HomeActualități Americane

De ce rata de susținere a democraților este mai mică decât prezintă sondajele

De ce rata de susținere a democraților este mai mică decât prezintă sondajele

Înainte de alegerile prezidențiale din 2020, am devenit curios în legătură cu sondajele politice care susțineau că Joe Biden conducea cu un avans de z

Înainte de alegerile prezidențiale din 2020, am devenit curios în legătură cu sondajele politice care susțineau că Joe Biden conducea cu un avans de zece puncte față de Donald Trump. 

În perioada respectivă, Trump ținea discursuri în fața a mii de oameni. Când nu stătea ascuns în subsolul casei sale, Biden era norocos dacă reușea să atragă o sută de oameni la mitinguri. Ceva nu făcea deloc sens, analizează John Kudla pentru American Thinker.

Așa că am făcut niște cercetări și am ajuns la concluzia că sondajele declarau în mod voit mai puține voturi pentru republicani. Într-unul dintre articolele mele am estimat că numărul de voturi în favoarea lui Trump care nu apar în sondaje depășea 2% din electorat. Nu am fost primul care a gândit acest lucru, dar am fost unul dintre primii care a dat un pronostic.

Organizațiile de sondaj nu au vrut să-și recunoască părtinirea în sondaje împotriva republicanilor. Cu toate acestea, s-a dovedit că cifra estimată de mine a fost chiar prea mică. În realitate, eroarea de sondaj privind alegerile din 2020 a fost de aproximativ 4% la nivel național, cea mai mare diferență din ultimii 40 de ani.

Să revenim în prezent. Inflația a trecut de 8%, prețul alimentelor și al benzinei a crescut foarte mult, infracționalitatea s-a intensificat, avem o criză națională a laptelui praf pentru copii și nici nu vreau să deschid subiectul frontierei sudice. 

Cu toate acestea, Joe Biden are o rată de susținere pentru treaba pe care o face de aproape 40%. Asta înseamnă că aproape patru din zece americani consideră că Joe Biden face treabă bună, dacă e să ne luăm după media declarată de RealClearPolitics. Dar eu nu cred cifrele lor.

Se prea poate ca aprobarea de care se bucură Biden să fie influențată de imaginea pozitivă fabricată de presă și rețelele sociale. Dar nici asta nu prea cred. Există o limită până la care pot fi răstălmăcite lucrurile, și chiar și democrații de rând trebuie să-și umple rezervoarele cu benzină și să-și cumpere alimente.

Marea diferență între prezent și acum doi ani este faptul că analiștii de sondaje admit acum că rezultatele lor sunt sistematic părtinitoare împotriva conservatorilor. De exemplu, într-un articol publicat în Vox, analistul David Shor a declarat:

„Timp de trei cicluri electorale, a existat acest model constant de sondaje care supraestimează susținerea acordată democraților în unele state și subestimează sprijinul pentru conservatori în alte state. S-a întâmplat în 2018. S-a întâmplat în 2020. Iar motivul pentru care se întâmplă acest lucru este că modul în care se fac în prezent sondajele pur și simplu nu funcționează“.

Analiștii se confruntă cu două probleme fundamentale. Prima este obținerea unui algoritm precis privind prezența la vot, care să estimeze cine va vota. Cealaltă este obținerea unei evaluări imparțiale a ceea ce cred alegătorii, lucru cunoscut sub numele de eșantion aleatoriu.

Algoritmul de prezență la vot se bazează de obicei pe distribuțiile demografice și pe istoricul de vot. Dacă analiștii greșesc algoritmul, rezultatele pot fi afectate. De exemplu, la alegerile din 2020, majoritatea algoritmilor nu au luat în considerare participarea la vot a unui număr mai mare decât cel estimat de republicani ce nu votează în mod obișnuit.

A doua problemă este obținerea unui eșantion aleatoriu al electoratului. Din păcate, la ultimele sesiuni de alegeri, acest lucru a devenit din ce în ce mai dificil de realizat.  

Deși există mai multe teorii cu privire la motivul pentru care se întâmplă acest lucru, totul se reduce la două aspecte. Unul este tehnologia, iar celălalt este lipsa de încredere în sondajele politice.

Citește și Ce sunt alegerile Midterms și de ce sunt atât de importante?

Până în anii 1990, operatorii de sondaje puteau conta pe obținerea unui eșantion aleatoriu de răspunsuri prin sondaje telefonice, dar în prezent acest lucru nu mai este valabil. 

Deși majoritatea americanilor dețin un telefon mobil, interdicțiile privind apelarea automată a numerelor de telefonie mobilă înseamnă că analiștii continuă să apeleze numerele din rețeaua fixă. 

Acest lucru este problematic, deoarece rețeaua fixă reprezintă o demografie diferită de cea a populației generale. Și mulți dintre americani folosesc funcția de identificare a apelantului, ceea ce permite alegătorilor să vadă cine îi sună.

Potrivit lui Dan Cassino, profesor asociat la Fairleigh Dickinson:

„Identificarea apelantului, mai mult decât orice alt factor, înseamnă că mai puțini americani ridică receptorul când văd că sunt sunați pentru sondaje. Aceasta înseamnă că este nevoie de mai multe apeluri pentru a obține un număr suficient de respondenți care să alcătuiască un eșantion valid, dar înseamnă, de asemenea, că americanii fac singuri o selecție înainte de a răspunde la telefon“.

Lipsa de încredere este o problemă a societății care devine tot mai pregnantă de mulți ani. Din cauza luptelor interne unii alegători și-au pierdut încrederea în instituțiile noastre naționale, în politică și, prin asociere, în sondajele politice.

Acest aspect îi afectează mai mult pe conservatori decât pe liberali, cauzând un efect în sondaje numit „non-răspuns partizan“. 

Acesta este un fenomen în care conservatorii a căror încredere a scăzut renunță să participe la sondaje și sunt înlocuiți de liberali cu grad mai mare de încredere. Așadar, de ce renunță alegătorii conservatori? Analistul Nate Silver are două teorii:

„În primul rând, republicanii devin din ce în ce mai neîncrezători în instituții și în societate, iar acest lucru probabil îi include și pe realizatorii de sondaje. În al doilea rând, republicanii din suburbii sunt mai predispuși să se teamă de sancțiuni pe plan profesional dacă își exprimă opiniile și, prin urmare, se auto-cenzurează mai mult, inclusiv în sondaje“.

Alegătorii a căror încredere e la nivel ridicat reacționează exact invers. Aceștia tind să aibă un nivel de educație ridicat, să fie liberali și să fie mai interesați să discute cu cei ce fac sondaje.

Analistul independent Richard Baris consideră că motivul pentru care sondajele sunt părtinitoare față de democrați îl reprezintă locul în care se fac aceste sondaje.

„Trebuie să ai în vedere nu doar cui pui întrebări, ci și unde pui aceste întrebări. Prin felul în care se realizează sondajele, ei ajung prea des la alegători din zona urbană. În acest caz, eșantionul republican va fi format din republicani gen John Kasich … și Bill Kristol[…] … Acesta nu este Partidul Republican care l-a făcut pe Trump președinte“.

Analiștii spun că sunt deschiși la noi metode de contactare a alegătorilor, pe lângă rețeaua de telefonie fixă. Și intenționează să analizeze ce grupuri de alegători ar putea lipsi din eșantioanele lor. Dar va fi acest lucru suficient pentru a corecta efectele fenomenului non-răspuns asupra sondajelor?

Potrivit lui Shor, răspunsul ar putea fi negativ.

„O analiză de calitate nu rezolvă problema că un anumit segment demografic e extrem de entuziasmat să își împărtășească opiniile, în timp ce un altul nu este. Atâta timp cât această părtinire există, ea se va propaga în orice s-ar face“.

Citește și OPINIE | Cât de mari vor fi pierderile democraților în 2022?

Să vedem dacă s-a schimbat ceva față de 2020. Dacă se face media celor două sondaje din octombrie 2020 din New Jersey, Biden conducea cu 22 de puncte. Potrivit Cook Political Report, el a câștigat la o diferență de 16 puncte, o eroare de 6 deci. La alegerile din 2021 la nivel de stat, sondajele au supraestimat marja de victorie a guvernatorului Murphy cu 5 puncte. Se pare că părtinirea față de democrați nu s-a schimbat în New Jersey.

Dacă se face media ultimelor patru sondaje din Virginia, din 2020, Biden conducea cu 11,5 puncte. El a câștigat cu 9,4 puncte, o eroare de 2,1. În 2021, sondajele par să fi nimerit, estimând o marjă de 1,7 procente pentru Youngkin, comparativ cu rezultatul real de 1,9.

Cu toate acestea, observăm o altă imagine dacă ne concentrăm atenția pe singurul sondaj diferit inclus în media din Virginia. Acest sondaj diferit aparține rețelei Fox News, și îl arată pe Youngkin +8. 

Dacă eliminăm sondajul Fox News, media devine Youngkin +0,4. Prin urmare, media ajustată a sondajelor a subestimat susținerea pentru Youngkin cu 1,5 puncte procentuale. Așadar, părtinirea democrată este încă valabilă – doar că o maschează un sondaj de opinie eronat.

Pe lângă părtinirea generată de fenomenul non-răspuns, o altă problemă privind rata popularității democraților este faptul că majoritatea sondajelor apelează în prezent la alegătorii înregistrați, nu la cei probabili să voteze. 

Nate Silver consideră că sondajele privind alegerile de la jumătatea mandatului efectuate pe alegători înregistrați tind să încline în favoarea democraților.

„Estimăm că, începând cu 1990, în medie, în anii cu astfel de alegeri sondajele realizate pe alegători înregistrați au avut o părtinire în favoarea democraților de 2,6 puncte procentuale – în comparație cu sondajele efectuate în rândul alegătorilor probabili, care au fost imparțiale“.

Dacă sondajele supraestimează rata de susținere pentru Biden și alți democrați, cât de mare este diferența?  Climatul politic de astăzi este diferit față de anul electoral 2020, dar părtinirea față de democrați pare intactă, adică de 4% la nivel național. 

Întrucât părtinirea rezultată din fenomenul non-răspuns, de 4%, și cea generată de utilizarea alegătorilor înregistrați, de 2,6%, ar trebui să se excludă reciproc, le putem aduna.  Și obținem o cifră totală de aproximativ 6,5%.

Ce înseamnă acest lucru? Până când sondajele nu se vor baza pe alegătorii probabili, chiar înainte de alegeri, puteți scădea liniștit 6 puncte din rata de aprobare a lui Joe Biden. Și dacă nu se schimbă nimic înainte de alegeri, orice democrat care conduce cu 3 procente sau mai puțin are șanse să piardă.

Democrații ar face bine să se roage să nu subestimez numărul de alegători republicani care nu apar în sondaje, așa cum am făcut în 2020.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0