Distopia începe aici: Părinții au nevoie de un permis de creștere a copiilor pentru a depista „homofobii”, „transfobii” și „rasiștii”

De-a lungul anilor, o serie de filosofi au lansat ideea că părinții ar trebui să fie obligați să obțină o licență pentru a-și crește proprii copii. La urma urmei, medicii și instalatorii primesc licențe. De ce să nu acorde licență pentru cea mai importantă slujbă dintre toate? Părinții. Dar Connor Kianpour, doctorand la Universitatea din Colorado Boulder, tocmai a dus această idee cu un pas îndrăzneț mai departe, scrie Mercator.

În articolul său, apărut în ultimul număr al Journal of Ethics and Social Philosophy, “The Kid’s Aren’t Alright: Expanding the Role of the State in Parenting”, Kianpour trece direct la subiect. El scrie:

„Oamenii nu au dreptul de a-și crește copiii biologici și nici nu au vreun interes suficient de important pentru a justifica un drept de a crește copii în general. Din moment ce aceste drepturi nu există, nu se poate spune că politicile reglementate de educație parentală le pun în pericol”.

El explică faptul că, din moment ce nu există „niciun drept fundamental” al părinților de a-și crește copiii, atunci „nu trebuie să se ofere nicio justificare specială pentru a aplica în mod permisiv un sistem de autorizare parentală”.

Kianpour ajunge la această concluzie care ridică sprâncenele pe baza unei logici pe care un acrobat ar avea dificultăți în a o manevra. Dar, după ce a ajuns la această concluzie, el nu are nicio jenă în desconsiderarea și disprețul său aproape total față de drepturile părintești (deși recunoaște cu părere de rău că părinților li s-ar putea oferi drepturi de vizită la copiii lor după ce aceștia sunt încredințați unor persoane mai potrivite).

Kianpour susține că drepturile copiilor sunt inerente, dar drepturile părintești nu există. În timp ce cea mai mare parte a omenirii moderne este de acord că copiii au într-adevăr drepturi, majoritatea oamenilor cred (pe baza a numeroase date din științele sociale, a bunului simț și a experienței a miliarde de oameni) că cea mai bună modalitate de a menține drepturile fundamentale ale copiilor este de a menține administrarea părinților asupra lor. Acest lucru nu protejează fiecare copil în orice situație, dar dovezile arată că copiii se descurcă cel mai bine atunci când sunt crescuți de proprii părinți. Legile noastre nu numai că recunosc drepturile părinților, dar le impun părinților să aibă grijă de propriii copii.

Dar Kianpour insistă că unii părinți trebuie să fie excluși din viața copilului lor (posibil chiar de la naștere!) chiar dacă îl iubesc, își pot permite să îl întrețină și nu au manifestat niciun fel de tendințe violente. Ce anume, atunci, ar descalifica părinții să își revendice și să își crească proprii copii?

Inapt pentru a crește copii

Kianpour explică: „Anumite persoane sunt nepotrivite pentru a crește copii, deoarece sunt intolerante față de anumite medii și moduri de viață”. Apoi devine mai specific: „Persoanele puternic homofobe sunt nepotrivite pentru a crește copii”.

El spune: „Licența parentală oferă cea mai bună soluție la problemele care se abat asupra copiilor care sunt victimele unei forme distincte și insidioase de proastă creștere a copiilor – creșterea copiilor de către cei care sunt puternic homofobi, rasiști, sexiști și altele asemenea”.

Potrivit lui Kianpour, orice persoană care este „intolerantă în mod inacceptabil” față de anumite stiluri de viață și caracteristici ar trebui să nu aibă voie să crească copii.

„Homofobia puternică”, potrivit lui Kianpour și colegilor săi, „constă în credința în răutatea morală sau depravarea sexualității și identității gay”, care „dă naștere la atitudini de dispreț, dezgust, lipsă de respect față de persoanele gay”. El spune că motivul pentru care „homofobii puternici… nu sunt apți să crească copii este acela că ar fi puțin probabil să ofere îngrijire afectivă copiilor homosexuali și există o șansă nu trivială ca un copil al unui homofob să fie homosexual”.

Cine decide?

Așadar, cine va decide care părinți se califică drept „intoleranți” și cărora ar trebui să li se refuze licența de părinte? Kianpour spune că „funcționarii publici” ar trebui „să stabilească standardele de competență parentală, să evalueze dacă anumite persoane îndeplinesc aceste standarde și să îi împiedice pe cei care nu îndeplinesc aceste standarde să crească copii”.

Și cum ar putea un funcționar public să diagnosticheze corect părinții ca fiind homofobi?

Kianpour sugerează să se folosească un instrument numit „Indexul de homofobie”. Această evaluare psihologică îi invită pe subiecții testului să răspundă la afirmații de genul: „M-aș simți inconfortabil dacă vecinul meu ar fi homosexual”. Subiecții primesc un scor între 0 și 100, iar cei care primesc un scor de 75 sau mai mare sunt clasificați drept „homofobi de grad înalt”.

El sugerează, de asemenea, să se efectueze verificări de fond „pentru a determina dacă viitorii părinți au fost… condamnați pentru o infracțiune motivată de ură sau au fost dați în judecată cu succes pentru discriminare la angajare”. El adaugă: „Verificările de fond ar putea fi folosite și pentru a determina dacă viitorii părinți sunt afiliați la organizații care ne-ar da motive să credem că sunt intoleranți în mod inacceptabil”.

Începem să ne întrebăm dacă nu cumva persoanele cu credință religioasă ar putea fi identificate în mod disproporționat ca părinți nepotriviți din cauza afilierii lor la anumite organizații.

Dar nu vă mai mirați, pentru că Kianpour aruncă apoi această bombă: „Un exemplu de “steag roșu” proverbial în această privință ar fi viitorii părinți care sunt membri activi ai Bisericii Baptiste Westboro”.

Wow, ce specific. Oricine care este membru al Bisericii Baptiste Westboro ar trebui să fie semnalat ca un potențial părinte nepotrivit? Mă întreb dacă biserica mea sau biserica ta este pe listă.

Implicațiile

Înainte de a respinge argumentele lui Kianpour ca fiind o nebuni, acesta face o remarcă crucială. El spune: „Argumentele mele au implicații semnificative pentru modul în care ar trebui să se desfășoare dezbaterile filosofice privind politica de protecție a copilului”. Acest lucru este adevărat. Dacă sunt luate în serios, ideile lui Kianpour ar putea perturba în mod seismic funcționarea familiilor și, prin urmare, funcționarea lumii. Iar chestiunea este că nu suntem la ani-lumină distanță de promulgarea a ceva de genul acesta. De fapt, o versiune puternică a acestei scheme este deja propulsată de activismul transgender.

Poate vă amintiți recentul proiect de lege 957 al Parlamentului din California, care a invitat judecătorii să „pună în balanță afirmarea parentală a identității de gen sau a expresiei de gen a unui copil, împreună cu sănătatea, siguranța și bunăstarea tânărului atunci când stabilesc aranjamentele privind vizitele și custodia”.

În cele din urmă, guvernatorul Newsom a opus veto-ul la acest proiect de lege, dar legislativul californian l-a adoptat cu o largă majoritate. Newsom a declarat că unul dintre motivele pentru care și-a pus veto la proiectul de lege este că „judecătorii sunt deja obligați să ia în considerare opiniile părinților cu privire la identitatea de gen a unui copil ca parte a oricărei evaluări judiciare a sănătății, siguranței și bunăstării acestora”. Așadar, voința politică de a limita sau de a revoca accesul părinților la copiii lor pe motiv că părinții nu îmbrățișează anumite ideologii este puternică și devine din ce în ce mai puternică.

California nu este singura care promovează ideea că custodia parentală ar trebui să depindă de acceptarea ideologiei transgender. Legislația din întreaga națiune reflectă o dorință și aproape o foame de a îndepărta copiii din grija părinților lor în numele drepturilor copiilor. Acest lucru ar trebui să sperie de moarte orice persoană care raționează.

Nevinovat până la proba contrarie?

Un ultim aspect. Kianpour spune că unul dintre cele mai bune lucruri legate de licențierea părinților este că „ar proteja copiii de abuz și neglijență înainte ca acestea să aibă loc”, în timp ce, în sistemul de educație parentală de modă veche, un părinte trebuie să comită o infracțiune împotriva unui copil înainte ca custodia părintelui să fie pusă sub semnul întrebării.

Deși este tragic ca orice copil să sufere abuzuri, acest mod de gândire – care implică dorința de a restricționa și de a revoca libertățile pe baza a ceea ce o persoană ar putea face în viitor – transmite o vibrație tulburătoare care lovește în inima societății libere.

Vă mai amintiți thriller-ul din 2002 al lui Tom Cruise, Minority Report? Filmul descria un viitor în care infracțiunile puteau fi prezise înainte de a fi comise, ceea ce permitea ca oamenii să fie arestați pentru infracțiuni pe care nu le comiseseră încă. Schema de autorizare parentală a lui Kianpour este sinistru de asemănătoare; părinților li s-ar refuza custodia copiilor lor de la naștere pe motiv că ar putea să comită într-o zi o infracțiune împotriva copilului lor. Acesta este un drum pe care nu dorim să mergem.

Copiii și părinții își aparțin unul altuia în mod inerent – nu ca o chestiune de proprietate, ci ca o chestiune de anatomie, realitate și iubire. Dragostea părinților pentru copiii lor este ceea ce ține lumea laolaltă. Am fi înțelepți să ne gândim mult și bine înainte de a o face bucăți.

Tribuna.US