Dacă fostul președinte intenționează o redefinire istorică a conducerii SUA într-o lume de agresori, ar trebui să le spună alegătorilor Două evenim
Dacă fostul președinte intenționează o redefinire istorică a conducerii SUA într-o lume de agresori, ar trebui să le spună alegătorilor
Două evenimente politice importante se vor intersecta sâmbătă – alegerile primare republicane prezidențiale din Carolina de Sud și cea de-a doua aniversare a invaziei lui Vladimir Putin în Ucraina. Coincidența merge dincolo de acest weekend, analizează Daniel Henninger pentru The Wall Street Journal.
În marea operă în care au ajuns republicanii din Congres, nicio lege majoră nu poate trece până când Donald Trump nu cântă. Proiectul de lege privind frontierele, denunțat de Trump, a eșuat în urmă cu două săptămâni. Săptămâna trecută a adus spectacolul neobișnuit al senatorului Lindsey Graham din Carolina de Sud, care abia luna trecută îi cerea lui Joe Biden să bombardeze Iranul, votând împotriva proiectului de lege pentru finanțarea ajutorului militar pentru Ucraina și Israel.
La fel ca și senatorul Tom Cotton din Arkansas, până acum un susținător proeminent al Ucrainei. Deși proiectul de lege a trecut cu 22 de republicani în favoarea sa, viitorul său cu republicanii din Cameră nu este clar, deoarece gândirea lui Trump cu privire la viitorul Ucrainei este neclară.
Oamenii din Ucraina trebuie să înceapă să se simtă ca gladiatorii care luptau într-un colosseum înconjurat de ziduri pentru a-i distra pe romani. Ei așteaptă de la Trump un deget în sus sau în jos cu privire la soarta lor. Deci, care va fi, domnule Trump – lăsați Ucraina să se apere sau îi dați drumul?
La Conferința de Securitate de la Munchen de la sfârșitul săptămânii trecute, senatorul republican de Ohio J.D. Vance, un susținător al lui Trump, a sugerat că degetul mare al taberei sale se întoarce în jos în ceea ce privește sprijinul militar american pentru Ucraina.
„Pur și simplu nu avem capacitatea de producție pentru a susține un război terestru în Europa de Est la nesfârșit”, a spus el. „Și cred că este de datoria liderilor să articuleze acest lucru pentru cetățenii lor”.
Unii cred că, dacă SUA și-ar retrage sprijinul, acest lucru ar obliga Ucraina să ridice steagul alb și să ajungă la o înțelegere cu Putin. Eu cred că este mai probabil ca ei să lupte până când ultimul bărbat, femeie și copil ucrainean va fi anihilat de armata rusă. Ei ar prefera să se înece în cea mai mare baie de sânge din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace decât să se supună.
Citește și Am întrebat peste 300 de ucraineni ce cred despre război. Răspunsurile, surprinzătoare
Încă nu am ajuns acolo, dar am mai fost la această răscruce de drumuri decizionale. Este vorba despre Acordul de la München din 1938. Paralelele istorice nu sunt niciodată perfecte, dar merită să ne gândim la Munchen. Acțiunile și justificările lui Vladimir Putin le evocă pe cele ale lui Hitler în anii 1930.
În 1936, armata lui Hitler a intrat în Renania germană, la granița franco-belgiană, un act interzis de Tratatul de la Versailles. Franța și Anglia nu s-au opus. În 1938, Hitler a anexat Austria, un stat independent, declarând un “Anschluss”, sau unificare politică. Invazia și anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Putin în 2014 a fost începutul unui Anschluss rusesc.
Câteva luni mai târziu, prin Acordul de la München, prim-ministrul britanic Neville Chamberlain, în încercarea de a evita războiul, a acceptat ca Hitler să ocupe teritoriile vorbitoare de limbă germană din Cehoslovacia, în schimbul promisiunii că nu va mai avea loc nicio expansiune teritorială.
Vladimir Putin și-a justificat invazia în estul Ucrainei în parte pe baza vorbitorilor de limbă rusă de acolo și a făcut amenințări similare împotriva Letoniei în numele minorităților vorbitoare de limbă rusă. Săptămâna trecută, poliția rusă l-a pus pe premierul estonian Kaja Kallas pe lista persoanelor căutate pentru „profanarea memoriei istorice rusești”.
Trump a refuzat să dezbată cu Nikki Haley, adversara sa din alegerile primare republicane, argumentând că nu trebuie să își pună în pericol avantajul. Totuși, nu este acceptabil ca Trump să refuze alegătorilor americani o idee mai concretă despre politicile sale față de Ucraina sau față de celelalte probleme concurente ale lumii.
Pentru început, ce a vrut să spună Trump când a afirmat că ar putea pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina în 24 de ore? Vrea să spună, de fapt, că lui Putin ar trebui să i se permită să anexeze estul Ucrainei? Ar retrage el SUA din Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, format din aproximativ 50 de națiuni? I-ar ceda lui Putin zonele vorbitoare de limbă rusă din țările baltice? L-aș întreba pe Trump dacă crede că Acordul de la München a fost o greșeală în 1938 sau doar prost negociat.
Recenta sa remarcă, făcută la un miting, potrivit căreia i-ar lăsa pe ruși să facă „ce naiba vor” a fost considerată o tactică de negociere pentru a determina Europa să cheltuiască mai mult pentru apărare. Dar aș dori să aud gândurile lui Trump cu privire la chestiuni conexe despre rolul SUA în lume.
În mai 2019, în calitate de președinte, Donald Trump a anunțat încetarea exercițiilor militare cu Coreea de Sud. Ar lua în considerare trecerea la o postură mai formală de neutralitate armată, prin care SUA nu ar avea alianțe oficiale, cum ar fi Organizația Tratatului Atlanticului de Nord sau parteneriate cu Japonia, Coreea de Sud, Filipine și Australia?
Trump spune că el personal poate negocia acorduri cu domnul Putin și cu Xi Jinping din China. Crede el că aceste pacte fac inutilă actuala presiune pentru creșterea cheltuielilor pentru apărarea SUA? Putin a negat săptămâna aceasta că Rusia intenționează să desfășoare arme nucleare în spațiu. Îl crede Trump?
Donald Trump ar putea încă să le dea instrucțiuni republicanilor din Camera Reprezentanților și Senat să pună capăt sprijinului pentru Ucraina. Aceasta ar fi o redefinire istorică a conducerii SUA într-o lume de agresori. Dacă este așa, Trump are obligația de a le spune alegătorilor americani de ce 2024 nu va fi un alt 1938.
Tribuna.US
COMMENTS