Dacă „rasismul sistemic” este real, de ce vrea Biden să aducă imigranți în SUA?

Joe Biden a început să anuleze controalele la frontiera SUA la doar câteva ore după depunerea jurământului prezidențial. A blocat deportarea imigranților ilegali reținuți în interiorul țării, transformând astfel SUA într-un mare sanctuar, analizează Heather Mac Donald, autoare și membră a Manhattan Institute.

Joe Biden a suspendat o inițiativă a administrației Trump care impunea solicitanților de azil la granița de sud să rămână în Mexic sau în alte țări din America Centrală în timp ce cazul lor era analizat. Înainte de intrarea în vigoare a Protocoalelor de Protecție a Migranților ale lui Donald Trump, solicitanții de azil dispăreau în inima Americii în timp ce dosarul lor era pe rol, rămânând ascunși după ce solicitările lor de azil erau refuzate.

Practica numită „prinde și eliberează” revine în funcțiune, odată cu noua administrație Biden. Președintele Biden a instruit procurorii federali să reia practica eliberării imigranților ilegali reținuți la graniță, mai degrabă decât să-i proceseze pentru deportare.

Iar acum, Joe Biden a anunțat cea mai ambițioasă propunere de amnistie din istorie. Planul ar legaliza practic întreaga populație de imigranți ilegali, inclusiv cei care au venit în SUA până în decembrie 2020 și care nu au dezvoltat astfel nicio presupusă legătură comunitară care ar fi justificat amnistii în trecut. Infractorii se vor califica și ei, de asemenea.

Tradițional, propunerile pentru amnistie au venit la pachet cu un quid pro quo: o ofertă de aplicare cu privire la viitoarele încălcări ale regulilor de imigrație. Amnistiile au un puternic efect de magnet: induc noi treceri ilegale la frontieră, întreprinse cu presupunerea că următoarea tranșă de imigranți ilegali va primi, de asemenea, statut legalizat și o eventuală cale spre cetățenie.

Biden nici măcar nu este preocupat de această convenție quid pro quo. El propune mai mult ajutor extern țărilor din America Centrală și unele îmbunătățiri tehnologice le graniță, dar aceste măsuri sunt departe de măsurile necesare. Singura certitudine cu privire la ajutorul extern este că își va găsi drumul direct în buzunarele oficialilor din Lumea a Treia. Iar dacă tehnologia de la graniță nu este însoțită de probabilitatea deportării, ea va avea un efect insuficient asupra trecerilor ilegale la frontieră.

Imigranții ilegali se adună la granița de sud de luni de zile, în așteptarea unei președinții Biden. În absența unui semnal fără echivoc că încălcarea legii în materie de imigrație va fi urmată de deportarea în țara de proveniență a unui imigrant ilegal, numărul intrărilor ilegale va crește. Odată ce deportarea iese din discuție, întreaga lege a imigrației devine nulă. Practic, politica de imigrare a Americii este determinată de oamenii din afara granițelor sale, nu de cetățenii americani.

Citește și Iminenta administrație Biden atrage deja noi caravane de migranți din Honduras

Republicanii, prin toate mijloacele posibile, ar trebui să facă presiuni pentru o aplicare robustă înainte ca orice amnistie să intre în vigoare. Dar ar trebui, de asemenea, să ceară un quid pro quo diferit: să nu mai demonizăm America drept țara „rasismul sistemic”.

În mod logic, ambele poziții nu pot fi adevărate: nu se poate spune că America supune minoritățile la un rasism letal, așa cum susține Biden, iar că această compasiune implică primirea cât mai multor noi victime posibile. La urma urmei, viața lor va fi desfigurată, dacă vrem să credem narativul rasismului, bigotismul fatal și „sistemic” american.

Citește și Un judecător din Texas blochează ordinul lui Biden de a stopa temporar deportările

Dar tema rasismul a crescut în intensitate doar de la alegeri. La o zi după ce a depus jurământul, Joe Biden a spus că se află într-o „luptă pentru sufletul acestei națiuni”. Atât de îndelungată a fost lipsa de voință a americanilor albi de a trata minoritățile în mod egal, încât Biden a împuternicit „fiecare ramură a Casei Albe și guvernul federal” să lupte împotriva „rasismului sistemic”. „Este timpul să acționăm”, a anunțat Biden la semnarea primului dintre numeroasele ordine executive care au ca scop ingineria „echității rasiale”.

Fără îndoială, SUA au „acționat” în privința echității rasiale de zeci de ani. S-au transferat sute de miliarde de dolari pentru programe anti-sărăcie la fiecare nivel al guvernului, completate de eforturi filantropice neîntrerupte. Nu există o instituție mare, indiferent că este o corporație, bancă, firmă de avocatură, companie Big Tech, colegiu sau agenție de publicitate care nu încearcă acum să angajeze și să promoveze cât mai mulți candidați minoritari posibili.

Candidații de culoare la colegiile selective sunt adesea admiși cu rezultate de testare și GPA-uri care ar fi descalificante dacă ar fi prezentate de candidații albi sau asiatici. Colegiile creează noi programe academice pur și simplu pentru a angaja mai mulți membri de culoare și minoritari. Bonusurile în mediul corporatist depind din ce în ce mai mult de numărul de minorități promovat de un manager, indiferent de efectele asupra productivității companiei.

Până în prezent, mare parte din America îmbrățișează etica supremației albe, încât americanii albi închid ochii penitent la rata infracționalității în rândul comunității de culoare. Aleg să ignore faptul că violența inter-rasială este predominant unidirecțională: conform statisticilor guvernului federal, persoanele de culoare comit 88% din toată violența inter-rasială între albi și persoanele de culoare.

În societatea corectitudinii politice este tabu să admitem principalii factori comportamentali ai multor disparități socio-economice. Iar când Biden numește „rasismul și nativismul realitatea dură și urâtă” a Americii, așa cum a făcut-o în discursul de investire, va fi aplaudat de mulți americani albi pentru mesajul său „unificator”.

Cu toate acestea, viziunea progresistă asupra lumii ignoră astfel de dovezi compensatorii și insistă asupra rasismului endemic al Americii ca fiind singura explicație admisibilă pentru disparitățile socio-economice. Având în vedere această viziune asupra lumii, oficialii administrației ar trebui să explice următoarea dilemă: De ce vor să intensifice migrația din țările din Lumea a Treia, care îi va arunca pe noii veniți în acest vârtej de opresiune?

Biden a afirmat că minorii de culoare riscă să fie împușcați de poliție de câte ori ies pe stradă. Dacă așa stau lucrurile, copiii minorităților non-americane nu ar fi mai în siguranță în țările lor de origine?

Dacă răspunsul este „ei bine, lucrurile stau mai prost în altă parte”, această concesie ar constitui cel puțin un pas în direcția unui realism cu privire la statutul relativ al drepturilor omului pe glob.

Cu toate acestea, cea mai mare respingere a ideii rasismului sistematic a lui Biden este comportamentul migranților însuși. SUA a fost cea mai căutată destinație pentru potențialii imigranți de cât se măsoară sociologic preferințele privind migrația. 158 de milioane de oameni speră să emigreze în SUA – de cinci ori mai mult decât numărul străinilor care vrea să emigreze în alte destinații, precum Canada, Germania sau Marea Britanie.

Numărul africanilor sub-saharieni și a caribeenilor care locuiesc în SUA a crescut cu peste 1.5 milioane între 2010 și 2019. Se pare că s-au gândit că le este mai bine aici decât în țările lor de origine non-rasiste. Numărul imigranților din așa-numitele țări „Latin X”, cu excepția Mexicului, a crescut cu 2.1 milioane din 2010 până în 2019. Și contrar narativului despre republicanii rasiști și susținători ai lui Trump, statele roșii, republicane, sunt cele mai populare destinații pentru imigranți.

Florida și Texas au avut cele mai mari creșteri numerice ale populației lor născute în străinătate din 2010 până în 2019 – un total combinat de 1.67 de milioane – iar Dakota de Nord și Dakota de Sud au avut cele mai mari creșteri măsurate ca procent de populație a unui stat – în creștere cu 87%, respectiv 63%.

Imigrația în masă cu abilități reduse și narativul papagalicesc al elitelor noastre despre rasismul endemic al Americii erodează orice coeziune socială. Luate împreună, efectul este dezastruos.

Obsesia democraților față de presupusul rasism al Americii albe este la fel de corozivă. Tinerii sunt învățați să vadă bigotism acolo unde nu există, să urască America și istoria ei și să se gândească la ei înșiși ca veșnic oprimați. Mulți dintre ei vor intra în câmpul muncii cu un cip pe umăr, simțindu-se constant ofensați.

Administrația Biden este determinată să amplifice narativul rasismului la noi niveluri de decibeli. Este doar o chestiune de timp până când Ibram X. Kendi, principalul acuzator al vinovăției albe în prezent, va fi instalat în guvern într-un nou birou guvernamental „anti-rasism”.

Nu este un moment propice pentru creșterea radicală a imigrației. Asimilarea imigranților din diferite culturi dezorganizate devine cu atât mai dificilă cu cât America și-a pierdut încrederea în principiile sale și dărâmă rapid monumente ale trecutului său.

O parte din imigranți și descendenții lor au adoptat deja o mentalitate de opoziție, denunțând „supremația albă” a țării lor alese. O mentalitate de „mi se cuvine” este vizibilă în atitudinile față de sprijinul guvernului și dobândirea abilităților lingvistice: ofițerii de poliție din Santa Ana, California, de exemplu, declară că mulți rezidenți se așteaptă să fie abordați în limba spaniolă.

Cel mai bun curs pentru SUA ar fi reducerea nivelurilor de imigrație și victimologie rasială. Prima măsură ar permite muncitorilor americani să-și revină după lockdownurile provocate de coronavirus și ar crește șansele de asimilare a populațiilor de imigranți existente. A doua măsură ar ridica vălul unui neadevăr divizator.

Este puțin probabil ca administrația Biden să ia vreuna dintre aceste măsuri. Dar ar trebui, cel puțin, să fie confruntată cu propria lipsă de logică în urmărirea unei migrații sporite într-o țară pe care o declară simultan inamicul tratamentului echitabil și al drepturilor egale.

Tribuna.US