HomeIdeologia de gen

Povestea Jessicăi Bates: Pentru că sunt creștină statul Oregon refuză să mă lase să adopt copii

Povestea Jessicăi Bates: Pentru că sunt creștină statul Oregon refuză să mă lase să adopt copii

Foto: Alliance Defending Freedom Autoritățile de stat din Oregon au respins cererea unei femei creștine de a adopta copii datorită convingerilor sa

Foto: Alliance Defending Freedom

Autoritățile de stat din Oregon au respins cererea unei femei creștine de a adopta copii datorită convingerilor sale religioase, informează ADF. Iată ce spune Jessica Bates:

„Aceștia sunt copiii mei“. Mesajul era simplu și nu exista nicio îndoială că venea de la Dumnezeu.

Ascultasem o emisiune la radio în timp ce îmi duceam copiii la școală într-o dimineață și am auzit povestea unui bărbat care a adoptat un copil din centrele de plasament. A trebuit să mă opresc puțin; știam că Dumnezeu îmi vorbea – dezvăluindu-mi inima Sa pentru copiii lipsiți de părinți care să-i iubească. Nu îmi ieșea din minte ceea ce auzisem. Deși îmi cresc singură cei cinci copii, știam că familia mea ar putea ajuta și pe alții să găsească un cămin.

Familia noastră a trecut prin multe și, împreună, am reușit să depășim o pierdere inimaginabilă.

Soțul meu a murit într-un accident de mașină în urmă cu șase ani. Experimentând această mare suferință împreună cu copiii mei, am decis că vrem să ne deschidem casa pentru copiii părăsiți și să dăruim și noi puțin din sprijinul și dragostea de care am avut parte după tragedie.

Am decis să adoptăm doi frați pentru a ne asigura că nu vor fi despărțiți și că vor avea pe cineva în familie care să îi înțeleagă pe deplin. Apoi, după ce am luat în considerare adopția internațională, am decis să nu căutăm în altă parte pentru că sunt și aici, în sud-estul Oregonului, copii care așteaptă să fie doriți și iubiți. Așa că am început demersurile pentru a adopta un copil din sistemul de plasament din Oregon. Am avut însă un mare șoc când autoritățile de stat mi-au respins cererea datorită credinței mele.

Oregon Department of Human Services (ODHS) impune ca persoanele care doresc să adopte copii să „respecte, să accepte și să susțină“ identitatea de gen și comportamentul asociat acesteia a oricărui copil pe care departamentul l-ar plasa în casa solicitantului.

Funcționarii de stat mi-au cerut să fiu de acord să folosesc pronumele preferate ale unui copil, să îl duc la paradele gay și chiar să îl însoțesc pentru a i se administra medicamente periculoase, cum ar fi injecțiile cu hormoni.

În cadrul procesului de depunere a aplicației, am informat ODHS că aș iubi și aș accepta cu plăcere orice copil, indiferent de identitatea sau expresia sa de gen, dar nu pot afirma sau face ceva care contravine convingerilor mele religioase. Deoarece autoritățile de stat dezaprobă convingerile mele religioase privind sexualitatea umană, mi-au respins cererea, împiedicându-mă să adopt pentru că am refuzat să renunț la convingerile mele religioase.

Citește și Oregon: Vrei să adopți un copil? Adoptă ideologia de gen mai întâi

Pe de altă parte, statul Oregon acceptă persoane cu alte religii și culturi și încearcă să plaseze copiii în familii compatibile. Evreii credincioși nu trebuie să fie de acord să accepte zei străini pentru că unii copii doresc să ridice un altar zeităților hinduse. Iar o familie care practică vânătoarea nu trebuie să se abțină de la consumul de carne pentru că unii copii sunt vegani.

Mesajul a fost cât se poate de clar: oficialii din Oregon interzic accesul persoanelor credincioase la orice serviciu de protecție a copilului din cauza convingerilor noastre privind diferențele dintre bărbați și femei.

Potrivit instituției din Oregon, persoanele care susțin punctul de vedere al statului cu privire la identitatea de gen sunt apte să fie părinți, în timp ce cei care au opinii religioase diferite nu sunt calificați nici măcar să aibă grijă de nou-născuți. Oregon se mândrește cu faptul că sprijină diversitatea – cu excepția cazului în care este vorba de persoane ce nu împărtășesc opinia statului cu privire la orientarea sexuală și identitatea de gen.

Autoritățile de stat nu-mi permit să adopt nici măcar copii care îmi împărtășesc convingerile religioase și cărora le-ar face plăcere să crească în casa noastră, înconjurați de frați și surori încântați să-i primească în familie și să se închine împreună duminica.

Politica statului susține că toate persoanele ca mine, care au anumite convingeri – convingeri împărtășite de milioane de americani de diferite confesiuni religioase – sunt categoric nepotrivite pentru a avea grijă de copii. Nimănui nu i se permite să aibă o opinie divergentă față de această ortodoxie de stat.

Ei bine, încă nu au scăpat de această mamă.

Cu sprijinul Alliance Defending Freedom, am dat în judecată statul Oregon pentru că a pus politica mai presus de copii. Nu cer decât să mi se ofere șansa de a-i ajuta pe cei care au nevoie, însă statul mă exclude de la orice formă de ajutor – din cauza credinței mele.

Un alt motiv pentru care am intentat proces este că Oregon privează copiii de familii iubitoare și posibilitatea de a avea un cămin. Avem nevoie de mai multe familii dispuse să adopte copii, nu de mai puține.

Când guvernul discriminează persoanele credincioase în ceea ce privește adopția și plasamentul familial, copiii care au nevoie de ajutor sunt cei ce suferă. Acești copii merită mai mult decât atât. Și de aceea am luat atitudine. Autoritățile din Oregon nu au dreptul să stabilească ce convingeri religioase sau ideologice preferă și pe care le resping.

Primul Amendament îmi protejează dreptul de a-mi pune în practică credința fără a fi sancționată de guvern.

Tocmai această credință este ceea ce m-a motivat să adopt și să am grijă de orfani; tot ce doresc este permisiunea de a-i iubi și de a-i îngriji.

Alliance Defending Freedom este o organizație nonprofit creștin-conservatoare americană, care de mai bine de 25 de ani luptă pentru libertatea religioasă, apărarea sanctității vieții și protejarea căsătoriei și familiei.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0