HomeDin trecutul comunist

De ce nu ar trebui să uităm niciodată crimele comunismului

De ce nu ar trebui să uităm niciodată crimele comunismului

Germania: Feministele incendiază mașina unui jurnalist care promovează Marșul pentru Viață
More than 9,000 Romanians have protested in Berlin in support of the Furdui family. Jugendamt’s last-minute decision
Rezultatul alegerilor locale din Berlin 2021 ar putea fi anulat

Necesitatea urgentă de a ne aminti crimele comunismului de la Berlin la Hong Kong este prea evidentă, deoarece Wikipedia dezbate în prezent dacă să șteargă sau nu un material despre „crimele în masă sub regimurile comuniste”. Motivul, potrivit unui susținător al ștergerii materialului, este „viziunea conform căreia ideologia comunistă este într-un fel violentă este…o mișcare anti-comunistă”, analizează The Heritage.

Cât de absurd și aistoric. „Cartea Neagră a Comunismului” a Universității Harvard detaliază rădăcinile ideologice ale utilizării de către comunism a plutonului de execuție, a Gulagului, a KGB-ului, a foametei forțate, a deportării în masă și a suprimării drepturilor fundamentale ale omului pentru a înlătura orice opoziție față de tirania sa. Lenin, tatăl fondator al comunismului, s-a bazat pe violență pentru a promova țelul său suprem al unei lumi comuniste.

Comunismul și-a impus tirania în diferite țări în momente diferite, iar reacția a fost întotdeauna aceeași: oamenii se opun, adesea expuși unui mare risc. Autorii cărții de la Harvard au fost martori direcți ai comunismului: la Berlin, în perioada apogeului Războiului Rece și în Hong Kong, la aproape 60 de ani mai târziu.

În septembrie 1961, la o lună după construirea Zidului Berlinului, Lee a stat la coadă la Punctul de Control Charlie pentru a merge în Berlinul de Est, capitala „paradisului” muncitorilor din Germania comunistă. Zona încă avea multe clădiri goale, bombardate, spre deosebire de Berlinul de Vest, unde muncitorii îl reconstruiau constant. Orașul semăna cu un oraș fantomă gri și prăfuit.

Lee a pătruns adânc în oraș. Puținii oameni de pe străzi erau îmbrăcați în gri și negru și mergeau repede, cu capul plecat. S-a apropiat de Zid, tot din beton și sârmă ghimpată, patrulat de soldați și câini. Mici grupuri de berlinezi de est priveau vestul spre libertate. Câțiva își șopteau unui altuia, dar cei mai mulți erau tăcuți și palizi în lumina care se stingea. Iar atunci când un băiețel curios s-a apropiat de Zid, paznicii înarmați au reacționat brusc, ordonându-i să se întoarcă.

Iată o realitate a comunismului: un zid construit pentru a ține oamenii înăuntru. Chiar și așa, berlinezii din est și-au riscat viața pentru a câștiga libertatea.

Pe trotuarul dinainte de Bernauer Strasse 48, în sectorul francez, erau ghirlande de flori cu simpla inscripție „In Memoriam”. O onorau pe o femeie din Berlinul de Est care a sărit din apartamentul ei aflat la etajul trei pentru a evada, dar care a ratat salteaua pusă sub ea. A murit pe trotuar.

În Berlinul de Est totul era gri: magazinele, hainele, spiritul oamenilor captivi în „cel mai mare lagăr de concentrare din lume” (cum l-a numit un localnic). Stasi – poliția secretă – era mereu în căutarea dizidenților. Oamenii își controlau cuvintele, chiar și acasă.

În week-end și de-a lungul Zidului, berlinezii din vest se adunau pentru a flutura batiste sau pentru a semnala cu umbrelele prietenii și rudele aflate pe cealaltă parte. Un bătrând striga câteva cuvinte de încurajare unui prieten care se apleca peste fereastră. Aici, berlinezii de est și de vest își atenuau frustrarea sub ochii vigilenți ai poliției est-germane înarmate cu puști.

Lee știa că Berlinul de Vest va fi deprimant, dar nu era pregătit să găsească atâta dezolare. Trebuia să treacă 28 de ani și 5 luni până să se prăbușească Zidul Berlinului.

Peste tot în lume, odată cu căderea Zidului, milenialii se nășteau în prosperitate și libertate. Pentru cea mai mare parte a vieții Brendei, comunismul și socialismul au fost amenințări teoretice, ideologii care au fost împotriva naturii umane și care au ucis milioane de oameni, dar care păreau rămășițele unei alte lumi. În urmă cu doi ani, Brenda a petrecut o lună în Hong Kong, în timp ce orașul era implicat în proteste. A fost martoră cum mulți tineri de vârsta ei sau mai tineri luptau pentru libertățile pe care și le-ar pierde dacă Hong Kong-ul ar fi absorbit de China comunistă. Disperarea lor era orice altceva decât teoretică.

Hong Kong este un oraș vibrant. Este prosper și plin de activitate, plin de grădini strălucitoare, o bucătărie minunată, trasee pentru drumeții și plaje frumoase. La o populație de 7 milioane, se simte ca un mic New York.

Teritoriu britanic anterior, Hong Kong a fost predat Chinei în 1997. Mulți din Hong Kong sunt etnici chinezi, dar occidentali în principiu. Le pasă de libertatea de exprimare, de protest și de statul de drept. Dedicarea față de aceste principii îi deosebește de continent și îi unește ca popor.

Miza din Hong Kong și China în 2019 nu ar fi putut fi mai mare. A fost, în principiu, o ciocnire de sisteme. Chinezii sunt comuniști, cei din Hong Kong sunt capitaliști. Vorbesc mandarina, cantoneza din Hong Kong. În China nu există justiție, pentru că Partidul Comunist Chinez dictează cine este nevinovat și cine este vinovat, în timp ce principiul animator al poporului din Hong Kong este statul de drept.

Abolirea acestui principiu este ceea ce a determinat izbucnirea protestelor din 2019. Adoptarea unui proiect de lege de extrădare ar fi permis ca cetățenii din Hong Kong, și posibil și vizitatorii, să fie trimiși în China pentru a fi condamnați. Ar fi oferit Partidului Comunist Chinez capacitatea de a sechestra oameni în Hong Kong pentru a fi condamnați printr-un proces farsă, întrețesând sistemul juridic din Hong Kong cu cel al Chinei. Hong Kong ar înceta să mai existe ca refugiu al libertății în Asia.

Tinerii din Hong Kong au luptat împotriva acestei amenințări la adresa libertății cu ferocitatea celor care se tem să-și piardă țara. Adesea Brenda îi auzea pe cetățenii in Hong Kong explicând protestele simplu: „Nu vrem să fim China”. A rămas blocată la mantra lor „Auzi oamenii cântând?” din Les Miserables care pulsa în difuzoare, mesajul său fiind de nobilă sfidare: „Este muzica oamenilor care nu vor să fie sclavi”. Brenda a încercat să-și imagineze un milenial american trezindu-se într-o zi lipsit de libertatea pe care a cunoscut-o toată viața.

În multe privințe, tinerii din Hong Kong sunt ca milenialii americani. Au crescut în prosperitate, siguranță și libertate. Dar după 1997, amenințarea întunecată a Chinei a fost mereu acolo. China a interferat mult timp în alegerile din Hong Kong și a luat măsuri pentru a transforma electoratul însuși. Marionetele Partidului Comunist Chinez din Hong Kong fac mari eforturi pentru predarea limbii mandarine în școli „pentru a consolida identitatea națională”, adică identitatea chineză. Până la 150 de „imigranți” din China continentală vin în Hong Kong în fiecare zi.

Tinerii din Hong Kong înțeleg ce înseamnă să trăiești sub comunism. În timpul Revoluției Culturale, care a ucis milioane de oameni, mulți chinezi s-au stabilit în Hong Kong, departe de opresiunea și violența ideologiei maoiste. Pentru cei aproximativ 3 milioane de chinezi care au fugit în Hong Kong evadarea adesea a însemnat să înoate în ape infestate cu rechini timp de șapte ore. Unii, incapabili să înoate, au folosit mingi de plajă în speranța că vor merge în derivă spre libertate. Mulți au murit, dar alții au încercat de mai multe ori.

Astfel de povești abundă în Hong Kong. Tinerii din Hong Kong le-au auzit de la rude și prieteni și, în interacțiunea cu populația continentală, au descoperit că studenții din China comunistă nu cunosc fenomenul Pieții Tienanmen. Partidul Comunist Chinez a fost nemilos în a cenzura toate referirile la vărsarea de sânge din Piața Tienanmen.

Fie la Berlin sau Hong Kong, dorința de a trăi liber dăinuie. Îi motivează pe oameni să-și părăsească patria și să riște totul, inclusiv viața. Poveștile despre o asemenea tenacitate umană sunt purtate de-a lungul generațiilor, de la Războiul Rece și până astăzi, în Asia și Europa.

Dacă Occidentul nu i se opune Chinei, milenialii americani vor fi cei care le vor spune nepoților despre cum era Hong Kong-ul când era liber.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0