HomeFamilia în Societate

Educația sexuală: O luptă pentru mințile și sufletele copiilor – Povestea familiei Guimarães din Portugalia

Educația sexuală: O luptă pentru mințile și sufletele copiilor – Povestea familiei Guimarães din Portugalia

Foto: Kat Smith/Pexels La prima vedere, Ana Paula și Artur Guimarães au ajuns în mijlocul unui proces din cauza deciziei lor de a-și retrage băieți

Foto: Kat Smith/Pexels

La prima vedere, Ana Paula și Artur Guimarães au ajuns în mijlocul unui proces din cauza deciziei lor de a-și retrage băieții adolescenți de la un curs de educație sexuală care contrazice convingerile lor religioase.

Dar, la fel ca în America de astăzi, lupta care are loc în sistemul de educație din Portugalia are de-a face cu mai mult decât un simplu curs – este vorba de fapt despre dreptul fundamental al părinților de a știi ce li se predă copiilor lor și de a obiecta dacă materialul respectiv îi îndoctrinează în loc să-i educe, analizează Kristen K. Waggoner, ADF.

Ca urmare a introducerii unei noi legi portugheze ce impune educația sexuală pentru copii la nivel național, familia Guimarães a luat decizia de a-și retrage fiii de la curs (lucru pe care îl făcuseră și cu ceilalți copii ai lor, mai mari). Dar, în ciuda notelor excelente, fraților Guimarães li s-a spus că nu pot trece în clasa următoare fără să urmeze cursul.

Școala ar fi permis băieților să avanseze la următorul nivel, dar Ministerul Educației din Portugalia a trecut peste decizia școlii și a impus ca aceștia să repete anul. Forțată de ministerul educației, familia a fost nevoită să înceapă o luptă costisitoare în justiție, doar pentru că a luat atitudine pentru a-și proteja copiii de susținătorii unei anumite ideologii.

Am asistat la același scenariu aici, în Statele Unite și în întreaga lume: Funcționarii publici uzurpă drepturile părinților și îndoctrinează pe ascuns copiii sub pretextul „educației sexuale“. Ceea ce fac ei de fapt, desigur, este să încalce demnitatea copiilor și să le afecteze profund încrederea în sine, ca să nu mai vorbim de faptul că ascund intenționat ceea ce fac de părinți.

Ana Paula și Artur urmează să se prezinte în instanță. Ei au contestat cursul impus de guvern pe motiv că reprezintă o îndoctrinare ideologică care le încalcă în mod direct valorile și convingerile.

Cursul promovează teorii radicale privind sexualitatea care nu sunt ancorate în realitatea biologică, susținând că definițiile masculinității și feminității sunt „flexibile“ și „reversibile“. Astfel de denaturări ale adevărului biblic contravin principiilor fundamentale pe baza cărora și-au clădit familia soții Guimarães.

Ei nu au avut de ales decât să se opună absurdității fără fundament științific, prezentată drept „educație“ în școala copiilor lor.

În ciuda marelui preț plătit personal, cuplul este ancorat în credința sa creștină, încrezător în decizia de a-și proteja copiii și are în spate întreaga forță a legii. De fapt, dreptul internațional precizează clar că părinții au dreptul „de a asigura educația religioasă și morală a copiilor lor în conformitate cu propriile convingeri“.

Portugalia este obligată din punct de vedere legal să protejeze drepturile fundamentale ale părinților de a decide ce este mai bine pentru copiii lor.

Citește și Cum putem stopa ideologia de gen din sistemul educațional

O societate construită pe principii creștine, Portugalia ar putea părea un candidat puțin probabil la lansarea unei cruciade împotriva drepturilor părintești. Și totuși, după cum a demonstrat cazul familiei Guimarães, cea mai importantă bătălie a vieții noastre vine adesea fără avertisment sau precedent.

Ceea ce obișnuia să fie un simplu exercițiu de încredere – a ne duce copiii la școală cu speranță și o rugăciune să fie bine – a degenerat într-o luptă la nivel mondial pentru a stabili cine are dreptul să decidă ce anume li se predă copiilor noștri cu privire la cele mai delicate chestiuni.

Familiile nu-și trimit copiii la școală căutând cu ardoare o luptă pe aceste teme. În cazul de față, Ana Paula și Artur au propus mai multe variante de rezolvare care le-ar fi permis copiilor lor să satisfacă cerințele fără a fi expuși la materiale condamnabile.

Dar niciuna nu a fost acceptată de autorități. De ce? Pentru că nu mai este vorba de educație. Este vorba despre îndoctrinarea următoarei generații și despre pedepsirea tuturor celor care nu sunt de acord cu ideologia preferată de guvern.

De ce altfel ar folosi statul, așa cum s-a întâmplat aici, serviciile de protecție a copilului pe post de armă împotriva familiei, fără a exista vreo dovadă de neglijență sau abuz de orice fel?

Deocamdată, în timp ce procesul e în curs de desfășurare, copiilor Guimarães li s-a permis să treacă în clasa următoare. O ordonanță temporară este tot ceea ce stă între ei și un abuz flagrant din partea guvernului. Familia așteaptă sentința care va decide soarta lor pe plan academic.

Nimeni nu și-ar dori acest calvar, cu atât mai puțin ca propriii copii să treacă prin așa ceva. Cu toate acestea, avem multe de învățat din exemplul de credință al familiei Guimarães. Ei percep o luptă care depășește cu mult protecția lor personală – o luptă care ține de cele mai valoroase principii.

Asumându-și public rolul cu o consecvență de neclintit, ei își îndeplinesc menirea dată de Dumnezeu ca părinți și iau apărarea copiilor de pretutindeni, care merită să fie învățați adevărurile referitoare la existența umană cu claritate și dragoste.

La urma urmei, știm din Biblie că nu doar mințile copiilor noștri sunt în joc, ci și sufletele lor.

Alliance Defending Freedom este o organizație nonprofit creștin-conservatoare americană, care de mai bine de 25 de ani luptă pentru libertatea religioasă, apărarea sanctității vieții și protejarea căsătoriei și familiei.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0