacramento, Newsom a susținut codul fiscal progresiv al Californiei, care taxează persoanele cu venituri mari la niveluri mult mai ridicate decât cele aplicate rezidenților cu venituri mici, considerându-l ‘mai echitabil’ decât abordările alternative.

În Texas, pe de altă parte, nu există niciun fel de impozit pe venit – statul bazându-se în mare măsură pe veniturile din impozitul pe vânzări.

Newsom a insistat că rezultatul acestei abordări este că majoritatea texanilor plătesc mai multe taxe decât locuitorii Californiei. Echipa sa a citat un articol care se bazează pe date de acum câțiva ani pentru a susține această afirmație.

‘Ei au taxe mult mai mari în sectorul serviciilor decât un stat precum California – multe dintre statele republicane – apropo’, a spus Newsom“.

În realitate, costul vieții în Texas este sub 40.000 de dolari pe an, în timp ce în California este de peste $46.000. Fără impozit pe venit, oportunitățile contribuabililor bogați de a trișa sau de a evita plata impozitelor sunt mult mai puține.

Sunt sigur că există oameni fericiți în ambele state, dar și persoane care suferă. Totuși, bazat pe ceea ce știm deja despre Texas și California, în care din ele ați prefera să trăiți?

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0