HomeIdeologia de gen

Disney World preferă militanții politicii gender în locul familiilor?

Disney World preferă militanții politicii gender în locul familiilor?

Dacă vreți să știți cât de mică e de fapt lumea la Disney, întrebați-l pe CEO-ul Bob Chapek. Șeful celui mai vesel loc de pe pământ nu a avut parte de

Dacă vreți să știți cât de mică e de fapt lumea la Disney, întrebați-l pe CEO-ul Bob Chapek. Șeful celui mai vesel loc de pe pământ nu a avut parte de 72 de ore prea minunate după ce s-a aflat de decizia sa de a nu se implica în dezbaterile din Florida privind educația sexuală, analizează Family Research Council.

Chapek, care a încercat să nu ia atitudine în privința unui proiect de lege ce ar împiedica propaganda transgender în școli la nivelul K-3, a aflat destul de rapid că atunci când vine vorba de subiectul LGBT, lucrurile devin destul de..animate la Disney.

Ca director al celei mai populare destinații turistice din Florida, Chapek a fost supus unei presiuni intense de a se împotrivi propunerii H.B. 1557, renumitul proiect de lege pe tema Drepturilor Părinților în ceea ce privește Educația. De săptămâni întregi, legislația a fost în centrul atenției presei, deoarece constituie una dintre cele mai neașteptate forme de opoziție față de îndoctrinarea practicată de Stânga în școli.

Deși termenul „gay“ nu este deloc menționat în textul proiectului de lege, extremiștii LGBT – într-un efort disperat de a împiedica adoptarea lui – l-au numit Propunerea „Nu folosiți termenul gay“. În cele din urmă, însă, nici măcar campania de dezinformare dusă de Stânga nu a reușit să pună piedici, iar legislația – susținută de zeci de mii de părinți din tot statul – a trecut de ambele camere.

În același timp, la o întrunire a acționarilor Disney, investitorii treziți l-au luat la rost pe Chapek pe motiv că a tăcut – obținând în cele din urmă un angajament din partea companiei de a dona 5 milioane de dolari grupărilor LGBT, ca semn de protest față de proiectul de lege.

„Înțeleg că mulți sunt supărați că nu ne-am opus acestei inițiative legislative“, a spus Chapek. „Ne-am opus proiectului de lege încă de la început, dar am ales să nu luăm o poziție publică pe această temă, deoarece am considerat că putem fi mai eficienți lucrând din culise, colaborând cu parlamentari din ambele partide“.

Pentru unele grupări extremiste precum Campania pentru Drepturile Omului (HRC), tot nu a fost destul. În mod uimitor, în ciuda tuturor concesiunilor făcute anterior de Disney pentru cauzele LGBT, HRC a declarat că va refuza donația (bani ca să-i închidă gura) până când Disney „își dovedește public angajamentul“ de a împiedica propunerile legislative precum cea din Florida să devină „legi periculoase“.

Încolțit din ambele părți, Chapek a promis că îl va suna pe guvernatorul Ron DeSantis (R-Fla.) și îi va cere să-și retragă susținerea față de respectiva lege. Deși DeSantis a fost dispus să-l asculte, biroul guvernatorului a precizat ulterior clar că nu există șanse ca el să se răzgândească. De fapt, conflictul mocnit dintre conservatori și Big Business a luat amploare în Boca Raton, unde guvernatorul a declarat că dacă există cineva care ar trebui să susțină aceste protecții pentru copiii de școală primară, acea entitate e Disney.

„Companiile care s-au îmbogățit tocmai pentru că principalii lor clienți sunt familiile, iar serviciile lor se adresează familiei și copiilor mici, ar trebui să înțeleagă că părinții acestor copii mici nu doresc astfel de învățături în educația pe care copiii lor o primesc la grădiniță“, a spus el. Apoi, indicând duplicitatea companiei Disney, a explicat la ce se reduce de fapt totul: lăcomie.

„Aveți companii, ca Disney de exemplu, care… critică drepturile părinților, critică faptul că nu vrem ideologia transgender în grădiniță sau în clasa întâi“. Înțeleg că așa gândesc, spuse DeSantis. „Dar dacă acesta e modul lor de gândire, cum explică faptul că-și umplu buzunarele din relația pe care o au cu Partidul Comunist Chinez? Pentru că asta fac ei, și câștigă o grămadă de bani, și nu rostesc niciun cuvânt despre practicile îngrozitoare utilizate de PCC“. În încheiere, guvernatorul a insistat: „Politicile noastre [trebuie] să aibă în vedere interesele cetățenilor din Florida, nu să țină seama de ideile corporațiilor trezite“.

Citește și Opinie: De ce trebuie să ne împotrivim cursurilor de educație sexuală în școli

Pentru mulți, toată această dezbatere este o dovadă și mai clară a schimbării majore ce are loc în ceea ce-i privește pe conservatori și America corporatistă. În loc să fie intimidați de pretențiile Big Business, tot mai mulți republicani par să prindă curaj. GOP înțelege, după ultimii câțiva ani, că națiunea și-a schimbat părerea în privința acestor companii, mai ales că devine tot mai vizibilă ipocrizia lor în probleme precum China. Nu de mult, o grupare de monitorizare a făcut public faptul că Amazon încă folosește munca sclavilor uiguri din Xinjiang – în ciuda superiorități morale privind „egalitatea rasială“ pe care o afișează aici, acasă.

Apoi, la fel ca majoritatea liderilor ipocriți ai Americii, Jeff Bezos s-a alăturat celorlalte corporații pe tema Ucraina, suspendând livrările cu destinația Rusia sub pretextul valorilor „umanitare“ ale Amazon. Interesant că acele valori nu par să se aplice și în cazul Chinei, unde economia este de opt ori mai puternică – și la fel și genocidul.

Americanii folosesc standardul dublu aici. În cazul în care cultura anulării și trezirii și-au propus să demonstreze cine este intolerant, au reușit. Majoritatea oamenilor sunt de acord că este vorba de Stânga. Și pe măsură ce tot mai mulți oficiali aleși le spun acestor CEO deveniți justițiari sociali să-și vadă de treaba lor, cu atât mai adâncă este groapa pe care aceste companii și-o sapă singure.

Așa cum a subliniat recent Axios, pe fondul scandalului cauzat de investigațiile statului Texas asupra tratamentelor transgender, „Pentru corporații probabil că era mai ușor să amenințe că părăsesc zona atunci când doar unul sau două state promovau o anumită legislație… anti-trans“. Dar lucrurile s-au schimbat acum. Zeci de state trec la ofensivă pe această temă, începând de la sportul feminin și educația sexuală până la „terapia“ de gen pentru minori. Și care sunt urmările? „Angajatorii nu mai sunt la fel de dispuși ca anii trecuți să ia atitudine la modul personal și vehement în privința anumitor legi emise de stat“.

Poate că lumea începe în sfârșit să realizeze că America corporatistă este de partea greșită a dezbaterii politice, prin însuși faptul că se implică în această dezbatere. 66% din națiune (inclusiv jumătate dintre democrați!) spun că nu au ce să caute corporațiile în războaiele culturale. Și până pricep și companiile lucrul acesta, își îndepărtează cel mai bun aliat economic pe care îl au – GOP.

Dar în clipa de față, după ce luni întregi au fost criticați și umiliți în mod public de acești CEO, celor mai mulți conservatori nu le mai pasă câtuși de puțin dacă Big Business dă faliment sau supraviețuiește. Din punctul lor de vedere, dacă aceste companii vor să se asocieze cu politica socială radicală a democraților, atunci știți ce? Ar trebui să aibă parte și de politicile lor fiscale socialiste.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0