HomeActualități Americane

Fost președinte Shell: Administrația „ostilă“ Biden afectează negativ prețul carburanților

Fost președinte Shell: Administrația „ostilă“ Biden afectează negativ prețul carburanților

Prețul benzinei este în creștere la nivel național, iar fostul președinte Shell Oil, John Hofmeister, este îngrijorat că acesta ar putea urca și mai m

Prețul benzinei este în creștere la nivel național, iar fostul președinte Shell Oil, John Hofmeister, este îngrijorat că acesta ar putea urca și mai mult acum că administrația Biden este la putere, informează WesternJournal.

Prețurile la țiței se aliniază în prezent, determinând ca media națională a prețurilor la benzină să fie 2,75 dolari – conform rapoartelor recente AAA – și se preconizează că cifra va crește.

Hofmeister a apărut de curând la „Mornings with Maria“ la Fox Business pentru a explica principala cauză pentru care americanii plătesc în prezent mai mult la pompă.

„Motivul pentru care benzina se scumpește este că multe dintre rafinării au fost închise o perioadă, și asta reduce cantitatea disponibilă din produsul final“, a detaliat Hofmeister.

„Dar mai există ceva mai subtil care se întâmplă. Industria respectivă, producătorii, practică o disciplină serioasă a capitalului și nu au mai revenit la producția masivă de petrol. Și, de asemenea, sunt limitați de administrație“, a spus fostul președinte Shell.

„Așadar, interdicția de leasing – interzicerea contractelor noi de extracție impusă de administrația Biden – va crea în industrie ideea că ‘Va fi mai puțin disponibil’, iar acest mod de gândire determină și prețurile.“

„Atâta timp cât avem această administrație ostilă, vom avea o problemă și cu prețurile“, a adăugat el.

Administrația Biden și-a făcut un obiectiv principal din a promova energia alternativă, ceea ce a însemnat automat aplicarea de măsuri severe în domeniul petrolului și al gazelor naturale.

Citește și John Kerry: Muncitorii din industria gazelor naturale care își pierd locul de muncă pot face „panouri solare“ 

Întrucât oamenii călătoresc mai frecvent cu avionul și mașina, odată cu relaxarea restricțiilor COVID-19, cererea de carburant a crescut, în ciuda faptului că producția este mai scăzută.

Biden a stopat aprobările federale pentru extracția de petrol și gaze, ceea ce forțează Statele Unite să se bazeze pe alte țări pentru combustibil și limitează energia produsă în America.

Însă sursele de energie străine contribuie și ele la această problemă, în special datorită unei decizii recente a Organizației țărilor exportatoare de petrol de a-și menține limitările actuale de producție, a raportat CNBC.

Decizia organizației interguvernamentale a fost o surpriză, întrucât experții se așteptau să permită o creștere a producției la nivel general.

Creșterea prețurilor la gaz pune o povară imensă asupra americanilor din clasa de mijloc și poate avea un impact semnificativ asupra situației lor financiare.

Pe măsură ce Statele Unite încep să revină la normal, administrația trebuie să depună toate eforturile pentru a reduce prețurile – dar nimeni nu ar trebui să aștepte asta cu sufletul la gură.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0