HomeActualități Americane

Imigrația ilegală, o altă calamitate pentru Chicago. Criza e abia la început

Imigrația ilegală, o altă calamitate pentru Chicago. Criza e abia la început

Foto: Sawyer Bengtson/Unsplash Consecințele erau inevitabile. Acum au apărut. O graniță lăsată aproape de izbeliște, combinată cu statutul de oraș

Foto: Sawyer Bengtson/Unsplash

Consecințele erau inevitabile. Acum au apărut. O graniță lăsată aproape de izbeliște, combinată cu statutul de oraș sanctuar și asistența generoasă acordată imigranților au condus la un dezastru pe plan umanitar și financiar pentru Chicago și o mare parte din America.

Și, având în vedere că imigrația ilegală va continua să crească, criza se va agrava, avertizează Mark Glennon, Wirepoints.

Nici măcar mass-media de stânga nu mai poate ignora această realitate. De exemplu, titlul unui recent editorial Washington Post este „Criza de la granița Americii este deja aici“.

„Această criză nu mai este doar o problemă a celor de la frontieră, orașe precum New York și Chicago confruntându-se acum cu aceleași presiuni în ceea ce privește resursele și serviciile, cu care comunitățile de frontieră precum El Paso se confruntă de ani de zile“, se precizează în articol.

Iar ziarul Chicago Sun-Times a scris:

„Calamitatea este atât de gravă – tinere familii care dorm pe podeaua secțiilor de poliție, numărul noilor veniți crescând de la 10 la 125 pe zi – încât municipalitatea este forțată să ia „decizii dificile“, printre care se numără scoaterea din funcțiune a Brands Park Field House și Leone Beach House și folosirea clădirii liceului South Shore High School, care a fost închis, ca adăposturi de urgență pentru solicitanții de azil.

Și locuitorii din Chicago s-au săturat deja. Când autoritățile municipale au încercat să prezinte proiectul de locuințe pentru imigranți în South Side, au fost huiduiți cu lozinci care semănau mai degrabă cu o parodie a unui miting MAGA:

„Nu ne pasă“ și „Nu-i vrem aici“. Alții au scandat: „Trimiteți-i înapoi“ și „Închideți granița“. Cineva din mulțime purta o pancartă pe care scria: „Construiți zidul 2024“, au relatat Sun-Times și alte publicații.

Cu toate acestea, politica orașului și a statului de a atrage imigranții ilegali continuă și chiar se extinde. Pe lângă statutul de oraș sanctuar care interzice cooperarea între poliția locală și autoritățile federale de imigrare, o gamă largă de programe finanțate din banii contribuabililor sună a invitație pentru imigranți, printre acestea numărându-se educația publică cu facilități pe plan lingvistic și cultural, burse de studii universitare, asistență pentru cazare și hrană, diverse măsuri de non-discriminare și chiar și ajutoare sub forma unor sume de bani.

Medicaid gratuit pentru imigranții fără acte se dovedește a fi cel mai costisitor dintre toate, iar statul nu s-a deranjat niciodată să evalueze costurile atunci când a fost implementat. Acum îi costă pe contribuabilii din Illinois aproape 1 miliard de dolari pe an.

Costul imigranților incluși inițial a fost de 93 de ori mai mare decât ni s-a spus la început, iar ulterior a crescut pentru a include și grupe de vârstă mai mici. Implacabili, democrații din Camera Reprezentanților au introdus House Bill 1570 pentru a extinde și mai mult beneficiile de sănătate gratuite acordate imigranților ilegali prin adăugarea în program a persoanelor cu vârste cuprinse între 19 și 41 de ani.

Săptămâna trecută, Camera din Illinois a adoptat, de asemenea, un proiect de lege care face posibil ca locuitorii fără cetățenie să obțină un permis de conducere standard.

La nivel național, procesul de intrare în țară a fost facilitat în mod deliberat. Potrivit relatărilor CNN, SUA colaborează cu Columbia și Guatemala pentru a înființa centre regionale de procesare care să le permită migranților să depună cereri de intrare în SUA înainte de a încerca dificila călătorie prin America Centrală și Mexic.

„Scopul acestor centre de procesare regionale este de a le oferi oamenilor o modalitate legală, sigură și regulamentară de a intra în Statele Unite“, a declarat pentru CNN un oficial de rang înalt din cadrul administrației Biden.

Iar în prezent, Dick Durbin și Tammy Duckworth din Illinois se numără printre senatorii care propun o nouă categorie de imigranți. Aceștia doresc ca administrația să permită accesul unui număr mai mare de imigranți pentru a rezolva problema lipsei forței de muncă, după cum a relatat recent The Hill.

Mulți politicieni din Chicago, inclusiv noul primar Brandon Johnson și Lori Lightfoot, atribuie în mod constant vina pentru actuala criză guvernatorului Texasului, Greg Abbott, și celor 8.000 de imigranți trimiși aici începând cu luna august.

„Este un om lipsit de scrupule, fără umanitate sau rușine“, a declarat Lightfoot, acuzându-l că i-a „încărcat în manieră inumană în autobuze“, apoi a criticat „practicile rasiste și xenofobe de expulzare ale guvernatorului Abbott“.

Oare cei care acuză Texasul nu au văzut filmulețele cu ceea ce înseamnă criza acolo?

Citește și Imigrația ilegală a crescut cu 25% în martie, pe măsură ce restricțiile pandemice dispar

În realitate, acei 8.000 de imigranți aduși cu autobuzul reprezintă o cifră nesemnificativă. Pe lângă nesăbuința de a-l insulta pe Abbott, așa cum a făcut Lightfoot, ea minte cu privire la cauza și anvergura problemei.

Estimările privind numărul de imigranți ilegali din Statele Unite variază de la 11 milioane la cel puțin 16 milioane. Asta înseamnă că între 440.00 și 640.000 de imigranți vor ajunge probabil în Chicago în cele din urmă, sau au ajuns deja în Chicago, având în vedere procentul pe care îl reprezintă Illinois raportat la populația Americii. Poate că nu au ajuns încă aici, fiind inițial concentrați în zonele de frontieră, dar cu siguranță vor ajunge în cele din urmă în orașe primitoare precum Chicago.

Cifrele privind costurile prezentate de Chicago nu prea corespund realității. Municipalitatea susține că imigranții îi costă 20 de milioane de dolari pe lună. Asta ar însemna 2.500 de dolari pe lună pentru fiecare imigrant, dacă problema ar reprezenta-o cei 8.000 de imigranți aduși cu autobuzul din Texas, așa cum Lightfoot și Johnson vor să ne facă să credem.

Toate cifrele probabil că vor crește vertiginos. Se preconizează o creștere de până la 400.000 de imigranți pe lună care pătrund ilegal în țară, ca urmare a încetării aplicării Titlului 42 pe 11 mai, normă instituită în timpul pandemiei, care permitea polițiștilor de frontieră să expulzeze aproximativ un sfert dintre imigranții pe care îi arestau pe motiv de boală. Dacă această cifră se materializează, Chicago ar trebui să se aștepte ca numărul celor ce sosesc acolo să crească la cel puțin 16.000 pe lună.

Într-un așa-zis demers de contracarare a acestei creșteri, administrația Biden a declarat săptămâna trecută că va adopta o nouă prevedere care să interzică solicitanților de azil să intre în țară fără a depune în prealabil o cerere.

Însă aceste centre de asistență din Mexic și America Centrală au exact menirea de a facilita procesul respectiv. Departamentul de Stat și DHS au îndemnat, de asemenea, acele persoane să folosească o aplicație mobilă pentru a face o programare la un port de intrare, mai degrabă decât să încerce să traverseze ilegal frontiera, potrivit CNN. Așadar, există puține motive să credem că noua regulă ar fi în măsură să limiteze valul de imigranți.

Majoritatea estimărilor privind numărul de imigranți ilegali sunt departe de adevăr, deoarece îi iau în calcul doar pe cei capturați de serviciile de frontieră. Pe lângă aceștia, există și „fugari“, așa cum sunt numiți, care nu solicită oficial azil.

Printre aceștia se numără infractorii periculoși, care nu ar putea solicita azil din cauza cazierului judiciar. Nimeni nu știe câți astfel de oameni ne trec granița, dar Poliția de Frontieră susține că cel puțin 1,2 milioane de „fugari“ au intrat în țară în ultimii doi ani.

Polițiștii de frontieră sunt printre cei mai aprigi critici ai politicii actuale. „Numărul imens de imigranți ilegali care ne vor trece granița (după renunțarea la Titlul 42) va face ca ultimii 2 ani să pară o joacă de copii“, avertizează sindicatul Poliției de Frontieră.

Citește și Lightfoot cere Texasului să nu mai trimită autocare cu imigranți ilegali în Chicago – Replica Guv. Greg Abbott

„Iar Biden habar nu are cum să gestioneze situația creată. Are un clovn care conduce DHS și unul și mai nepriceput pe post de vicepreședinte“.

„Nu credeți nimic din declarațiile Casei Albe“, adaugă sindicatul Poliției de Frontieră. „În clipa de față, această țară, precum și DHS, sunt conduse de niște propagandiști mincinoși“.

Voluntarii care îi ajută pe imigranții din Chicago sunt copleșiți. Aceștia au trimis recent o scrisoare în care solicită Consiliului Local „să ne scutească de munca imensă pe care o facem în absența resurselor municipale, de stat și federale. Suntem obosiți, nu mai avem nici noi bani și suntem extrem de îngrijorați de ceea ce va urma dacă nu vedem schimbări majore din partea guvernului nostru“.

Chicago a ajuns să caute cu disperare unde să îi găzduiască pe imigranți. Multe secții de poliție sunt pline de astfel de persoane. La una dintre secții, „nici măcar nu poți intra pe hol. Sunt atât de mulți imigranți acolo și au numeroase probleme de sănătate. Unii dintre ei sunt bolnavi, vomită, nu există suficiente băi“, a relatat FOX Chicago.

Fără niciun preaviz, municipalitatea a preluat o clădire a parcului Avondale pentru a găzdui imigranții; acolo nu se vor mai organiza programe after-school sau de vară. Luxosul Standard Club găzduiește acum imigranți. The Inn of Chicago găzduiește acum numai imigranți. McCormick Place și Navy Pier sunt luate în considerare.

Cum a reacționat conducerea din Illinois?

Din partea lui Johnson, o atitudine de negare. El a ezitat chiar să o numească „criză“, deoarece consideră că acest lucru ar sugera că „am făcut ceva greșit“. A declarat în schimb:

„Este o dinamică pe care o consider esențială pentru democrația noastră, locuitorii putând să experimenteze siguranța și securitatea într-un loc care a reunit oameni din toată lumea“.

Există un element comun în răspunsul liderilor la nivel de oraș și de stat: Contribuabilii trebuie să scoată mai mulți bani, fie la nivel statal, fie la nivel federal. Orașul și statul au obținut recent 8,3 milioane de dolari, dar vor mult mai mult, solicitând până în prezent guvernului federal 125 de milioane de dolari.

Guvernatorul JB Pritzker, Johnson și Lightfoot vor toți ca de costuri să se ocupe contribuabilii federali. Președintele consiliului de administrație al Districtului Cook, Toni Preckwinkle, s-a deplasat săptămâna trecută la Springfield pentru a cere bani de la stat. Anterior, ea solicitase, de asemenea, ajutor federal pentru district. În ultimul rând, cea mai stupefiantă minciună care îmi vine în minte a aparținut Casei Albe, săptămâna trecută. Purtătoarea de cuvânt a lui Biden, Karine Jean-Pierre, a afirmat următoarele:

„În ceea ce privește imigrația ilegală, ați văzut că aceasta a scăzut cu peste 90%“ sub conducerea președintelui Biden.

Nu am auzit niciun apel la consolidarea frontierei, niciun plan de revizuire a statutului de oraș sanctuar și nicio intenție de limitare a stimulentelor financiare pentru imigranții care vin aici. Nu am mai auzit nici un cuvânt nici despre ceea ce administrația Biden numea cândva principala cauză a imigrației ilegale, problemele din națiunile de care fug migranții. Biden a desemnat-o pe vicepreședinta Kamala Harris pentru asta. Ce s-a întâmplat cu demersurile pe această temă? Nimic, precum se vede.

Este adevărat, o rezolvare plină de compasiune a acestei catastrofe trebuie, în cele din urmă, să abordeze aceste cauze de bază și trebuie să includă, de asemenea, o reformă federală cuprinzătoare a imigrației, am spus asta de mult timp. Dar nimic nu este mai clar decât faptul că granița trebuie să fie consolidată, imediat, și că municipalitatea și statul nu au capacitatea de a acorda asistență generoasă imigranților. Chicago este deja afectat de alte crize – infracționalitate, probleme financiare, școli falimentare și corupție. Acum se confruntă cu un alt dezastru și, ca și în cazul celorlalte, nu are la îndemână nicio soluție reală.

Frontiera trebuie securizată. Nu avem de ales.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0