De ce este Partidul Comunist Chinez speriat de Creștinism

De ce este Partidul Comunist Chinez speriat de Creștinism

Timp de citire: 5 minute

Religia rămâne una dintre cele mai mari surse de rezistență la autoritarism

În 2018, Vaticanul a semnat un acord cu Partidul Comunist Chinez (PCC), încercând să reglementeze statutul bisericii subterane din China. Detaliile acordului au fost păstrate secrete față de laici, analizează Foreign Policy.

Trei ani mai târziu, însă, represiunea creștinilor, oricare ar fi denominația lor, se află la punctul culminant de la Revoluția Culturală. Pe măsură ce PCC își sărbătorește centenarul, creștinismul – și alte religii – rămâne provocarea de care comuniștii chinezi se tem cel mai mult.

Controlarea religiei a făcut parte din practica chineză comunistă încă de la înființarea Republicii Populare Chineze. Drept urmare, bisericile s-au împărțit în asociații „patriotice”, sancționate oficial dacă nu se supun regimului. Statutul confesiunilor nerecunoscute a variat în funcție de starea de spirit a guvernului, de la complet subterane până la funcționarea deschisă, dar cu prudență.

Restricțiile recente asupra practicilor creștine au început să se intensifice în 2018, în același an în care a fost semnat acordul cu Vaticanul. De atunci, multe biserici au fost închise – mai ales cele subterane, dar inclusiv unele grupuri recunoscute oficial. Între 5.000 și 10.000 creștini au fost arestați, unii clerici protestanți proeminenți primind condamnări lungi la închisoare și aproximativ două treimi dintre protestanții Chinei au recurs la biserici subterane în încercarea de a evita hărțuirea poliției.

Oficialilor guvernamentali li s-a cerut să compileze mai multe detalii despre creștini, alimentând discriminarea la locul de muncă, în special în posturile oficiale. Tuturor copiilor sub 18 ani li s-a interzis strict să urmeze orice fel de educație religioasă. Se așteaptă ca liderii religioși să acorde mai mult timp slăvind PCC și pe președintele Xi Jinping. În unele biserici, icoanele cu Isus Hristos și Fecioara Maria au fost deja înlocuite cu portrete ale lui Xi.

Asaltul asupra creștinismului în China nu este, desigur, nici nou, nici unic. PCC a impus întotdeauna limite credincioșilor, iar relațiile statelor imperiale chineze cu credința erau adesea tulburătoare. În perioada dinastiei Tang din secolul al IX-lea, Împăratul Wuzong a încercat să curețe țara de influențele străine. A vizat nu doar budismul, apoi văzut ca o religie externă, indiană, ci și creștinismul nestorian și manicheizm.

Fixația actuală a Chinei cu religiile „străine” își are rădăcinile în dinastia Qing din secolul al XIX-lea, când creștinismul și misionarii erau strânși legați de puterile imperiale occidentale care amenințau imperiul chinez, în timpul a ceea ce istoricii chinezi numesc „secolul umilinței”. Rebeliunea Taiping, condusă de un excentric lider creștin chinez care propovăduia propria versiune de creștinism și însoțită de rebeliuni islamiste în toată țara, a consolidat frica de religiile străine în mintea elitei chineze.

În ultimii ani, islamul a fost o țintă chiar mai mult decât creștinismul – mai ales pentru că este asociat cu anumite grupuri etnice, precum uigurii, ținta unui genocid în curs de desfășurare în regiunea de vest a Xinjiang. Cel puțin 1 milion de persoane au fost închise în lagăre de „reeducare” menite să le șteargă identitatea etnică și religioasă prin îndoctrinare și tortură. Iar alte grupuri musulmane, precum Hui din centrul Chinei, se confruntă cu restricții religioase mai dure.

Scopul final pare să fie suprimarea oricărui tip de identitate – religioasă, etnică sau ideologică – care ar putea contesta autoritatea PCC acum sau în viitor. Dar dintre toate aceste identități posibile, creștinismul este cea mai comună. Statisticile sunt dificil de făcut în China, dar este posibil să existe până la 100 de milioane de credincioși chinezi – mai mult decât cei 90 de milioane de membri ai Partidului Comunist Chinez. Unele estimări, mai optimiste, indică până la 250 de milioane de creștini în China până în 2030. Toate acestea fac credința creștină să fie în mod inerent amenințătoare pentru PCC. Mai ales că PCC a studiat intens căderea blocului sovietic și este foarte conștient de rolul pe care credința catolică și protestantă l-a avut la prăbușirea comunismului în Europa de Est.

Retorica oficială chineză adoră să vorbească despre slujirea oamenilor, despre sacrificiul de sine și despre valorile comunitare. Acest lucru nu este atât de departe de ceea ce susține creștinismul, dar „ideologia” creștină nu este viciată, cel puțin în China, de o istorie de a fi angajat în serviciul controlului de stat și al calculelor politicienilor înfometați de putere.

Partidul a compromis aproape toate valorile socialiste pe care le susține nominal de la reformele fostului lider chinez Deng Xiaoping din anii 1980, lăsând țara cu un imens sentiment de vid moral.

Cu alte cuvinte, chiar dacă ceea ce te interesează cel mai mult sunt „valorile socialiste”, creștinismul îți permite să practici și să susții aceste valori fără a te pune în situația de a apăra acțiunile nejustificate ale ierarhiei partidelor din ultimul secol. La fel ca nonconformiștii din Anglia secolelor XVIII și XIX, creștinii din China au adesea reputația unor oameni cu relații corecte, chiar și în rândul necredincioșilor.

Nu-i de mirare că partidul se teme de creștinism. Dar este posibil ca PCC să găsească o soluție. Liderii creștini au fost deseori dispuși să facă compromisuri, evitând confruntarea directă cu partidul, de teama consecințelor. Dacă rămân cu puține alte opțiuni, credința și mândria națională nu se pot amesteca.

La nivel global, am asistat deja la edificiul atent construit al puterii global chineze de generațiile de lideri comuniști anteriori și distrus de declarații meschine, inutile și, în cele din urmă, auto-distrugătoare de mândrie naționalistă. Aceleași greșeli sunt făcute pe plan intern. O credință pe care mulți chinezi o credeau întru totul compatibilă cu patriotismul lor și chiar sprijinul lor pentru sistem ar putea deveni un izvor major de opoziție la guvernarea Partidului Comunist Chinez. Și având în vedere că spațiul pentru toate formele de credință, altele decât credința în Xi, este restrâns, flăcările martirajului pot fi surprinzător de inspiratoare.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0