HomePulsul Comunității

Excepțiile Religioase: Dovada se află în origine (IV)

Excepțiile Religioase: Dovada se află în origine (IV)

Acest articol face parte dintr-o serie zilnică de informații privind Excepțiile Religioase care îi apără legal și constituțional pe creștinii american

Acest articol face parte dintr-o serie zilnică de informații privind Excepțiile Religioase care îi apără legal și constituțional pe creștinii americani în fața angajatorilor și școlilor atunci când e vorba de acțiuni împotriva conștiinței lor. Seria de articole este realizată de avocatul româno-american Harry Miheț, avocat specializat pe protejarea drepturilor religioase în cadrul organizației Liberty Counsel.

Partea I AICI

Partea II AICI

Partea III AICI

Realitatea este indiscutabilă: fiecare dintre cele trei vaccinuri covid a fost fie DEZVOLTAT, fie TESTAT pe linii celulare fetale de la bebeluși avortați. (NOTĂ: NU am spus că vaccinurile CONȚIN celule fetale și nici dvs. nu ar trebui să spuneți asta).

Următoarele citate sunt preluate direct din comunicatele și publicațiile guvernamentale:

„Johnson & Johnson a implicat utilizarea culturii de celule fetale, în special PER.C6, pentru a dezvolta și produce vaccinul”.

Pentru vaccinurile Pfizer și Moderna: „La începutul dezvoltării tehnologiei vaccinului ARNm, celulele fetale au fost utilizate pentru `dovada conceptului` (pentru a demonstra modul în care o celulă ar putea prelua ARNm și ar putea produce proteina spike SARS-CoV-2) sau pentru a caracteriza proteina spike SARS-CoV-2. O linie celulară a fost utilizată pentru a testa eficacitatea ambelor vaccinuri”.

Aceste citate pot fi găsite în documentele mai multor organisme guvernamentale, inclusiv la:

  • Departamentul de Sănătate Publică al Districtului Los Angeles – AICI
  • Departamentul de Sănătate din Dakota de Nord – AICI
  • Departamentul de Sănătate din Louisiana – AICI

În continuare, 4 CONSIDERAȚII importante privind originea vaccinurilor covid în avort:

  1. Vaccinurile NU CONȚIN celule fetale avortate

Nu spuneți angajatorului sau școlii că vaccinurile conțin celule fetale avortate, deoarece vă vor spune că obiecția dvs. religioasă se bazează pe dezinformare și o vor refuza. În schimb, le puteți spune că vaccinurile au fost DEZVOLTATE și TESTATE cu linii celulare fetale de provenite de la copii avortați. Este o diferență. Asigurați-vă că o înțelegeți.

  1. Doar pentru că vaccinurile NU CONȚIN părți de bebeluși avortați, asta NU înseamnă că nu vă puteți opune vaccinurilor din motive religioase

Mulți credincioși consideră că nu pot ingera sau beneficia de niciun produs care are ORICE legătură cu avortul. TESTAREA și DEZVOLTAREA unui produs folosind celule de la bebeluși avortați poate fi la fel de inacceptabilă ca și cum produsul ar conține celulele acelor bebeluși.

  1. Nu vă alarmați de ceea ce citiți în publicațiile guvernamentale

Și anume că Papa și alți clerici religioși și multe biserici au ajuns la concluzia că aceste vaccinuri sunt „acceptabile moral”, fie pentru că ar conține părți de bebeluși uciși, fie pentru că avorturile din care au fost prelevate liniile celulare fetale au avut loc „cu mult timp în urmă”, fie pentru că vaccinurile pot fi folosite acum pentru un bine comun mai mare, chiar dacă originează într-un act malefic.

IMPORTANT

Convingerile religioase sunt PERSONALE. Nici un guvern, episcop, Papă, angajator sau școală nu are dreptul să vă spună cum ar trebui să interpretați Scriptura și ce ar trebui să credeți (a se vedea PARTEA II).

Nu există nicio prescripție (sau dată de expirare) în privința unei crime; dacă liniile celulare fetale provin de la bebeluși uciși (și, fără îndoială, provin), atunci aveți voie să le considerați inacceptabile dacă aceste crime au avut loc ieri, anul trecut sau acum 40 de ani.

Este incontestabil că toate cele trei vaccinuri își au originea în avort. Fără uciderea copiilor de la care au fost obținute aceste linii celulare fetale niciunul dintre cele trei vaccinuri covid nu ar fi existat astăzi. Dacă considerați SINCER din convingere religioasă că acest lucru este greșit și că administrarea acestor vaccinuri vă va face complici la avorturi, atunci aveți dreptul la o scutire religioasă, indiferent de ceea ce ar putea crede alții.

  1. Nu vă îngrijorați dacă anterior ați făcut vaccinul antigripal sau alte vaccinuri

Acest lucru NU vă descalifică de la o scutire religioasă pentru vaccinurile covid.

Vaccinul antigripal NU are legătură cu avortul; nu este DEZVOLTAT sau TESTAT folosind linii celulare fetale obținute de la bebeluși avortați.

Multe alte vaccinuri NU au legătură cu avortul.

Deși este posibil ca anterior să fi făcut un vaccin conexat la avort, este posibil să fi fost în copilărie, când nu aveați aceleași convingeri religioase sau nu aveați un cuvânt de spus.

Multe formulare de scutire religioasă pentru angajatori sau școli vă întreabă dacă vă opuneți la TOATE vaccinurile sau doar la vaccinurile covid. Un răspuns bun este (REȚINEȚI, SCRIEȚI CU PROPRIILE CUVINTE, NU COPIAȚI DIRECT):

„I am opposed to all vaccines that have a connection to abortion, no matter how remote or close that connection may be. I would not accept any medical product or vaccine if I knew that it was developed or tested with cells from aborted babies”.

***Articolul viitor, PARTEA V, se va concentra pe TEOLOGIA referitoare la avort și la produsele derivate din avort. Apoi, la finalul săptămânii, vom vedea cum putem compila toate acestea într-o declarație personală pentru formularul de scutire religioasă.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0