În momentul în care am primit invitația de a participa la ceremonia de inaugurare a clădirii de Drept de la Universitatea Mercer, nu am anticipat că v
În momentul în care am primit invitația de a participa la ceremonia de inaugurare a clădirii de Drept de la Universitatea Mercer, nu am anticipat că voi ajunge să scriu despre Clarence Thomas. De fapt, nu știam ce avea să urmeze, însă după ce l-am auzit pe judecătorul Curții Supreme vorbind, m-am simțit obligată să-i împărtășesc povestea.
Universitatea Mercer este un colegiu de arte liberal situat în Macon, GA. Recent, au construit o clădire de Drept și l-au invitat pe Thomas să țină un discurs la deschidere.
Thomas, care s-a născut în Georgia rurală, părea să se simtă ca acasă la Universitatea Mercer. Mulțimii căreia îi vorbea era un mix de fețe cunoscute și colegi avocați.
În discursul lui, Thomas a explicat că nu iubește legea doar legea, dar își prețuiește și credința și oamenii. A subliniat, în mod special, că succesul lui a fost posibil numai prin sprijinul altora, în principal al mamei lui. Potrivit lui Thomas, mama lui continuă să lucreze în fiecare zi, chiar dacă are 90 de ani.
Thomas, care s-a exprimat recent împotriva avortului, a explicat clar că este preocupat de lipsa de civilitate și unitate în cultura contemporană. Thomas chiar a sfătuit publicul să se angajeje în discuții cu oamenii cu care ar putea să nu fie de acord, dar s-o facă inteligent.
Deși discursul judecătorului Thomas a fost electrizant și la obiect, ceea ce s-a întâmplat ulterior m-a șocat. După ce a terminat de vorbit, am rămas în spatele sălii gândindu-mă că Thomas avea să iasă rapid. În schimb, judecătorul numit de Bush, a făcut opusul. S-a alăturat mulțimii care venise să-l asculte și vorbea cu oricine îl aborda.
În scurtele momente de dialog pe care le-am avut, Thomas mi-a spus că și el ar fi dorit să fie jurnalist înainte de a decide să urmeze avocatura. Odată ce i-am spus judecătorului Curții Supreme că sunt un jurnalist evanghelic, a fost și mai dornic să-mi vorbească despre importanța credinței sale. A fost foarte tranșant spunând că țara noastră ar merge mult mai bine dacă am trăi conform valorilor noastre de credință.
Catolic, el participă la slujbă aproape zilnic. „Credința mă susține și mă ghidează. Fiind la comuniunea zilnică, mă ajută să mă ghidez și să dau un sens bun zilei”.
Judecătorul Thomas și-a amintit că în copilărie avea oameni de credință peste tot în jurul lui. „Crescând, îmi amintesc că toată lumea părea să aibă credință”.
Thomas părea să vorbească despre credința lui cu liniște, confort și emoție. Indiferent de ce s-ar putea crede despre el ca judecător al Curții Supreme, este clar că Thomas trăiește prin credința sa.
Pe măsură ce timpul meu cu Thomas se apropia de final – în principal pentru că voiam să le ofer și altora șansa de a petrece timp cu el – mi s-a reamintit, încă o dată, că deși mass-media și cultura creează o imagine a cuiva, cea mai bună imagine pe care o poți obține este să discuți direct cu acea persoană, mai ales când vine vorba de credința lor.
COMMENTS