HomeActualități Americane

Illinois ia în considerare o altă lege care permite infanticidul

Illinois ia în considerare o altă lege care permite infanticidul

Illinois se cațără pe trendul infanticidului cu un proiect de lege care elimină orice limite în privința avortului. Este susținut de o treime din Came

Illinois se cațără pe trendul infanticidului cu un proiect de lege care elimină orice limite în privința avortului. Este susținut de o treime din Camera de stat. Proiectul de lege este unul terifiant în domeniul său de aplicare

Pe 22 ianuarie, guvernatorul New York-ului, Andrew Cuomo, a adoptat în lege măsura care permite avortul până la vârsta gestațională de 24 de săptămâni din orice motiv, iar după acest moment dacă „este necesar pentru a proteja viața sau sănătatea pacientului”, care extinde anterioara lege a „vieții mamei” bazată pe definiția generală de bunăstare generală Doe v. Bolton.

Pe 21 februarie, Camera din Vermont a adoptat o măsură care „ar legaliza avortul în orice stadiu al sarcinii din orice motiv”, după cum a descris-o Alexandra DeSanctis în National Review. Camera a trimis legea către Senatul statului.

Apoi Illinois s-a îmbarcat în acest tren cu un proiect de lege care elimină orice limite de avort, HB 2495, Legea Sănătății Reproductive. În 28 februarie avea 42 de inițiatori din totalul de 118 membri ai Camerei Reprezentanților din Illinois, 73 dintre ei fiind democrați. Marți a fost repartizat unei comisii. Proiectul de lege este unul terifiant în ansamblul său.

În primul rând, abrogă în totalitate IL 720, Legea Avortului din Illinois din 1975. Această lege a fost modificată de multe ori, inclusiv în 2017 (HB 40), dar au rămas câteva protecții minime, astfel încât actuala lege din Illinois permite avorturi post-viabilitate, dar solicită ca un medic care participă la operație să stabilească dacă este „necesar pentru a proteja viața sau sănătatea mamei”, caz în care medicul e obligat să documenteze indicațiile medicale speciale pentru avort.

De asemenea, impune că dacă fătul ar fi capabil să supraviețuiască, medicul va folosi metoda avortului „cel mai probabil să salveze viața și sănătatea fătului”, iar un al doilea medic să fie disponibil pentru a oferi asistență medicală oricărui copil născut în viață. Aceste prevederi vor fi eliminate în totalitate.

Acest proiect de lege ar abroga, de asemenea, Legea de Interzicere a Avortului la Naștere Parțială și Legea Refuzului Efectuării Avortului, care, după cum sugerează și numele lor, protejează drepturile conștiinței celor care refuză să efectueze avorturi.

În schimb, proiectul de lege prevede în mod categoric că „fiecare persoană care rămâne gravidă are dreptul fundamental de a continua sarcina, de a naște sau de a efectua un avort și de a lua decizii autonome cu privire la modul de exercitare a acestui drept”. Mai precizează că „un ovul fertilizat, embrionul sau fătul nu are drepturi independente conform legilor acestui stat”.

Definiția acestui proiect privind avortul arată clar că intenția este ca avortul să conducă la moartea copilului: „Avortul” înseamnă utilizarea oricărui instrument, medicament sau a oricărei alte substanțe sau dispozitiv pentru a pune capăt sarcinii unei persoane despre care se știe că este gravidă, cu altă intenție decât creșterea probabilității unei nașteri vii, păstrarea vieții sau sănătății copilului după nașterea în viață sau eliminarea unui făt mort”.

Dacă acest lucru nu este de ajuns, proiectul de lege merge mai departe: orice persoană calificată, inclusiv, dar nu limitat la un medic, asistentă medicală cu pregătire avansată sau medic asistent, poate efectua avorturi. Dar proiectul prevede mult mai multe:

  • clinicile de avort sunt scutite de regulile prevăzute pentru centrele de tratament chirurgical ambulatoriu, cu excepția cazului în care folosesc anestezie generală, epidurală sau spinală.
  • orice polița de asigurare de sănătate eliberată de stat trebuie să includă acoperirea financiară a avortului, fără nici o cerință privind partajarea costurilor.
  • toate cazurile în care apare expresia „femeie însărcinată” sunt modificate pentru a se citi „persoană gravidă”, iar expresia „copilul ei nenăscut” apare cu pronumele posesiv eliminat pentru a crea, se pare, o alocație pentru persoanele transgender însărcinate.

De ce această lege? De ce acum? Deși CBS News, de exemplu, o descrie ca fiind motivată de „incertitudinea din jurul soartei Roe vs Wade,” legea din 2017 a fost deja prezentată de susținătorii ei ca fiind „codificarea lui Roe vs Wade”, așa că orice dorințe ar avea activiștii avortului din alte state de a elimina orice lege care ar incrimina avortul în cazul că Roe vs Wade e abrogat, asta nu reprezintă o problemă în Illinois.

În schimb, acest proiect de lege face parte dintr-o strategie mai amplă de a normaliza avortul în orice circumstanță, în orice moment al sarcinii. „Este împotriva unei strategii deliberate a mișcării anti avort de stigmatizare a sănătății reproductive a femeilor, iar aceste proiecte de lege spun că trebuie să tratăm sănătatea reproductivă ca orice alt tip de îngrijire medicală”, a declarat Colleen Connell, directorul executiv ACLU din Illinois.

Într-adevăr, chiar și în proiectul de lege, expresia „îngrijire privind avortul” este folosită în loc de „avort” și este listată ca o componentă a „îngrijirii sănătății reproductive”, alături de „îngrijire de maternitate”.

Acesta este Illinois, unde democratul J.B. Pritzker l-a înlocuit pe republicanul Bruce Rauner (cel care a semnat legislația extinderii avortului) în funcția de guvernator, prezentându-se ca unul care va salva statul de fărădelegile predecesorului său.

Va insista supermajoritatea democrată pentru acest proiect de lege ca să-și demonstreze și consolideze puterea asupra republicanilor, fără ca nici un legislator să reflecteze sau să recunoască natura extremă a acestui proiect?

Se va renunța la considerația pentru umanitatea nenăscutului și chiar pentru viața supraviețuitorilor avortului pentru a se marca puncte politice? Este o posibilitatea foarte reală și foarte îngrijorătoare.

Elizabeth Bauer
The Federalist

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0