HomeActualități Americane

Costul real al inflației pentru familia americană obișnuită: $175 în plus pe lună

Costul real al inflației pentru familia americană obișnuită: $175 în plus pe lună

În ultimele două luni, Allison, soție și mamă a unui copil mic și a unui adolescent, din Chicago, spune că a cheltuit cu aproximativ 50 de dolari în p

În ultimele două luni, Allison, soție și mamă a unui copil mic și a unui adolescent, din Chicago, spune că a cheltuit cu aproximativ 50 de dolari în plus pe săptămână la cumpărăturile alimentare – și asta la un lanț de supermarketuri cu prețuri mici, Aldi’s, informează Lisa Fickenscher într-un articol New York Post. 

„Obișnuiam să cheltuiesc 70 de dolari pe săptămână, dar în această vară am observat brusc că nu ieșeam din magazin fără să stric cel puțin 120 de dolari“, a spus Allison, care lucrează în învățământ.

La fel ca alte milioane de americani ale căror venituri nu au ținut pasul cu inflația – în creștere cu 5,3% în luna august, comparativ cu acum un an – Allison și familia ei resimt urmările scumpirii și necesitatea de a renunța la unele lucruri pentru a se încadra în bani.

Familia ei strânge cureaua acum. „Gata cu răsfățul, gen să mergi la Home Depot pentru a cumpăra încă o plantă sau să iei masa la restaurant“, a spus Allison.

Determinată de criza de aprovizionare și cheltuielile masive ale guvernului, inflația a devenit o taxă suplimentară pentru americanii din clasa de mijloc care abia își revin după lockdown-urile COVID.

În cazul familiilor al căror venit mediu anual este de aproximativ 70.000 de dolari, rata actuală a inflației le-a obligat să cheltuiască cu $175 în plus pe lună pentru alimente, combustibil și costurile cu locuința, potrivit lui Mark Zandi, economist-șef la Moody’s Analytics.

„Acesta este echivalentul unei facturi de produse alimentare, electricitate sau de telefonie mobilă“, a precizat Zandi.

Deși oficialii guvernamentali au numit inflația „tranzitorie“, aceasta a atins nivelul maxim din ultimii 30 de ani și se menține acolo de câteva luni deja.

Citește și Inflația a atins cel mai înalt nivel din 1991, depășind creșterea veniturilor 

Probleme imprevizibile legate de lanțul de aprovizionare, inclusiv un număr record de peste 70 de vase cargo care așteaptă să acosteze în Portul Los Angeles, au făcut dificilă estimarea momentului în care prețurile se vor stabiliza.

Pentru a înrăutăți lucrurile, criza șoferilor de camion a agravat situația și nu dă semne de ameliorare. Totul, începând de la lemn și până la produse electronice, devine din ce în ce mai greu de găsit și mai scump.

Mulți experți de la protecția consumatorilor nu văd nicio cale de ieșire în viitorul apropiat – unii așteptându-se la o creștere a datoriilor pe cardurile de credit. În timpul pandemiei, mulți consumatori și-au plătit datoriile, deoarece cheltuiau mai puțin, dar primeau cecuri mai mari ca ajutor de șomaj.

Însă, din aprilie, datoriile la cardurile de credit și rata de neplată au crescut, după ce în cea mai mare parte a pandemiei scăzuseră, potrivit lui Zandi. Rata datornicilor a ajuns la 1,54% pe 21 septembrie, comparativ cu 1,30% pe 21 aprilie.

„Creșterea prețurilor va continua până la mijlocul anului viitor“, a preconizat analistul Gordon Haskett, Chuck Grom, citând un anunț recent al companiei PepsiCo, conform căruia consumatorii se pot aștepta la o altă rundă de creșteri ale prețurilor produselor sale, la începutul anului 2022.

Într-adevăr, o pungă de chipsuri Lay de 300g – Frito-Lay este deținută de PepsiCo – costa $3,75 în august, cu 50 de cenți mai mult decât era în urmă cu un an la magazinele Dollar General din Sud-Vest, a explicat Grom.

Citește și 4 puncte cheie pentru a înțelege proiectul de 3.5 trilioane de dolari al Democraților

Au crescut și prețurile altor articole din respectivul lanț de magazine, de exemplu pachetul de 12 cutii de Coca-Cola costa $5,75 în august – cu 50 de cenți mai mult decât în ​​2020 – iar un galon de lapte costă acum $4,49 dolari, cu 74 de cenți mai mult decât în anul anterior, spune Grom. La magazinele Family Dollar din Nord-Est, pachetul de 12 cutii de Coca-Cola costa $6,90 în august, mai mult cu $1,50, iar o cutie de cafea Folger costă cu 85 de cenți mai mult, 8,80 dolari.

În New York, lanțurile de magazine alimentare Gristedes și D’Agostino’s au crescut prețurile cu până la 15% la aripi de pui și carne de vită, 10% la lapte și 5% la ouă, în timp ce produsele nealimentare au crescut cu aproximativ 10 procente, potrivit proprietarului John Catsimatidis.

Mai mult, unii consumatori declară că le este tot mai greu să facă față la cheltuielile curente.

Numărul gospodăriilor americane care declară că este „foarte greu“ să facă față la cheltuielile curente a crescut cu 8% de la începutul lunii august, ajungând la 26,5 milioane, conform Census Bureau’s Household Pulse Survey din 6 octombrie.

Allison a contactat recent un avocat specializat pe soluționarea datoriilor, Leslie Tayne, pentru a o ajuta să-și consolideze și să-și reducă datoria restantă, care include un împrumut studențesc substanțial.

„Serviciile mele sunt foarte căutate acum“, a declarat Tayne pentru The Post.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0