Recent, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a publicat un ghid de protejare și recuperare a conturilor social media. Împărțit în opt ca
Recent, Directoratul Național de Securitate Cibernetică a publicat un ghid de protejare și recuperare a conturilor social media.
Împărțit în opt categorii, ghidul prezintă metodele de protejare și recuperare a conturilor de Facebook, Instagram, TikTok, WhatsApp și YouTube, precum și proceduri detaliate despre riscurile, amenințările și vulnerabilitățile la care sunt expuși utilizatorii acestor platforme.
DNSC sugerează utilizatorilor să folosească parole complexe de minim 10 caractere și să verifice în mod constant numărul de dispozitive conectate la același cont.
Citește și Pierzi timpul pe Social Media? 6 moduri de a te opri să mai derulezi în mod inutil
De asemenea, Directoratul Național de Securitate Cibernetică încurajează victimele acestor atacuri să raporteze incidentele pe pagina www.dnsc.ro, prin email la alerts@dnsc.ro sau la numărul unic de urgență la nivel național dedicat raportării incidentelor de securitate cibernetică 1911.
Contul de social media a fost atacat – cum îți dai seama
- ai dificultăți în încercarea de a te conecta la cont
- primești un mesaj prin care ești informat că parola contului tău a fost modificată, deși nu ai făcut nicio modificare
- pe contul tău apar postări pe care nu le-ai făcut tu
- contul tău afișează conectări din locuri în care nu te afli în mod obișnuit
- primești reclame care par să fie nesolicitate (spam)
Ce este de făcut?
Dacă ai în continuare acces la contul de social media:
- schimbă parolele – setați o parolă puternică, compusă din cel puțin 15 caractere, care trebuie să cuprindă litere cu majuscule și minuscule, numere și simboluri.
- setează autentificarea cu foi factori.
- modifică datele de conectare ale tuturor celorlalte conturi care utilizează un nume de utilizator și parole identice sau similare.
- setează o parolă unică pentru fiecare cont de social media, e-mail.
Dacă nu mai poți accesa contul de social media:
- dacă ești blocat complet, urmează procedura de recuperare a contului prevăzută de platforma de socializare. Ia legătura cu centrul de asistență pentru a obține indicații.
Ulterior
- informează platforma de socializare în legătură cu piratarea contului. În felul acesta, îi vei ajuta să urmărească practicile de spam și piratare, astfel îmbunătățind securitatea serviciilor.
- informează persoanele de contact în legătură cu atacarea contului tău de social media. Este posibil ca persoanele din lista ta de contacte să primească mesaje sau postări trimise de pe contul tău, care conțin linkuri frauduloase sau informații înșelătoare. Informează-i că nu tu ai postat sau trimis acele mesaje, astfel încât să nu acceseze acele linkuri.
Tribuna.US
Foto: geralt/Pixabay
COMMENTS