HomeActualități Americane

După ce a promis că „va învinge virusul“, Biden declară că „nu există o soluție la nivel federal“ 

După ce a promis că „va învinge virusul“, Biden declară că „nu există o soluție la nivel federal“ 

Președintele democrat Joe Biden le-a spus recent guvernatorilor că nu există „o soluție la nivel federal“ pentru a combate pandemia de coronavirus și

Președintele democrat Joe Biden le-a spus recent guvernatorilor că nu există „o soluție la nivel federal“ pentru a combate pandemia de coronavirus și că problemele trebuie abordate la nivel de stat, informează Ryan Saavedra într-un articol Daily Wire.

Biden a făcut declarația după ce Guvernatorul din Arkansas, Asa Hutchinson (R), Președintele Asociației Naționale a Guvernatorilor, a vorbit despre provocările cu care se confruntă statul său privind măsurile pe fondul pandemiei.

„Așadar, o sugestie pentru echipa dumneavoastră este că, în timp ce căutați soluții federale care să ajute la îmbunătățirea situației, asigurați-vă că soluțiile federale nu vor sta în calea soluțiilor la nivel de stat“, a spus Hutchinson.

„Cele 500 de milioane de teste rapide care urmează a fi distribuite de guvernul federal este o chestie grozavă. Dar, evident, asta afectează lanțul de aprovizionare pentru soluțiile pe care le-am putea oferi în calitate de guvernator“.

Câteva momente mai târziu, Biden a răspuns: „Uite cum stă treaba, nu există o soluție la nivel federal. Aceste lucruri se rezolvă la nivel de stat.“

Biden a promis în mod repetat în timpul campaniei sale că va „învinge virusul“.

Fox News a relatat:

„Biden, însă, a atribuit guvernului federal rolul principal privind măsurile de atenuare a pandemiei. Departamentul de Educație a deschis în mai multe state anchete privind drepturile civile, datorită interzicerii mandatelor de obligativitate a măștii în școli. Președintele continuă să impună utilizarea măștii în aeroporturi, avioane și mijloacele de transport public – iar administrația sa a mărit amenzile aplicate celor ce nu se conformează.

De asemenea, administrația are în prezent un proces pe rol la Curtea Supremă pentru a-și apăra mandatul de vaccinare impus tuturor companiilor private cu peste 100 de angajați“.

Biden a vorbit apoi despre necesitatea imperativă de a crește capacitatea de testare pe fondul valului de infectări cu noua variantă Omicron.

„În ceea ce privește testele ce se pot face la domiciliu, așa cum am spus, nu existau deloc când am preluat mandatul, deloc. Acum avem opt modele pe piață“, a declarat Biden. „Și în urmă cu doar trei zile a fost aprobat încă unul. Am ajuns de la zero astfel de teste în ianuarie, la 46 de milioane în octombrie, 100 de milioane în noiembrie și aproape 200 de milioane în decembrie. Dar nu este suficient. În mod clar nu este suficient. Dacă aș fi știut, dacă noi am fi știut, am fi rezolvat asta mai repede dacă ar fi fost posibil“.

În urmă cu mai bine de două luni, experții în coronavirus ar fi prezentat administrației un document de 10 pagini, detaliind un plan de a extinde capacitatea Americii de a detecta rapid virusul – prin producția a sute de milioane de teste rapide lunar, care să poată fi utilizate de americani în mod direct.

„Planul prevedea aproximativ 732 de milioane de teste pe lună, cifră care necesita o creștere semnificativă a capacității de producție“, a relatat Vanity Fair. „Testele de antigen prevăzute în respectivul plan pot detecta virusul atunci când pacienții sunt în faza cea mai contagioasă. Deși mai puțin precise decât testele de laborator PCR, care pot detecta materialul genetic al virusului în orice stadiu al bolii, testele cu antigen oferă un rezultat rapid privind starea de sănătate celor ce vor să se asigure că pot călători în siguranță sau că nu vor infecta accidental rude vulnerabile“.

Propunerea ar fi putut preveni problemele cu care se confruntă în prezent SUA, când mulți americani încearcă să cumpere astfel de teste în perioada sărbătorilor.

„La trei zile după ședință, pe 25 octombrie, experții în testarea COVID-19 – care proveneau de la Harvard T.H. Chan School of Public Health, Fundația Rockefeller, COVID Collaborative și alte câteva organizații – au primit un mesaj din partea unui oficial de la Casa Albă“, se preciza în articol. „Cutezătoarea lor idee, de a oferi tuturor americanilor teste gratuite la domiciliu pentru a evita un val de infectări în perioada Sărbătorilor, a fost respinsă, li s-a spus“.

Citește și Un alt mit de Stânga demontat: Mai multe decese covid în mandatul lui Biden decât în epoca Trump

Vanity Fair a citat, de asemenea, cuvintele unui „oficial al administrației“ despre care se presupune că a luat parte la acea întrunire, susținând că un astfel de plan pur și simplu nu era posibil la momentul respectiv: „Nu aveam capacitatea de a produce un număr atât de mare de astfel de teste“.

Oameni de știință importanți l-au criticat pe Biden în urma articolului, inclusiv:

  • Steven Phillips , vicepreședinte pe domeniul știință și strategie în cadrul Covid Collaborative: „Casa Albă, ca să vorbim în termeni de baseball, folosea strategia pașilor mici. În ceea ce privește testarea rapidă, au dat-o în bară.“
  • Jerome Adams , fost US Surgeon General: „Mă întreb dacă @COVIDOversight va organiza audieri pe această temă? Sau a refuzului WH de a furniza măști mai calitative? Sau dacă vom continua doar să vorbim despre 2020?“
  • Rick Bright, fost director al Biomedical Advanced Research and Development Authority: „Sunt surprins că sugestiile experților externi au fost ignorate în contextul unei pandemii în curs de desfășurare. Pare a fi în contradicție cu comentariile unora, că și-ar fi dorit să aibă informații și un plan acum 2 luni. Acum e clar că a existat un plan în urmă cu 2 luni. Este timpul să ne ocupăm serios de a pune capăt pandemiei.“
  • Richard Ebright, profesor la Universitatea Rutgers și director de laborator la Institutul de Microbiologie Waksman: „Păcat că se întâmplă asta sub conducerea unei noi administrații. Care a avut unsprezece luni la dispoziție să se organizeze. Dar a eșuat total.“

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0