HomeFamilia în Societate

Cum să-i salvezi pe copii de smartphone-urile care le distrug viața

Cum să-i salvezi pe copii de smartphone-urile care le distrug viața

În cartea sa "Generația anxioasă", Jonathan Haidt prezintă dovezi în favoarea revenirii la o copilărie bazată pe joacă, mai degrabă decât pe telefon.

În cartea sa “Generația anxioasă”, Jonathan Haidt prezintă dovezi în favoarea revenirii la o copilărie bazată pe joacă, mai degrabă decât pe telefon. Părinții trebuie să facă eforturi pentru a-și readuce copiii la realitate și la sănătate, analizează Ben Chistenson pentru The Federalist.

În timpul orientării mele ca boboc de liceu în toamna anului 2016, îmi amintesc că am citit o postare a unui coleg de clasă care explica de ce interzicerea telefoanelor în clasă era irealizabilă: “Uneori, dacă sunt pe cale să am un atac de panică, trebuie să mă uit imediat la o poză cu o pisică”. Acest lucru a fost întâmpinat cu comentarii care își exprimau compasiunea.

Erau primele zile de după “Great Rewiring”, un termen pe care Haidt îl folosește pentru perioada 2010-2015, când viața adolescenților s-a mutat online, iar sănătatea lor mintală s-a prăbușit. Ironia tristă a abordării colegului meu de clasă este că dependența de pozele cu pisici pentru a evita disconfortul de moment nu reduce anxietatea, ci o exacerbează. După cum a scris Haidt în The Coddling of the American Mind, tinerii par să trăiască după fraza: „Ceea ce nu mă omoară, mă face mai slab”.

Acest lucru este contrar naturii, unde rezistența întărește țesutul osos și muscular, iar expunerea la bacterii dezvoltă sistemul imunitar. Provocarea induce creșterea. Mai mult, această abordare este contrară modului în care au fost crescuți copiii până foarte recent. Să se murdărească, să intre în încurcături și să-și asume riscuri, toate acestea erau obișnuite și esențiale.

Citește și Pierzi timpul pe Social Media? 6 moduri de a te opri să mai derulezi în mod inutil

Jocul fizic liber creează un ciclu virtuos. Copiii își testează capacitățile și învață să negocieze cu colegii lor. În mod contraintuitiv, mai puțină supraveghere poate duce la mai puține răniri pe termen lung, deoarece copiii se simt mai responsabili pentru propria siguranță. Acest lucru le consolidează încrederea și abilitățile sociale.

Mutarea copilăriei în online scurtcircuitează întregul proces. “Fortnite”, mesajele text și pornografia sunt imitații ieftine ale asumării de riscuri și ale conexiunii sociale și îi lasă pe copii mai degrabă nesiguri și singuri decât încrezători și maturi.

Depășind clișeele

Dintre toate cărțile lui Haidt, Generația anxioasă este cea mai puțin revoluționară. Ipoteza sa este bine pusă la punct: „Smartphone-urile și social media au cauzat criza de sănătate mintală a adolescenților și o copilărie în persoană, bazată pe joacă, ar fi mai bună”. În schimb, contribuția sa majoră este aceea de a oferi context și profunzime acestor probleme des discutate.

De exemplu, efectul deosebit de dăunător al social media asupra adolescentelor este afirmat în mod obișnuit, dar Haidt trece peste generalități precum: „Femeile sunt mai relaționale”, „Fetele sunt nesigure în legătură cu corpul lor” și „TikTok răspândește contagiuni sociale”.

El explică faptul că cercetătorii au descoperit de mult timp că băieții și bărbații sunt mai mult concentrați pe acțiune – construirea statutului individual prin eficiență, competență și asertivitate. Între timp, fetele și femeile se concentrează mai mult pe comunitate – integrarea într-un grup mai mare prin grija față de ceilalți, cooperare și empatie. Prin urmare, social media profită de impulsurile femeilor orientate spre comunitate, deturnându-le atenția de la relațiile fizice, locale și modelele de rol.

O fată tânără de pe TikTok, în aproximativ o oră (presupunând o medie de trei secunde pe postare), ar putea vedea o mie de postări care indică cum arată fetele „normale” și ce fac fetele „populare”. Această cantitate de conținut, combinată cu socotelile de aprecieri și comentarii care fac ca statutul să pară atât de obiectiv, îl determină pe Haidt să numească social media „cel mai puternic motor de conformare socială creat vreodată”. Problema este că fetele „normale” sunt filtrate și tratate, iar fetele „populare” sunt adesea narcisiste și bolnave.

Este bine documentat faptul că adolescentele au înregistrat o creștere a numărului de tulburări autodiagnosticate, de la disforia de gen la tulburarea disociativă de identitate și până la sindromul Tourette. Toate aceste tulburări au influenceri proeminenți care își prezintă simptomele pentru a atrage adepți. Haidt explică modul în care, din punct de vedere istoric, femeile sunt cele mai afectate de epidemiile „sociogene” (epidemii declanșate de stres și răspândite de forțe sociale, nu de factori biologici).

Acest lucru a dus la „manii” ocazionale de dans în Europa medievală, inclusiv „Ciuma dansului din 1518”, în care aproximativ o sută de săteni au dansat până la moarte. Alte simptome comune ale epidemiilor sociogene includ leșinul, greața și hiperventilația – și chiar râsul. În 1962, într-un sat din Tanzania a izbucnit o epidemie de râs, care a durat intermitent timp de aproximativ un an.

Citește și Social media și afecțiunile psihice

Anterior, aceste epidemii erau neobișnuite și localizate, dar internetul permite adolescenților din întreaga lume să se molipsească de aceste epidemii. Un influencer britanic de pe TikTok, Evie Meg, după propria recunoaștere, pare să fi răspândit ticul de a striga „fasole” la adolescente influențabile din întreaga lume. Poate că se potrivește faptul că o platformă precum TikTok, care inițial a fost un vector al tendințelor virale de dans, a trecut cu ușurință la clipuri cu ticuri pline de Tourette.

Soluția unui gânditor cumpătat

Haidt este un cercetător imparțial și imparțial, care se limitează la date, în detrimentul și meritul său. El insistă asupra modului în care social media și smartphone-urile au cauzat criza sănătății mintale. Dacă nu sunteți convins până acum, încă un grafic nu va face nimic. Dar aceeași abordare echilibrată îi conferă credibilitate atunci când recomandă potențiale soluții la această „problemă de acțiune colectivă”.

Având în vedere că adoptarea smartphone-urilor este atât de răspândită, retragerea la nivel individual poate duce la ostracizare socială. În schimb, Haidt sfătuiește grupurile de părinți să creeze o subcultură care să se sprijine reciproc și care să prioritizeze joaca liberă și amânarea smartphone-urilor.

Wait Until 8th (Așteptați până la 8 ani) este un angajament popular de a amâna adoptarea smartphone-urilor până la liceu, în timp ce Postman Pledge (Angajamentul poștașului) este un răspuns specific creștin al părinților îngrijorați care doresc ca copiii să fie formați de cărți și sacramente mai degrabă decât de smartphone-uri și social media.

Haidt este ferm convins că prezența smartphone-urilor în școală este „kriptonită pentru învățare” și dăunătoare pentru dinamica socială. El face un profil al școlii Mountain Middle School din Durango, Colorado, unde au renunțat la telefoane în 2012. Imediat, elevii au început să vorbească între ei înainte de ore în loc să dea scroll, iar performanța academică a școlii a atins în curând cel mai înalt nivel de performanță din Colorado. Directorul școlii, Shane Voss, a declarat că atunci când intră într-o școală fără interzicerea telefoanelor „Este ca un fel de apocalipsă a zombilor, iar pe holuri sunt toți acești copii care nu vorbesc între ei”.

Haidt descrie apoi diverse intervenții guvernamentale potențiale, cum ar fi creșterea vârstei minime de utilizare a rețelelor sociale la 16 ani și aplicarea strictă a verificării vârstei. În plus, joaca liberă în SUA este împiedicată de poveștile de groază ale părinților care le oferă copiilor lor o oarecare libertate, de teama apariției Protecției Copilului. Haidt consideră că definiția „neglijării” în SUA este prea largă și contraproductivă.

Toate aceste soluții par rezonabile, dar companiile de tehnologie nu vor renunța de bunăvoie la venituri, guvernul nostru nu s-a dovedit capabil sau chiar interesat să reglementeze aceste tehnologii, iar școlile nu se vor schimba fără presiunea coordonată a părinților. Prin urmare, sarcina revine nouă, părinților, prietenilor și profesorilor, de a face tot ce putem, fie și numai în comunitățile noastre locale, pentru a schimba condițiile copilăriei. Până când vom face acest lucru, trebuie să ne așteptăm ca această criză să continue.

Tribuna.US

Foto:DICK THOMAS JOHNSON/FLICKR/CC BY 2.0

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0