Cum amenință „pronumele preferate” transgender libertatea oamenilor

Foto: Alexander Grey/Unsplash

În romanul clasic al lui J.R.R. Tolkien, Frăția inelului, Boromir spune referitor la acel inel unic: „Nu este oare straniu că trebuie să suferim atâta teamă și îndoială pentru un lucru atât de mic? Un lucru atât de mic!“

Într-un fel, această frază sintetizează ceea ce simt unii în legătură cu dezbaterea privind așa-numitele „pronume preferate“. Sunt pronumele o problemă atât de mare? Răspunsul este da!, susține Neal Hardin, ADF.

Pronumele sunt niște cuvinte mărunte cu implicații majore. Atunci când desemnează persoane, pronumele poartă adesea și alte caracteristici ale persoanelor la care se referă, cum ar fi numărul și sexul.

Și până nu demult, majoritatea oamenilor considerau că genul este binar (bărbat sau femeie). Dar acum, o listă din ce în ce mai mare de pronume a devenit expresia identității autoproclamate a unei persoane, o pretenție pe care propovăduitorii ei insistă că toată lumea trebuie să o afirme – sau e vai de ei.

Unii și-au pierdut locul de muncă sau au fost amenințați cu concedierea pentru că au refuzat să folosească „pronumele preferate“ datorită mesajului despre natura umană pe care acești termeni îl transmit în mod inerent și inevitabil.

În alte cazuri, oamenilor li s-a interzis accesul în spații comune sau publice – toate acestea pentru că au susținut ceea ce a fost evident pentru întreaga civilizație umană de mii de ani: că un bărbat este bărbat, iar o femeie este femeie.

Să analizăm modul în care pronumele devin un câmp de luptă pentru ideologia radicală de gen care ne inundă societatea.

Ce este un pronume?

Ca să recapitulăm puțin gramatica, conform Merriam-Webster, un pronume este „un cuvânt utilizat în locul unui substantiv sau al unei locuțiuni substantivale. Pronumele se referă fie la un substantiv care a fost deja menționat, fie la un substantiv care nu trebuie să fie numit în mod specific“.

De exemplu, în loc să folosim numele cuiva în mod repetat („David a făcut asta. Apoi, David a făcut asta.“), putem spune „David a făcut asta. Apoi, el a făcut asta“.

La fel, în locul unei locuțiuni substantivale de genul „copiii în tricouri portocalii care au traversat curtea în fugă“ se poate folosi „ei“, dacă doriți să vă referiți de mai multe ori la aceiași copii.

Acestea sunt exemple simpliste, dar ele arată cât de des folosim pronumele în limba engleză.

Pronumele și genul

În limba engleză, pronumele de persoana a treia singular pot transmite în mod implicit genul substantivului la care se referă. În exemplul de mai sus, pentru David, un bărbat, a fost utilizat pronumele „el“. În cazul unei femei, s-ar fi folosit pronumele „ea“.

Pentru a face referire la o piatră ar trebui să folosim „it“, care nu include un gen specific. Pronumele de persoana întâi (eu/noi), pronumele de persoana a doua (tu, voi) și pronumele de persoana a treia plural (ei) nu transmit implicit un gen.

În cazul unei persoane al cărei gen nu este cunoscut sau nu este necesar să fie precizat, există acum o dezbatere cu privire la pronumele de persoana a treia singular care ar trebui folosit.

Din punct de vedere istoric, am folosit pronumele „el“ în sens generic. În ultimele câteva decenii, unii au sugerat înlocuirea termenului generic „el“ cu „el sau ea“, o combinație între ele, sau chiar cu pluralul „ei“ în sens singular.

În ultimii ani, utilizarea lui „ei“ în acest mod a căpătat o conotație mult diferită pentru cei care pretind că sunt „non-binari“.

O formulare generică ar putea utiliza, de asemenea, pronumele „cineva“ (de exemplu, „În astfel de situații, cineva ar putea prefera să facă acest lucru.“).

Cu toate acestea, în oricare dintre aceste cazuri, ori de câte ori se are în vedere o persoană anume (David, Taylor, Molly, Bernice, Joey etc.), pronumele „el“ sau „ea“ au fost utilizate în mod tradițional pentru a face referire la acea persoană, reflectând sexul persoanei despre care se vorbește.

În prezent, însă, două tendințe culturale majore converg pentru a pune sub semnul întrebării principiile fundamentale referitoare la gen și pronume.

Prima tendință este că realitatea de bază privind sexul, genul și binaritatea genului este negată. Potrivit activiștilor, genul nu mai este determinat de corpul fizic și de biologie, ci de „identitatea de gen“, pe care Organizația Mondială a Sănătății o definește drept „impresia puternică, interioară și individuală a unei persoane cu privire la gen, care poate corespunde sau nu fiziologiei persoanei sau sexului desemnat la naștere“.

Dacă o „impresie interioară și individuală“ este acceptată ca sursă a genului unei persoane, atunci „genul“ poate ajunge să însemne orice pretinde individul, chiar și fără a face referire la categoriile masculin sau feminin.

O altă latură a acestei prime tendințe este interpretarea eronată a tulburărilor de dezvoltare sexuală (DSD). DSD reprezintă un „grup extrem de rar întâlnit de afecțiuni congenitale asociate cu o dezvoltare atipică a structurilor genitale interne și externe“, însă activiștii vor susține că existența DSD infirmă teoria binarității genului.

Însă nu e adevărat. După cum subliniază Ryan Anderson, corpul uman și organele sexuale sunt adaptate pentru reproducerea pe cale sexuală, iar defectele organelor genitale masculine și feminine ar trebui să fie considerate ca împiedicând această ordine și funcționare corectă a corpului, nu ca dovadă a unui al treilea sex.

A doua tendință, așa cum a menționat teologul și istoricul Carl Trueman, este apariția unui nou „eu modern“. Acest sine modern este definit de individualismul expresiv, în care „autenticitatea este obținută prin faptul că se acționează în exterior în conformitate cu sentimentele interioare“.

De asemenea, acesta impune ca „societatea, per ansamblu, să confirme și să afirme acest comportament“, astfel încât „orice încercare de a exprima dezaprobarea este, prin urmare, un atac nu doar la adresa unor moduri specifice de comportament, ci și împotriva dreptului acelei persoane de a fi oricine dorește să fie“.

După cum v-ați putea imagina, o astfel de logică poate merge (și de obicei încearcă să o facă) cu mult dincolo de binaritatea genului. Pentru mulți din cultura noastră modernă, „genul“ nu mai corespunde unei realități empirice, cum ar fi corpul, ci a devenit o simplă expresie a propriei percepții de sine. A devenit, la fel ca multe alte lucruri, un mod de individualism expresiv.

Această schimbare de gândire a transformat modul în care societatea noastră impune folosirea pronumelor și chiar a declanșat inventarea de noi „pronume“. În loc să se refere la sexul biologic al unui individ, pronumele trebuie să reflecte acum identitatea de gen declarată de o persoană.

Iar odată cu numărul tot mai mare – de fapt, infinit – de identități de gen revendicate, numărul pronumelor preferate a crescut într-un ritm și mai rapid, deoarece fiecare identitate de gen își poate crea propriul set de pronume.

Citește și Florida restricționează utilizarea pronumelor preferate de elevi și profesori

Ce sunt pronumele preferate?

Pronumele preferate (denumite și „pronume preferate privind genul“, „pronume personale“ și „pronume personale privind genul“) sunt pronumele cu care o persoană dorește (sau preferă) să i se adreseze ceilalți.

Aceste pronume ar putea fi cele cu care majoritatea oamenilor sunt obișnuiți, cum ar fi „el“ sau „ea“. Unele persoane care se identifică drept „non-binare“ (care pretind că nu sunt nici bărbați, nici femei) folosesc „ei“ ca pronume preferat.

Unele persoane vor folosi o combinație de pronume diferite. Ei pot adopta chiar mai multe seturi de pronume care se pot schimba de la un moment la altul, în decursul timpului sau în funcție de context. Unele pronume sunt concepute chiar pentru a comunica identități non-umane.

Concepția că pronumele ar fi ceva ce trebuie specificat de către individ (cu o gamă potențial infinită de opțiuni), mai degrabă decât cuvinte care sunt adecvate sau inadecvate pentru a fi folosite în funcție la cine sau la ce se face referire, este primul pas în încercarea activiștilor de a redefini legătura dintre sex și identitatea umană.

Și asta chiar înainte de a vorbi despre ce pronume trebuie folosite. Toate acestea ilustrează ideea că a trata pronumele ca fiind o „preferință“ și nu ca ceva adecvat este menită să comunice faptul că orice realitate cu privire la identitatea umană ține de voință și nu de biologie.

Ce sunt neo-pronumele? Ce sunt pronumele de tip substantiv-self?

Un fenomen relativ recent, dar cu totul previzibil în domeniul pronumelor, este inventarea neo-pronumelor. Potrivit The New York Times, un neo-pronume „poate fi un cuvânt creat pentru a servi drept pronume fără a exprima genul“. De exemplu, „xe/xir/xirs“, „ze/zir/zirs“, „ey/em/eir“ etc. (în loc de „he/him/his“ sau „she/her/hers“)

În cazul neo-pronumelor, pronumele unei persoane nu trebuie să reflecte binaritatea de gen. Genul devine o creație a individului și își pierde aproape orice conexiune cu lumea fizică.

O subcategorie a neo-pronumelor este reprezentată de pronumele de tip substantiv-self. The Times le explică drept „un cuvânt preexistent … folosit pe post de pronume. Pronumele de tip substantiv-self pot face referire la animale – astfel, pronumele dumneavoastră ar putea fi ‘bun/bunself’ și ‘kitten/kittenself’.

Altele se referă la personaje fantastice – ‘vamp/vampself’, ‘prin/cess/princess/princesself, ‘fae/faer/faeself’ – sau chiar și la argoul comun, cum ar fi ‘Innit/Innits/Innitself’.“ Cu alte cuvinte, un pronume de tip substantiv-self nici măcar nu trebuie să reflecte faptul că ești o ființă umană.

Deși majoritatea oamenilor ar considera neo-pronumele și pronumele de tip substantiv-self ca fiind extravagante, acestea reflectă individualismul expresiv al culturii care încearcă să înrădăcineze identitatea cuiva în fenomene pur interne și psihologice.

Dacă identitățile noastre sexuale și de gen nu mai sunt expresii ale sexului nostru biologic și ale corpului nostru, atunci nimic nu împiedică o persoană să se identifice ca fiind de sex opus, fără sex, de ambele sexe sau ca fiind elemente non-umane, de exemplu animale, obiecte, personaje fictive sau concepte abstracte.

Dacă trupul uman nu mai este sursa identității unei persoane, afirmații de genul „Sunt o femeie captivă în corpul unui bărbat“ devin la fel de plauzibile ca și „Sunt un lup captiv într-un corp uman“. Identitatea fiecăruia este limitată doar de propria imaginație.

Citește și De ce nu poate exista un popor liber fără libertatea de exprimare

Pronumele preferate și libertatea de exprimare

Cuvintele – inclusiv pronumele – au o semnificație. Ele transmit un mesaj. Și aceasta nu este doar opinia celor care insistă că pronumele reflectă realitatea biologică:

• Un specialist în comunicare din cadrul GLAAD declară că utilizarea pronumelor preferate ale unei persoane reprezintă o „modalitate extrem de simplă de afirmare a identității acesteia“.
• Campania pentru drepturile omului susține că „folosirea numelui și a pronumelor alese de o persoană este esențială pentru afirmarea identității acesteia și pentru a arăta respect“.
• O pagină cu resurse elaborată de Universitatea din Wisconsin-Milwaukee precizează că utilizarea pronumelor preferate ale unei persoane este o modalitate de „a vă arăta respectul față de identitatea de gen a acesteia“.
• Un activist și artist non-binar spune că, prin folosirea pronumelor corecte ale unei persoane, „validăm: ‘Da, îți confirmăm identitatea, ești important și te respectăm’“.
• National Child Traumatic Stress Network afirmă că „utilizarea și validarea numelor, pronumelor și identităților pe care tinerii le împărtășesc cu tine“ face parte din responsabilitatea părinților și a celor ce-i au în grijă de a „comunica“ și de a afirma în mod activ aceste identități.

Prin urmare, chiar și susținătorii pronumelor preferate și activiștii LGBT sunt de acord că pronumele sunt importante deoarece transmit un mesaj atunci când sunt utilizate.

Unii ar putea să citească toate acestea și să se întrebe: „Și ce dacă? Cum mă va afecta asta pe mine? Dacă nu vreau să folosesc pronumele preferate ale unei persoane, atunci nu le voi folosi“.

Din păcate, actuala ideologie radicală de gen și pronumele care o însoțesc nu le oferă oamenilor această libertate. Multe corporații și oficiali guvernamentali cataloghează drept ofensator, discriminatoriu și dăunător refuzul de a utiliza pronumele preferate ale unei persoane.

Și, în numele diversității și al incluziunii, acest lucru îi determină să îi concedieze sau să îi „anuleze“ pe cei care nu se conformează. În final, obiectivele activiștilor sunt de a schimba modul în care gândești, de a pedepsi orice disidență și de a face dificilă (dacă nu imposibilă) comunicarea adevărului că Dumnezeu ne-a creat pe fiecare dintre noi fie bărbat, fie femeie.

Mai mulți clienți ai Alliance Defending Freedom au fost deja sancționați pentru că au refuzat să utilizeze pronume care nu sunt adevărate, nu reflectă realitatea și ar consolida idei dăunătoare pentru acea persoană.

Realitatea este că, dacă considerați că a fi bărbat contează, că a fi femeie contează, că până și a fi om contează, s-ar putea să fiți următorul luat în vizor.

Pronumele preferate în mediul educațional

Învățătorii și profesorii au devenit frecvent ținte ale politicilor guvernamentale privind pronumele. Districtele școlare și universitățile publice adoptă politici care impun cadrelor didactice să utilizeze pronumele preferate de elevi, în caz contrar fiind sancționați.

Unele dintre aceste politici le cer chiar profesorilor să mintă părinții, ascunzând în mod activ faptul că, la școală, copilul lor folosește un set de pronume diferit de cel utilizat acasă.

Nu doar profesorii, ci și părinții care își exprimă îngrijorarea cu privire la astfel de politici sunt denigrați și li se refuză dreptul de a decide cu privire la creșterea, educația și tratamentele aplicate copiilor lor.

După cum demonstrează lista de cazuri ADF enumerate mai jos, aceste politici au fost adoptate pe scară largă în sistemul de învățământ public.

Meriwether vs The Trustees of Shawnee State University

Dr. Nicolas Meriwether a fost profesor de filozofie la Shawnee State University din Ohio timp de peste 20 de ani, având o reputație ireproșabilă.

Într-o zi, un student de sex masculin l-a abordat pe Dr. Meriwether după curs, informându-l că se identifică drept transgender și i-a cerut profesorului să i se adreseze ca unei femei, folosind titulatură și pronume feminine.

Pentru Dr. Meriwether, a face acest lucru însemna să susțină o ideologie care intră în conflict cu convingerile sale, o minciună, și îl obliga să acționeze contrar convingerilor sale religioase. El a încercat să ajungă la un compromis, utilizând numele sau prenumele preferat al studentului, dar acest lucru nu a fost suficient.

În cele din urmă, universitatea l-a acuzat în mod oficial pe Dr. Meriwether și l-a avertizat în scris, amenințându-l cu „sancțiuni suplimentare“ dacă refuză în continuare să utilizeze pronumele preferate de student sau dacă nu încetează complet să mai folosească pronumele (lucru imposibil).

ADF a deschis proces în numele Dr. Meriwether, iar în 2021, Curtea de Apel a Circuitului 6 a decis în favoarea sa, stabilind că universitatea i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare.

Acest lucru a determinat o înțelegere, în care universitatea a fost de acord că nu îl poate forța pe Dr. Meriwether să folosească pronume și titulaturi care diferă de sexul cuiva și a fost de acord să elimine măsura disciplinară inclusă în fișa personală a Dr. Meriwether.

Citește și Instanța decide în favoarea profesorului obligat să susțină o ideologie opusă convingerilor sale

Cross vs Loudoun County School Board

Tanner Cross, Monica Gill și Kim Wright sunt profesori în Loudoun County, Virginia. În 2021, Tanner s-a pronunțat împotriva unei politici care le-ar fi impus profesorilor să participe la „tranzițiile sociale de gen“ ale elevilor, adresându-se acestora cu pronume ce nu corespund sexului lor biologic.

La mai puțin de 48 de ore după ce și-a exprimat opinia în cadrul unei ședințe a consiliului școlar local, Tanner a fost suspendat. După ce ADF a intentat o acțiune în justiție, o instanță din Virginia a decis în favoarea lui Tanner și a anulat represaliile consiliului școlar împotriva sa.

În pofida acestui rezultat, consiliul școlar a instituit totuși politica respectivă, ceea ce le-a determinat pe Monica și Kim să i se alăture lui Tanner în lupta împotriva ei.

Toți cei trei profesori consideră că există două sexe biologice, care nu pot fi schimbate. De asemenea, ei cred, în concordanță cu dovezile științifice, că ar fi dăunător pentru elevii lor să transmită o ideologie care susține contrariul.

Profesorii ar trebui să aibă libertatea de a milita pentru binele elevilor lor, iar guvernul nu îi poate forța să susțină o ideologie care le încalcă convingerile.

Vlaming vs West Point School Board

Peter Vlaming a fost profesor de franceză la West Point High School din Virginia timp de aproape șapte ani. În 2018, una dintre elevele lui Peter a început să se identifice drept bărbat.

Peter a făcut tot posibilul să răspundă nevoilor acestei eleve. El a fost de acord să utilizeze numele preferat al elevei, cu tentă masculină, și să evite utilizarea pronumelor atunci când i se adresa.

Însă Peter pur și simplu nu putea folosi pronume masculine pentru a face referire la o studentă de sex feminin, deoarece ar fi comunicat mesaje care contrazic convingerile sale fundamentale.

Acest lucru nu a fost suficient pentru districtul școlar, care, în cele din urmă, l-a sancționat și l-a concediat pe Peter, nu pentru ceea ce a spus, ci pentru ceea ce nu a putut spune.

Din acest motiv, ADF a intentat un proces menit să protejeze dreptul constituțional al lui Peter de a nu rosti acei termeni. Și, din fericire, Curtea Supremă din Virginia a audiat cazul lui Peter în noiembrie 2022.

Doe vs Madison Metropolitan School District

În 2018, Madison Metropolitan School District (MMSD) din Wisconsin a adoptat o politică pentru toate școlile sale cu intenția declarată de a „perturba binaritatea de gen“.

Politica impune cadrelor didactice să asiste și să încurajeze copiii de orice vârstă în adoptarea identităților transgender, fără notificarea sau consimțământul părinților.

În plus, acestora li se cere să mintă în mod activ părinții cu privire la problema identității de gen a copiilor lor, folosind denumirea transgender a copilului la școală, iar în fața părinților numele real.

Wisconsin Institute for Law and Liberty (WILL) și ADF reprezintă un grup de părinți împotriva MMSD.

B.F. vs Kettle Moraine School District

Districtul școlar Kettle Moraine, tot din Wisconsin, aplică o politică care îi instruiește pe profesori și alte categorii de personal din școli să facă în mod activ „tranziția socială“ a copiilor, adresându-li-se cu nume și pronume transgender de îndată ce copilul solicită acest lucru, fără consimțământul părinților și chiar și fără a ține cont de obiecțiile clare ale părinților și de solicitările acestora de a utiliza o altă abordare terapeutică.

Districtul școlar și oficialii înlocuiesc realitatea biologică elementară cu propria lor ideologie radicală – un rău care depășește cu mult simpla utilizare a pronumelor. Școlile nu pot administra elevilor nici măcar aspirină sau medicamente comune, fără acordul părinților.

Cu toate acestea, pe subiectul respectiv, oficialii trec peste dorința fermă a părinților în ceea ce privește sănătatea copiilor lor. WILL și ADF reprezintă două familii într-un proces împotriva districtului școlar.

Citește și Dacă o școală nu face diferența biologică dintre băieți și fete, cum poți avea încredere în ea?

Figliola vs Harrisonburg City Public School Board

Înainte de anul școlar 2021-2022, Harrisonburg City Public Schools (HCPS) din Virginia și-a modificat politica de combatere a discriminării pentru a include „identitatea de gen“ pe lista categoriilor protejate.

Apoi, a elaborat și a emis un ghid în care a detaliat noile cerințe privind tratamentul elevilor cu disforie de gen.

Politica și practica HCPS prevăd că personalul trebuie să afirme identitatea de gen declarată de un elev prin folosirea oricărui nume și pronume pe care elevul îl solicită, ascunzând în același timp aceste solicitări de părinții copilului, cu excepția cazului în care angajații HCPS stabilesc că părinții copilului sunt suficient de „favorabili tranziției“ copilului lor.

Politicile de acest gen reprezintă încălcări flagrante ale dreptului la libertatea de exprimare și la libertatea religioasă prevăzut de Primul Amendament, precum și ale dreptului părinților de a decide cu privire la creșterea, educația și asistența medicală acordată copiilor lor.

Nimeni nu ar trebui să fie obligat să folosească pronume (și, prin urmare, să transmită mesaje) care contravin convingerilor sale cele mai profunde. Și nicio politică nu ar trebui să impună ascunderea de părinți a informațiile cu privire la starea de sănătate a propriilor copii.

Concluzie

Este într-adevăr straniu că niște cuvinte mărunte precum pronumele au devenit în prezent unul dintre cele mai mari câmpuri de luptă ale politicii identitare.

Putem fi siguri că logica individualismului expresiv nu se va opri la încercările de a impune utilizarea pronumelor de sex opus, a pronumelor non-binare și a neo-pronumelor. Ea va continua cu pronumele de tip substantiv-self sau cu orice altceva ar putea să mai apară.

Școlile dezbat deja cum să abordeze elevii care se identifică drept animale. Vor fi astfel de identități acceptate în școlile publice? Vor fi obligați profesorii să recunoască identitățile de animal declarate de acești elevi?

Natura noastră umană și pronumele pe care le folosim pentru a o reflecta trebuie să se bazeze pe realitatea empirică a sexului biologic și a corpului fiecăruia. Numai așa putem pune punct „logicii“ dezastruoase a individualismului expresiv.

Tribuna.US