HomeActualități Americane

Democrați vs Republicani: Inegalitatea veniturilor este mult mai pronunțată în statele conduse de Stânga

Democrați vs Republicani: Inegalitatea veniturilor este mult mai pronunțată în statele conduse de Stânga

Potrivit unei analize a datelor de recensământ recent publicate, cu cât un stat este mai liberal, cu atât șansa să existe inegalități de venituri este

Potrivit unei analize a datelor de recensământ recent publicate, cu cât un stat este mai liberal, cu atât șansa să existe inegalități de venituri este mai mare, analizează Luke Rosiak pentru Daily Wire.

În New York, Connecticut și California s-a înregistrat cea mai mare diferență între bogați și săraci, potrivit unui criteriu al Biroului de recensământ numit indicele Gini, care măsoară cât de departe este o zonă de „egalitatea perfectă (în care toată lumea beneficiază de cote egale)“.

În Utah, Indiana și Dakota de Sud s-a înregistrat cea mai mică diferență.

Studiul anual detaliat al Biroului de recensământ privind populația, American Community Survey, a fost publicat pe 15 septembrie și a analizat anul 2021.

Deși liberalii fac o prioritate din reducerea „decalajelor“ dintre oameni – cunoscută mai nou sub numele de promovarea „echității“ – statisticile arată că, cu cât un stat este mai liberal, cu atât este mai probabil să existe inegalitate.

„Acest lucru demonstrează că toate problemele de care se plâng democrații se datorează de fapt politicilor lor“, a declarat David Gordon, un analist politic conservator.

„Când se plâng de sărăcia populației de culoare, de exemplu, aceasta există în primul rând în zonele în care au guvernat ei timp de generații, cu efecte catastrofale“.

Daily Wire s-a concentrat pe cele mai liberale 10 state și cele mai conservatoare 10 state, selectându-le pe acelea în care un singur partid a controlat legislativul și poziția de guvernator, ordonându-le în funcție de ponderea locurilor din legislativul de stat controlate de respectivul partid.

Hawaii a fost cel mai liberal stat, cu 93% democrați în legislativul său, dar a fost exclus deoarece nu face parte din zona continentală și are o economie unică.

Astfel, Rhode Island, cu un legislativ format în proporție de 87% din democrați, a rămas cel mai democrat stat, urmat de California, New York și Delaware.

Cel mai conservator stat a fost Dakota de Sud, cu un legislativ republican în proporție de 90%, urmată de Wyoming, Dakota de Nord și Idaho.

Stratificarea socială în statele albastre în comparație cu cele roșii este evidentă și după alte criterii, inclusiv în ceea ce privește rasa.

Ca venit mediu, Rhode Island, New York și Connecticut au avut cel mai mare decalaj între albi și hispanici. Șase din cele 10 state democrate au înregistrat decalaje mai mari decât orice stat republican între locuitorii născuți în străinătate și albi.

În California, rezidentul de rând născut în străinătate a câștigat doar o treime din ceea ce câștigau californienii născuți în SUA.

În schimb, în Idaho, rezidentul de rând de culoare a câștigat în medie 85% din salariul mediu al unei persoane albe, cea mai apropiată valoare de echitatea rasială, comparativ cu toate statele.

În Indiana, hispanicii au câștigat aproape 90% din cifra de venit a albilor.

Citește și Egalitate versus „Echitate“

Statele conservatoare resimt mai puțin sărăcia

Statisticile care arată că statele republicane sunt mai sărace – iar principala formulă de măsurare a sărăciei utilizată în cadrul recensământului indică așa ceva – sunt extrem de înșelătoare, deoarece recensământul nu este ajustat în funcție de costul vieții dintr-o anumită zonă, ci stabilește o sumă unică ca prag al sărăciei pentru orice familie de o anumită mărime.

Acest lucru o face aproape inutilă, având în vedere diferența de costuri pentru locuințe, alimente și alte cheltuieli dintr-o zonă precum New York City în comparație cu cea rurală din Alabama, de exemplu.

Biroul de recensământ folosește și un alt indice, numit Supplemental Poverty Measure, care elimină parțial această problemă. Acesta ajustează rezultatele în funcție de costurile cu locuința dintr-o anumită zonă, dar nu și în funcție de alte elemente specifice.

De asemenea, acesta consideră drept venit ajutoarele sociale. Prin prisma respectivului indice, statele conservatoare au un nivel mai scăzut de sărăcie decât statele democrate.

Cele patru state cu cel mai scăzut nivel de sărăcie sunt, de asemenea, cele mai conservatoare patru state din țară. Iar California, al doilea cel mai liberal stat, înregistrează pe departe cea mai mare rată a sărăciei, de peste 18%.

Calitatea vieții

Ceea ce contează mai mult decât valoarea totală a venitului este stilul de viață pe care acesta îl oferă.

Veniturile medii sunt mai mari în statele democrate, dar la fel și chiriile și prețul locuințelor. În general, locuitorii din statele democrate au cheltuit o parte mai mare din venitul lor pe costurile cu locuința.

În statele republicane, aproape nimeni nu a cheltuit mai mult de $3.000/lună pentru locuință, în timp ce această sumă nu este deloc ceva neobișnuit în statele democrate.

Cu excepția Utah și New Mexico, în fiecare stat democrat costurile pentru locuințe au fost mai mari decât în orice stat republican. De asemenea, locuitorii din statele democrate au plătit de până la șase ori mai mult pentru impozitele imobiliare.

Indiferent de rasă, familiile din statele conservatoare au mai multe șanse decât cele din statele democrate să dețină o locuință proprie în loc să o închirieze și, de asemenea, mai multe camere.

Locuitorii din statele conservatoare dețin, de asemenea, mai multe vehicule și este mai puțin probabil să facă naveta pe distanțe lungi.

Criza de locuințe din statele democrate, determinată de faptul că numărul de persoane îl depășește pe cel al locuințelor disponibile, poate fi explicată parțial prin cifra mare de imigranți din aceste state.

Există o legătură strânsă între numărul de imigranți dintr-un stat și cât de greu le este americanilor să își permită o locuință acolo.

„E vorba de noțiuni economice de bază. Creștem cererea de locuințe fără să creștem oferta“, a explicat Gordon.

Educație

În ciuda susținerii declarate de liberali pentru sistemul de învățământ public și a relației strânse dintre Partidul Democrat și sindicatele profesorilor, cu cât un stat este mai liberal, cu atât șansele ca părinții să își trimită copiii la școli private în locul celor publice sunt mai mari.

Rhode Island și New York, două dintre cele trei state cele mai liberale, se situează în fruntea listei, cu peste 26%.

Inegalitatea din statele democrate a fost vizibilă și în domeniul educației. Fiecare stat democrat a înregistrat un procent mai mare de persoane cu diplome de studii superioare decât orice stat republican.

Însă tot statele democrate au avut și unele dintre cele mai ridicate procente de persoane care nu au absolvit nici măcar liceul.

Citește și Cele mai groaznice locuri în care să locuiești în SUA

Familie

Locuitorii din statele democrate sunt mai predispuși să nu se căsătorească niciodată și mai predispuși să coabiteze doar cu partenerul în loc să se căsătorească.

În ceea ce privește copiii, numărul celor adoptați este mai mare în statele republicane. Cu toate acestea, ratele de divorț sunt similare în rândul ambelor grupuri.

Dacă oamenii din statele liberale se căsătoresc totuși, acest lucru se întâmplă mai târziu în viață. În fiecare stat liberal, vârsta medie de căsătorie pentru bărbați a fost mai mare decât cea înregistrată în orice stat conservator. Aceasta era de aproximativ 32 de ani în New York și California, comparativ cu 27 în Utah.

Cele mai bune și cele mai rele

Din rândul celor mai conservatoare state americane, Utah, Idaho, Wyoming, Dakota de Sud și Dakota de Nord au excelat potrivit majorității factorilor de analiză (și au fost, de asemenea, cele mai conservatoare dintre statele republicane), în timp ce Alabama, Oklahoma, Tennessee, Virginia de Vest și Indiana au rămas adesea în urmă în ceea ce privește indicatorii sociali.

Datele evidențiază, de asemenea, că New Mexico – al șaptelea cel mai liberal stat în funcție de componența legislativului său de stat – s-a dovedit a fi, după mai multe criterii, unul dintre statele cu cele mai multe probleme din Uniune.

Acesta depășește Virginia de Vest în ceea ce privește procentul de locuitori care beneficiază de ajutor social. De asemenea, înregistrează cel mai mare procent de locuitori cu venituri sub pragul sărăciei.

Comparativ cu restul zonelor, s-a situat pe locul doi în lista statelor cu cea mai mare proporție de locuitori fără diplomă de liceu și, de departe, cu cel mai mic venit mediu pentru cei născuți în străinătate.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0