HomeȘtiri Externe

Croaţia: Un seism puternic a zguduit Zagrebul, producând importante pagube materiale

Croaţia: Un seism puternic a zguduit Zagrebul, producând importante pagube materiale

Un seism cu magnitudinea de 5,3 a lovit duminică dimineaţă capitala Croaţiei, Zegreb, şi împrejurimile sale, rănind grav o adolescentă, conform media

Un seism cu magnitudinea de 5,3 a lovit duminică dimineaţă capitala Croaţiei, Zegreb, şi împrejurimile sale, rănind grav o adolescentă, conform media oficiale, autorităţile cerându-le locuitorilor să nu se adune în grupuri pentru a nu propaga noul coronavirus, relatează AFP.

Cutremurul a fost resimţit la ora locală 06.00 (05.00 GMT), iar numeroşi locuitori ai Zegrebului au ieşit în stradă panicaţi, potrivit unei corespondente a AFP.

O fleşă a catedralei din centrul vechi al oraşului a fost afectată de seism, la fel ca faţadele mai multor imobile.

În confuzia creată, unii medici, citaţi de agenţia de presă croată HINA, au anunţat într-o primă fază decesul unui băiat de 15 ani, după care au rectificat informaţia şi au precizat că este vorba de fapt de o fată care este la reanimare, într-o stare critică.

Epicentrul seismului s-a situat la 7 km nord de Zagreb, conform Centrului Seismologic Euro-Mediteraneean (CSEM).

Ministrul de Interne, Davor Bozinovic, a făcut apel la cetăţeni să rămână în stradă, dar să nu se adune în grupuri, pentru a se proteja de o eventuală infectare cu noul coronavirus.

“Păstraţi distanţa. Nu vă adunaţi în grupuri. Ne confruntăm cu două crize serioase: seismul şi epidemia”, a declarat el.

În cartierele vechi din centru, faţadele unor clădiri s-au prăbuşit, iar numeroase părţi din oraş au rămas fără electricitate.

Una din fleşele emblematicei catedrale din Zagreb a fost avariată. O bucată de circa zece metri din turnul sudic s-a prăbuşit, a precizat primarul Zagrebului, Milan Bandic.

Clădirea Parlamentului a fost de asemenea avariată.

La Belgrad, Biserica Ortodoxă Sârbă a anunţat că biserica sa de la Zagregb a suferit pagube în urma seismului.

Potrivit HINA, cutremurul a fost urmat de două replici puternice.

Seismul s-a resimţit în sudul Austriei, Slovenia şi în nordul şi estul Croaţiei.

Balcanii sunt o zonă cu o puternică activitate seismică, iar cutremurele sunt frecvente.

AGERPRES

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 2