HomeȘtiri Externe

Fapte: Trump a pregătit SUA și Europa în fața agresiunii rusești. Socialiștii, nu!

Fapte: Trump a pregătit SUA și Europa în fața agresiunii rusești. Socialiștii, nu!

Unul din cele mai mizerabil narative ale presei socialiste este că președintele Trump era amic cu Putin, că dorea să-i vândă estul Europei și să retra

Unul din cele mai mizerabil narative ale presei socialiste este că președintele Trump era amic cu Putin, că dorea să-i vândă estul Europei și să retragă SUA din NATO. Toate aceste bârfe fiind răspândite „pe surse” de către diferiți frustrați care au fost dați afară de la Casa Albă în mandatul lui Trump. Sau, unele din ele, au fost pur și simple inventate, ceea ce s-a și dovedit ulterior, scrie George Mioc pentru Podul.ro.

Eu vreau să vă prezint doar faptele:

– Președintele Trump a distrus barierele birocratice care stăteau în calea investițiilor în exploatarea gazelor și petrolului. Democrații și verzii din întreaga lume au turbat. Azi, SUA și întreaga lume civilizată nu știu cum să crească producția de petrol și gaze, pentru a reduce dependența de Rusia lui Putin.

– Președintele Trump s-a opus proiectului  Nord Stream 2. Președintele Biden a ridicat sancțiunile, în primăvara anului trecut, deși Ucraina a avertizat că acesta va fi momentul în care Rusia va ataca. Azi, Nord Stream 2 este complet abandonat, iar Rusia distruge sistematic Ucraina.

– Președintele Trump i-a cerut Angelei Merkel să crească la 2% din PIB bugetul Apărării. Ei și tuturor statelor din NATO, conform angajamentelor din tratat. Cu aroganță, a fost refuzat. Azi, Germania se uită cu groază la agresivitatea lui Putin și începe să se înarmeze.

– În 2014, președintele Obama a refuzat să furnizeze arme Ucrainei, pentru a se apăra de Rusia, care ocupase Donbasul și Crimeea. Cum ar fi fost acea bătălie dacă Ucraina avea arme moderne, măcar celebrele Javelin? Cum acționa Putin pe viitor dacă în 2014 avea pierderi majore de avioane și blindate? Președintele Trump a înarmat Ucraina, începând din anul 2017.

Exemple ar mai fi. Dar cred că e clar. Aceasta nu este însă o morală tardivă făcută lui Merkel sau Obama sau altor socialiști. Dar e bine să fie clar ce greșeli s-au făcut pentru a nu le repeta. Dacă uităm prea ușor cum se hlizea – da, acesta e cuvântul – doamna Merkel cu criminalul Putin, în 4-5 ani o luăm de la capăt. Azi e Ucraina pe lista de bucate a Rusiei. Mâine, Moldova. Poimâine, Estonia sau o bucată din România.

Și, la final, un sfat politic, nu neapărat o concluzie: votați dreapta, dreapta autentică, cu oameni onești, dacă vreți ca-n următorii ani țările noastre să fie protejate de Rusia lui Putin. Socialiștii mereu i-au trimis bezele criminalului de la Moscova și au găsit scuze pentru brutalitățile sale. Domnul ex-cancelar al Germaniei, social-democratul Gerhard Schroeder, n-a renunțat la leafa de la Putin nici azi, 8 martie 2022, când închei de scris acest articol și-l trimit prietenilor de la Podul.ro.

Tribuna,US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0