HomeActualități Americane

Dacă Democrații reușesc să criminalizeze opoziția și să anihileze Curtea Supremă, democrația nu va mai exista

Dacă Democrații reușesc să criminalizeze opoziția și să anihileze Curtea Supremă, democrația nu va mai exista

Democrații încearcă să dea o lovitură dublă pentru a-și consolida controlul asupra Americii atât în prezent, cât și pe viitor: criminalizează opoziția

Democrații încearcă să dea o lovitură dublă pentru a-și consolida controlul asupra Americii atât în prezent, cât și pe viitor: criminalizează opoziția politică și anihilează ultima autoritate la care opoziția ar putea apela în apărarea drepturilor sale.

Acesta este unul din modurile de a interpreta două căi de atac care, deși par separate, sunt inextricabil legate între ele, analizează Ben Weingarten pentru The Federalist.

Criminalizarea opoziției

Prima constă în „cazurile“ fără precedent, în stilul proceselor sovietice de genul „zi-mi numele omului și-ți voi spune de ce se face vinovat“, intentate lui Donald Trump și altor zeci de persoane din cercul său, inclusiv avocații săi.

Procurorii plini de zel au multe motive pentru a răstălmăci legislația astfel încât să-l poată scoate vinovat pe fostul președinte și favorit al Partidului Republican în plină campanie electorală – un demers de urmărire penală frivol și răzbunător, desfășurat, fără îndoială, cu încălcarea legilor, a normelor și a principiilor fundamentale ale justiției.

În timp ce transformă Primul și Al Șaselea Amendament în fraze lipsite de putere, aceste cazuri criminalizează, de asemenea, în mod eficient, încercarea de a accede la o funcție publică a oricărei persoane cu opinii nedorite, a republicanilor care contestă alegerile sau pun sub semnul întrebării integritatea procesului electoral, precum și reprezentarea legală a acestora.

„Poți ajunge la închisoare dacă nu ești de acord cu noi și, în special, dacă ne pui în pericol puterea și privilegiile“, transmit cei mai buni decât noi prin jihadul lor legislativ înfricoșător.

Citește și Noile acuzații aduse lui Trump „ar putea“ atrage pedeapsa cu moartea

Ideea este că, dacă nu se poate avea încredere în americani că își vor alege liderii în cadrul unui set restrâns de limite aprobate de regim, regimul va trebui să ni-i impună cu forța, cu orice preț.

Încarcerarea adversarilor a fost întotdeauna un potențial scenariu final pentru clasa conducătoare în războiul său împotriva opiniilor greșite.

Ziua de 6 ianuarie 2021 a reprezentat începutul acestui scenariu. A servit drept pretext pentru a accelera lupta, așa cum s-a atras atenția la vremea respectivă.

A fost, de asemenea, folosită pentru a justifica tratarea manifestanților cu opinii „greșite“ nu ca pe niște americani de rând deveniți infractori mărunți în cadrul unui protest politic scăpat de sub control, ci ca pe niște teroriști domestici.

Departamentul de Justiție a mers atât de departe încât a încercat să adauge la unele dintre sentințele privind 6 ianuarie sancțiuni pentru terorism. Un mare număr dintre cei acuzați de încălcarea Capitoliului au fost învinuiți de „obstrucționarea unei proceduri oficiale“, acuzație care nu a mai fost aplicată niciodată protestatarilor și de care, în cele din urmă, procurorul special Jack Smith l-a acuzat și pe Trump.

Ulterior, și Trump, ca și alți inculpați, va fi acuzat de „conspirație sedițioasă“.

Un creator de meme-uri politice care a scris pe Twitter, în batjocură, că alegătorii lui Clinton își pot trimite votul prin SMS la un număr de telefon, a fost acuzat de „conspirație împotriva drepturilor“, în genul Ku Klux Klan, acuzație adusă în cele din urmă și lui Trump.

Acum este rândul fostului președinte să ia loc în boxa acuzaților. Regimul îi pune în pericol cele mai fundamentale drepturi ale sale, cele mai fundamentale drepturi ale celor din anturajul său și, prin extensie, cele mai fundamentale drepturi ale noastre, ale tuturor.

Anihilarea Curții Supreme

Singurul lucru care l-ar putea salva pe Trump, sau pe oricare alți disidenți politici care se vor confrunta pe viitor cu acuzații inventate, este Curtea Supremă.

Ceea ce ne aduce la al doilea element al dublei lovituri: atacul susținut al democraților asupra celei mai înalte instanțe din țară.

Democrații s-au dezlănțuit tot mai mult împotriva Curții Supreme, deoarece aceasta reprezintă probabil ultima instituție americană influentă pe care nu o controlează în totalitate.

„Borking-ul“, „linșajul high-tech“ al judecătorului Clarence Thomas și acuzațiile aduse judecătorului Brett Kavanaugh au normalizat atacurile politice feroce la adresa judecătorilor care nu aderă la ideologia Stângii, cu scopul de a-i distruge sau, cel puțin, de a-i face să plece genunchiul odată numiți în funcție.

Prin extensie, aceste atacuri au normalizat atacurile politice agresive la adresa instanței însăși. Pentru că, dacă judecătorii în sine erau într-o condiție deplorabilă și irecuperabilă, atunci la fel e și instanța – o instanță care trebuie tratată acum cu același dispreț ca orice altă instituție politică.

În realitate, lucrul la care obiectau agresorii de stânga era riscul ca acești judecători să nu dea verdicte în conformitate cu dorințele Stângii. Pe scurt, instanța era ilegitimă dacă nu era de stânga.

Atacurile la adresa Curții s-au intensificat odată cu scurgerea de informații în cazul Dobbs, care a pus în pericol capacitatea acesteia de a funcționa. Intenția nu a fost doar de a exercita o presiune politică maximă asupra judecătorilor pentru ca aceștia să-și modifice decizia în acord cu activiștii pro-avort, ci și de a-i intimida pentru a face acest lucru sub amenințarea că ar putea fi răniți fizic.

Comportamentul gloatei de stânga a beneficiat de sprijinul forțelor de ordine care au refuzat să-i aresteze pe cei ce au stârnit ilegal agitație în fața locuințelor judecătorilor. Kavanaugh s-a confruntat chiar cu o tentativă de asasinat.

Scurgerea de informații privind cazul Dobbs a reflectat disprețul față de statul de drept, față de instanță ca instituție și față de poporul american ale cărui drepturi are rolul de a le proteja această instanță.

Citește și Democrații disprețuiesc democrația de la Curtea Supremă

De luni de zile, Stânga și purtătorii săi de cuvânt din presă au lansat un nou atac la adresa Curții, de data aceasta prin acuzații false și ipocrite de încălcare a eticii aduse celui mai excepțional jurist de acolo, judecătorul Clarence Thomas, și, într-o mai mică măsură, colegilor săi.

Aceste atacuri urmăresc să diminueze și mai mult legitimitatea instanței și să intensifice apelurile ca membrii acesteia să se recuzeze, să demisioneze sau să se confrunte cu viitoare acțiuni de destituire.

Poate că ceea ce se urmărește e chiar pregătirea terenului pentru o tentativă de anihilare.

Thomas nu va clinti niciodată în fața valului de atacuri la adresa sa. Dar ce se va întâmpla cu colegii săi mai șovăielnici, văzând isteria tot mai mare pe care o stârnesc opiniile lor aflate uneori în dezacord cu cele ale clasei conducătoare?

Imaginați-vă pentru o clipă că ajung la Curtea Supremă unul sau mai multe cazuri care ar putea duce la condamnări penale pentru Donald Trump.

E de așteptat să urmeze presiuni asupra judecătorilor non-liberali pentru a se pronunța împotriva fostului președinte, a se recuza sau a se confrunta cu consecințe letale la propriu sau la figurat – mai intense decât orice altceva am văzut vreodată.

Amenințările de a modifica compoziția instanței, de a o desființa sau de a-i neutraliza în orice alt mod pe conservatorii săi vor crește exponențial.

Practic, fiecare instituție importantă din țară va cere capitularea în fața mulțimii, alternativa fiind consecințe majore.

Vor fi oare judecătorii capabili să facă ce trebuie într-un astfel de context – să fie și mai determinați să respecte Constituția în deciziile lor? Sau vor ceda sub presiune?

Democrații realizează, fără îndoială, că instanța este ultimul bastion al justiției – ultimul loc în care opoziția își poate proteja drepturile în fața Stângii care urmărește să preia controlul total. De aici și asaltul lor acerb asupra acesteia.

Dublul atac are ca scop eliminarea lui Trump. Dar, la un nivel mai profund, este vorba despre a asigura de facto guvernarea unui singur partid, cu forța.

Doar dacă suficient de mulți americani „realizează ce vremuri trăim“ va exista o speranță de a combate acest atac.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 1
  • comment-avatar

    Slavă lui Dumnezeu pentru articole de-o maturitate de apreciat și opoziția față de presiunea stângii radicale din partea redacției Tribuna. Sunteți printre puținele publicații de limba română care văd și descriu realitatea politică actuală în vremuri ca acestea, vremuri în cale libertatea de exprimare și realitatea sunt deformate într-un mod abuziv și dictatorial, atât în Statele Unite cât și în multe alte locuri din întreaga lume, de către globalismul anticrist actual.

DISQUS: 0