HomePulsul Comunității

Excepțiile Religioase: Legea îți protejează conștiința (II)

Excepțiile Religioase: Legea îți protejează conștiința (II)

Deși există unele excepții, în general, angajatorii și școlile au interdicții federale și de stat pentru a discrimina angajații și studenții pe baza r

Deși există unele excepții, în general, angajatorii și școlile au interdicții federale și de stat pentru a discrimina angajații și studenții pe baza religiei, analizează avocatul româno-american Harry Miheț, avocat specializat pe protejarea drepturilor religioase în cadrul organizației Liberty Counsel.

Citește și Ce sunt Excepțiile Religioase și cum ne pot proteja ele de abuzuri și discriminare

Asta înseamnă că angajatorii și școlile sunt, în general, obligați din punct de vedere legal să ofere condiții rezonabile angajaților și studenților ale căror convingeri religioase susținute profund le interzic respectarea unei reguli sau directive, cu excepția cazului în care angajatorul sau școala nu pot oferi o astfel de acomodare fără o povară nejustificată.

Angajatorii și școlile oferă deja acomodări rezonabile angajaților și studenților prin EXCEPȚII MEDICALE, cum ar fi permiterea acestora să continue să pună în aplicare aceleași măsuri de siguranță care au fost susținute ca fiind eficiente înainte ca vaccinurile să fie disponibile (distanțare socială, măști în interior, testare, autocertificare a simptomelor etc.).

Astfel, angajatorii și școlile vor fi presate asiduu să nu ajungă să spună că nu-i pot acomoda pe cei cu convingeri religioase profunde împotriva vaccinurilor derivate din avort. Angajatorii și școlile trebuie să ia în considerare cererile de scutire religioasă și să le acorde atunci când sunt făcute în mod corespunzător.

Acordarea de EXCEPȚII MEDICALE, dar nu și de EXCEPȚII RELIGIOASE, reprezintă o discriminare religioasă ilegală împotriva angajaților sau studenților.

În continuare, 4 PUNCTE CHEIE cu privire la convingerile religioase care au dreptul la protecție juridică:

  1. Convingerile tale religioase trebuie să fie SINCERE

Asta înseamnă că și crezi în ceea ce pretinzi să crezi. Că nu faci acest lucru doar pentru a evita o regulă sau o directivă (în acest caz, vaccinul). Informațiile pe care le ofer în această serie de articole sunt destinate numai celor cu convingeri religioase SINCERE că Dumnezeu le interzice să facă acest vaccin covid (deoarece provine din avort sau din alte motive).

  1. Convingerile tale religioase NU trebuie să fie `REZONABILE` sau `CORECTE`, `VALIDE`, `ADECVATE`, `ACCEPTABILE`, `BUNE` sau altceva decât SINCERE

Nici un guvern și nici un angajator sau școală nu au dreptul să îți spună ceea ce „ar trebui” să crezi sau că ceea ce crezi nu este în OK. După ce ai demonstrat că ai convingeri religioase SINCERE (că nu simulezi asta), angajatorul sau școala nu îți poat refuza o excepție religioasă pe motiv că nu le place sau nu sunt de acord cu convingerea ta.

  1. Convingerile tale NU trebuie să fie `POPULARE`

Ai dreptul la o excepție chiar dacă ai fi ultima și singura persoană de pe Pământ care crede că vaccinurile derivate din avort sunt împotriva legii lui Dumnezeu cu privire la ucidere. De altfel, sunt mulți, foarte mulți oameni care au aceeași convingere. Dar, din punct de vedere legal, nu contează. Fiecare are dreptul la propria conștiință personală, individuală, dată de Dumnezeu.

  1. Convingerile tale religioase NU trebuie să facă parte din doctrina sau din principiile „unei religii” recunoscute, indiferent care este aceasta

În rândul creștinilor există o serie de dezacorduri rezonabile cu privire la acceptabilitatea morală și religioasă a vaccinurilor covid. Poți face parte dintr-o biserică în care creștinii rezonabili nu sunt de acord cu tema vaccinurilor derivate din avort, unde Biserica nu a luat o poziție în această direcție, sau mai rău, dintr-o biserică unde a fost aprobat un astfel de vaccin. Din punct de vedere legal, asta nu contează. După cum indicam la punctul 3, ai dreptul la propria conștiință, personală, individuală, dată de Dumnezeu.

În această săptămână voi dedica un articol întreg problemei scrisorilor de sprijin din partea clerului. Dar, pentru moment, trebuie să știți că nu vi se poate refuza în mod legal o excepție pe motiv că nu aveți o scrisoare de la pastorul bisericii care să „aprobe” convingerile voastre.

Din punct de vedere tehnic, este aproape imposibil să discutăm și să acoperim toate problemele și nuanțele diferite ale legii excepțiilor religioase, dar mai sus am prezentat elementele de bază.

Concluzia este că NU ești orfan din punct de vedere juridic. Legea din Statele Unite ale Americii ÎNCĂ protejează dreptul la o conștiință curată.

Viitoarele articole pe tema Excepțiilor Religioase vor aborda următoarele teme: procesul de solicitare a unei excepții religioase; dovada pe care o puteți prezenta angajatorului sau școlii că toate cele trei vaccinuri covid își au originea în avort; argumentele teologice pe care le puteți folosi pentru a vă susține convingerile religioase împotriva vaccinurilor derivate din avort; declarația personală pe care va trebui să o scrieți pentru a solicita o excepție (un model va fi atașat); și multe altele.

Dacă termenul limită de depunere a unei excepții religioase vă permite, asigurați-vă că așteptați să trimiteți cererea până când veți beneficia de întreaga serie de articole, pe care sper să o finalizez până lunea viitoare, 16 august.

Nu vă pierdeți speranța! Dumnezeu va deschide o cale pentru a vă menține conștiința curată.

Partea III AICI

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0