HomeActualități Românești

Este creștinismul sub atac în America?

Este creștinismul sub atac în America?

„Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și

„Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața, în loc de amărăciune!“ – Isaia 5:20

Într-o oarecare măsură știm cu toții de persecuția creștinilor din întreaga lume. Primele locuri care ne vin în minte sunt țările din Orientul Mijlociu, sau poate opresiunea din China din ultimii ani. Dar nu prea mulți ar sugera că există așa ceva în locuri precum Canada sau Statele Unite, nu?, analizează Brian Wencel într-un articol Illinois Family Institute.

Vreau să încep prin a spune că nu subestimez suferința creștinilor din zone în care persecuția este dură și nici nu afirm că în America lucrurile ar sta mai rău. De fapt, suntem mai mult decât binecuvântați prin faptul că trăim în America, unde avem libertatea de a ne practica liber religia și credința.

Cu toate acestea, observ unele semnale de alarmă în America și în alte țări altădată prietenoase creștinilor în ceea ce privește felul în care îi tratează pe creștini și părerea pe care o au despre convingerile lor. Deși Statele Unite au fost fondate de oameni cu o puternică viziune biblică asupra lumii și creștinii au fost majoritari, evenimentele recente ne-au arătat că cei de la putere doresc să schimbe lucrul acesta.

Nu, aceasta nu este o conspirație așa cum pretind mulți de stânga. Stânga are obiceiul ciudat de a pretinde că anumite lucruri sunt „conspirații“ când, de fapt, dacă stai un pic să analizezi situația, poți observa ușor că așa-zisele conspirații sunt realități incontestabile.

Nu doar membrii Stângii consideră că ideea unui atac asupra creștinismului este hilară și absurdă. O mulțime de conservatori au aceeași părere. Deși acceptă creștinismul și principiile sale, ei consideră, totuși, că creștinii încă reprezintă o clasă privilegiată sau protejată.

Se prea poate ca acest lucru să fi fost adevărat în mare parte din istoria țării noastre, dar cu siguranță nu și în prezent. Recent, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a vorbit despre parlamentarii din Alabama care au acționat cu curaj pentru a proteja copiii de operațiile barbare transgender și terapiile hormonale. Ea a afirmat: „Deputații din Alabama și alți membri ai legislativului care au în vedere aceste… proiecte de lege discriminatorii au fost avertizați de către Departamentul de Justiție“.

Acest lucru este cel puțin îngrijorător. Am știut mereu că avem în guvern oameni pervertiți, răi și cu concepții greșite, care au încercat să impună copiilor ideologia transgender și sexuală nefirească, dar un gând încurajator era acela că oamenii buni și curajoși de la conducere ar face tot ce le stă în putere pentru a preveni așa ceva.

Ei bine, se pare că DOJ cel „nepărtinitor“ și „neutru“ încearcă să facă în așa fel încât acei oameni buni și curajoși să nu ne poată proteja după cum ne-am închipuit noi că ar putea. Aceasta este o acțiune îndrăzneață din partea DOJ și a Administrației Biden. Nu numai că susțin mutilarea și distrugerea copiilor de vârstă fragedă, ci se străduiesc în mod activ să transforme într-o infracțiune încercarea de a proteja copiii de aceste acte violente și ireversibile.

Citește și New York Times își bate joc de Dumnezeu și de Biblie chiar în săptămâna Paștelui 

A fi „avertizat“ înseamnă că, deși parlamentarii statului Alabama nu au fost încă împiedicați să-și continue demersurile, legea propusă de ei pentru a proteja integritatea corporală a copiilor din Alabama ar putea fi anulată de DOJ.

Cu toate că ar putea fi doar o încercare a administrației Biden de a-i speria pe acești parlamentari, tot e deranjant să vezi că puternicul Departament de Justiție al națiunii noastre se implică în asemenea mod. Dacă tot veni vorba, a castra chimic copiii sau a le mutila trupurile e ceea ce ar trebui să fie considerată infracțiune.

Observ o asemănare tulburătoare cu o lege federală recent adoptată în Canada, pe care multe persoane de dreapta au luat-o în vizor. „Legea C-4“ interzice orice formă de terapie de conversie în întreaga Canada. Asta ar putea suna bine pentru urechea unora, deoarece, atunci când oamenii aud expresia „terapie de conversie“, le-ar putea veni în minte imagini cu terapie prin șocuri electrice sau centre de izolare în care copiii sunt închiși pentru a fi convertiți.

Nu acesta este însă scopul proiectului de lege C-4. Dacă acestea ar fi genul de lucruri pe care proiectul de lege C-4 le-ar interzice, atunci l-aș susține, deși actele comise de LGBTQ sunt extreme și adesea dăunătoare. Tortura nu este terapie!

La ce se referă Bill C-4 prin terapie de conversie este că oricine sau orice modalitate prin care se încearcă influențarea unei persoane pentru a fi hetero sau a părăsi stilul de viață LGBTQ este considerată acum ilegală.

Nu e vorba doar de interzicerea tipurilor de terapie de conversie, rar întâlnite, dar brutale, descrise mai sus; ci incriminează orice modalitate de a convinge pe cineva să renunțe la stilul de viață LGBTQ.

Deși această lege este relativ recentă, sunt convins că va fi folosită împotriva bisericilor sau pastorilor care au curajul să predice că a face parte din mișcarea LGBTQ este un păcat. Acest lucru ar putea fi considerat drept o încercare de a „converti“ pe cineva la celibat, sau chiar de a reveni la heterosexualitate și a renunța la imoralitate sexuală.

De asemenea, ar putea anula părinților dreptul de a-și crește copiii într-o manieră bazată pe principii biblice, dacă unul dintre copiii lor decide să se identifice ca transgender.

Asemănările dintre proiectul de lege C-4 și conferința de presă a lui Jen Psaki sunt evidente. Ambele urmăresc să elimine orice opoziție față de agenda LGBTQ și, drept consecință, prin asta se incriminează în ambele țări un principiu creștin major. Biblia respinge vehement imoralitatea sexuală. În Canada, dacă te opui imoralității sexuale așa cum scrie în Biblie, ai putea fi acum pedepsit. Parlamentarii din Alabama care adoptă o poziție biblică ar putea foarte bine să fie următorii pe listă… dacă actualei administrații îi ies planurile.

Citește și Sub conducerea lui Trudeau, creștinii nu sunt bineveniți în Canada

S-a scris deja despre problemele din sistemul școlar public american. Așa că nu voi vorbi prea mult despre acest subiect, dar în mod clar școlile noastre de stat sunt proba A privind modul în care guvernul țării noastre acționează împotriva valorilor creștine. Multe școli publice îi învață pe copii că mișcarea LGBTQ este nobilă și grozavă, în timp ce creștinii care o caracterizează drept păcătoasă și distructivă sunt niște bigoți „plini de ură“ cărora trebuie să li se opună cu putere.

Guvernul ia în mod clar o poziție cu privire la acest subiect sensibil și respectiva poziție este categoric anti-creștină.

Din nou, vreau să clarific, nu stăm la fel de rău ca alte țări în ceea ce privește persecutarea creștinilor – nici măcar la fel de rău ca vecinii, Canada. Dar de-a lungul anilor au apărut câteva tendințe tulburătoare și semnale de alarmă și cred că este important să atragem atenția asupra acelor tendințe pe măsură ce le observăm.

Dacă nu luăm acum atitudine privind opinia vădit anti-creștină, cine știe cât de departe vor merge pe viitor? Avem deja cinci state cu legi foarte asemănătoare cu cele din Canada, printre care și Illinois. Dacă situația se extinde la nivel federal, consecințele ar putea fi catastrofale pentru creștini.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0