HomeActualități Americane

Eugen Tomac: Despre discursul Președintelui Trump la CPAC

Eugen Tomac: Despre discursul Președintelui Trump la CPAC

În prezența a mii de republicani din toată America, Donald Trump a susținut un discurs în care a atins toate subiectele ce vor ține agenda electorală

În prezența a mii de republicani din toată America, Donald Trump a susținut un discurs în care a atins toate subiectele ce vor ține agenda electorală din anul acesta și anul următor. în cadrul CPAC (Conservative Political Action Conference – Conferința Actiunii Politice Conservatoare).

Și-a făcut intrarea în scenă îmbrățișând steagul Statelor Unite, urmând să ne vorbească timp de aproximativ o oră.

Mai întâi, a trecut în revistă temele de politică internă și externă, priorități ale Administrației Americane. A continuat cu întâlnirea de la Hanoi cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, subiect căruia va continua să îi acorde o atenție sporită, fiind convins că denuclearizarea acestui stat îi va aduce o prosperitate economică imediată. A vorbit și despre Siria, spunând din nou că își dorește ca acest conflict să se încheie cât mai repede. Asta le-a cerut generalilor americani.

De la scandalurile din campania electorală din SUA din 2016 până la realizările în plan economic, inovație, educație, politici pentru tineri, creșterea locurilor de muncă și siguranța cetățenilor, președintele Trump a vorbit liber. La un moment dat, a anunțat că a renunțat la discursul pregătit de Casa Alba și că spune ceea ce simte, pentru că așa a câștigat – ieșind din discursul stabilit.

Acesta și-a atacat toți opozanții democrați, având tonul unui speech de prezidențiabil care se pregătește de al doilea mandat. Trump și-a încheiat cele peste două ore de discurs cu mesajul “America nu va fi niciodată socialistă”!

Mi-a plăcut și mi-aș dori să simt aceeași determinare și acasă, în viața politică românească. Din păcate, la noi agenda este confiscată de oameni mici cu interese meschine și aproape nimeni nu mai discută despre România și viitorul ei.

EUGEN TOMAC
SURSA: Pagina personală Facebook

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 12