HomeȘtiri Externe

De bun augur! Observații ale „Conservator 24”

De bun augur! Observații ale „Conservator 24”

Am urmărit la televiziunea de stat elena depunerea jurământului noului premier Kyriakos Mitsotakis, și am putut constata că a avut ceva din frumusețea

Am urmărit la televiziunea de stat elena depunerea jurământului noului premier Kyriakos Mitsotakis, și am putut constata că a avut ceva din frumusețea apusă a Bizanțului.

Ceremonia a început cu o scurtă binecuvântare a premierului ales și a începutului mandatului sau, săvârșită de P.S. Ieronim Arhiepiscopul Atenei și a toată Ellada, după care premierul a pus mâna pe evanghelie (una exact din aceea de care sunt în toate bisericile ortodoxe, nu biblie simpla cu coperți negre) și a repetat jurământul după arhiepiscop. La finalul juramantului înainte ca premierul să meargă să semneze ordinul de investire a sărutat mâna dreaptă cu care a fost binecuvântat de arhiepiscopul Ieronim al Atenei și apoi a mers la masa unde a semnat ordinul de investire în funcție . Imediat după el au semnat și presedintele republicii elene și deasemenea și arhiepiscopul Atenei .

Ce am mai remarcat și m-a impresionat a fost faptul că premierul a venit la investire cu familia lui, soția și cei trei copii, iar cand ahiepiscopul Atenei a mers să dea mâna și cu ei, toată familia, soția și cei trei copii toți au sărutat mâna dreaptă a episcopului cu care acesta i-a binecuvântat.

Trebuie sa recunosc că aceasta ceremonie m-a impresionat și m-a făcut să mă gândesc: oare ce ar fi la noi dacă am avea așa o ceremonie de investire a unui premier? Hmm….mai bine mă opresc ca să nu stric farmecul evenimentului.

Ce mai este de remarcat este că în ciuda guvernarii Greciei de către stânga radicală reprezentată de Syriza, Nea Dimocratia a câștigat detașat și sloganul ei de campanie a fost ” Familie, Dumnezeu, Natiune”. Și m-am gândit iarăși, cam ce reacții ar fi la noi dacă un partid de dreapta ar veni cu un așa slogan ?!

De remarcat este și faptul că fostul premier Alexis Tsipras reprezentatantul stângii radicale Syriza a refuzat acest ceremonial și a depus jurământul doar în fața președintelui Greciei cu mâna pe Constituție . Dealtfel atât el cât și Syriza acum 5 ani au refuzat și au intrezis ceremonialul de binecuvântare a primei sesiuni parlamentare a noului parlament rezultat în urma alegerilor
Și se vede treaba, că grecii nu sunt chiar atât prosti pe cum cred și se așteaptă stângistii și Dumnezeu nu doarme. 😉

Doamne ajută să avem și noi un astfel de partid puternic de dreapta caruia să nu îi fie teamă să vorbească de : Familie, Dumnezeu și Natiune, și nu doar partide de dreapta care semnalizează stânga sau partide ale stângii progresiste despre care goarnele media ne spun ca sunt de dreapta. (M.M.)

SURSA: Conservator 24

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1