HomeActualități Americane

Dacă Democraților le-ar păsa cu adevărat de legile privind armele de foc, Hunter Biden ar fi pus sub acuzare

Dacă Democraților le-ar păsa cu adevărat de legile privind armele de foc, Hunter Biden ar fi pus sub acuzare

Foto: 11ALIVE/YOUTUBE Președintelui Joe Biden îi place să predice despre necesitatea de a confisca armele și despre controlul neconstituțional al a

Foto: 11ALIVE/YOUTUBE

Președintelui Joe Biden îi place să predice despre necesitatea de a confisca armele și despre controlul neconstituțional al armelor de foc, dar nu și atunci când e vorba de fiul său și de aplicarea legilor aflate deja în vigoare, analizează Jordan Boyd pentru The Federalist.

În timpul unui discurs împotriva armelor de foc de la sfârșitul săptămânii trecute, Biden s-a lăudat cu politica „zero toleranță“ a administrației sale în ceea ce privește greșelile magazinelor de arme. De asemenea, el a lăudat lista de dorințe a Democraților privind controlul armelor de foc, care a fost aprobată de Congres anul trecut, ca fiind „cea mai importantă lege privind siguranța armelor de foc din ultimii 30 de ani“.

Cel mai demn de remarcat, în afară de ciudata frază finală „Dumnezeu s-o salveze pe regină“, a fost „apelul lui Biden la acțiune pentru a face mai mult“ în scopul încălcării drepturilor conferite de cel de-al Doilea Amendament americanilor care respectă legea.

„Consider că nu s-au făcut destule, și la fel credeți și voi“, a declarat Biden, cerând interzicerea armelor semiautomate.

Mai puțin de o săptămână mai târziu, Departamentul de Justiție formula două acuzații de delict fiscal și o acuzație de infracțiune privind armele de foc împotriva lui Hunter Biden, fiul cel mic al președintelui. Este evident, cel puțin din 2021, că Hunter a mințit cu privire la consumul său excesiv de droguri în formularul completat la achiziționarea unui revolver, în 2018.

În 2013, Biden, pe atunci vicepreședinte, a susținut propunerea președintelui Barack Obama privind un plan de control al armelor de foc care ar obliga Departamentul de Justiție să ia măsuri împotriva „persoanelor care încearcă să înșele sistemul de verificare a antecedentelor prin furnizarea de informații false“.

Potrivit devotamentului din trecut al președintelui Biden de a „intensifica eforturile de aplicare a legii pentru a preveni violența cu arme de foc și pentru a urmări penal infracțiunile cu arme de foc“, acțiunile lui Hunter merită sancționate la maximul prevăzut de lege, ceea ce înseamnă până la 10 ani de închisoare și o amendă de 250.000 de dolari.

Cu toate acestea, un acord de recunoaștere a vinovăției atent orchestrat permite tânărului Biden să fie eliberat condiționat pentru acuzațiile de delict fiscal și îl scapă de închisoare pentru acuzația de infracțiune cu arme de foc.

Acesta este un rezultat rar întâlnit în cazuri de acest fel. După cum a subliniat Brett Tolman, pentru Federalist, în 2021 „mai puțin de 1% din cazurile intentate de procurorii americani în instanțele federale au avut ca rezultat tipul de diversiune înainte de proces“ de care a beneficiat Hunter.

Citește și BREAKING: Hunter Biden a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției și scapă de închisoare pentru fraudă

În 2022, 94,2% dintre persoanele condamnate pentru infracțiuni federale implicând arme de foc au ajuns la închisoare.

Conform logicii, activiștii care doresc un control mai strict al armelor de foc ar trebui să fie indignați de faptul că administrația refuză să aplice integral unele dintre legile neconstituționale privind armele de foc existente deja. Dar, în loc să condamne abordarea laxă a DOJ la adresa infracțiunilor lui Biden, Stânga anti-arme de foc este surprinzător de tăcută.

Teoretic, înțelegerea avantajoasă oferită lui Hunter ar fi trebuit să fie spulberată de grupurile ce militează pentru controlul armelor de foc, de democrații care se opun celui de-al Doilea Amendament și de aliații lor din mass-media corporatistă coruptă, care se plâng constant că SUA au nevoie de mai multe interdicții privind armele de foc.

În schimb, știrea despre fiul președintelui a fost întâmpinată fie cu o tăcere stranie din partea unora dintre cei mai religioși activiști anti-arme din Congres, fie cu o slugărnicie accentuată din partea presei de propagandă.

În mod previzibil, Biden refuză să-și condamne fiul pentru încălcarea legilor pe care le-a promovat cândva. De fapt, la scurt timp după ce s-a aflat că acuzațiile aduse lui Hunter au fost retrase, președintele și-a reafirmat sprijinul pentru copilul său adult.

„Președintele și Prima Doamnă își iubesc fiul și îl susțin în perioada aceasta în care el continuă să lucreze la a-și reconstrui viața“, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Ian Sams, după anunțul făcut de DOJ.

Totodată, Biden a postat pe Twitter o înregistrare video în care apare senatorul Chris Murphy, adept al controlului armelor, discutând despre cum să „se mențină pe val“ agenda anti-arme a democraților.

În același timp, organizațiile dedicate sprijinirii drepturilor cetățenilor care respectă legea de a deține arme de foc au atras atenția, în mod justificat, asupra discrepanței afișate de aceleași instituții care colaborează cu comercianții de arme de foc pentru a preveni infracțiuni precum declarații false la verificarea antecedentelor.

„În baza politicii de ‘zero toleranță’ a acestei administrații, comercianții autorizați de arme de foc au avut mari probleme pentru greșeli mult mai puțin grave decât cumpărarea unei arme de foc de către un dependent de droguri“, a declarat Lawrence G. Keane, vicepreședinte și consilier general al National Shooting Sports Foundation.

„Nu îi interesează să reducă violența cu arme de foc, ci doar să obțină ușor puncte pe plan politic“.

Încercările neobosite ale democraților de a-i deposeda pe americani de drepturile lor constituționale le-a știrbit deja credibilitatea.

Tăcerea lor cu privire la sistemul cu dublu standard al Departamentului de Justiție în ceea ce privește cel mai recent scandal Biden nu ar trebui decât să sporească scepticismul americanilor față de măsurile „bipartizane de control al armelor de foc“ promovate de democrați.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0