HomeActualități Americane

George Soros a investit 40 de milioane de dolari pentru a susține alegerea a 75 de procurori progresiști americani

George Soros a investit 40 de milioane de dolari pentru a susține alegerea a 75 de procurori progresiști americani

Un raport recent a constatat că George Soros a cheltuit 40 de milioane de dolari în ultimul deceniu pentru a asigura alegerea a 75 de procurori progre

Un raport recent a constatat că George Soros a cheltuit 40 de milioane de dolari în ultimul deceniu pentru a asigura alegerea a 75 de procurori progresiști, care sunt acum acuzați de creșterea infracționalității în unele dintre cele mai mari orașe americane.

Filantropul miliardar, în vârstă de 91 de ani, a susținut candidații prin intermediul Open Society Foundations – o rețea de ONG-uri și grupuri de reflecție care promovează politici de stânga, informează Harriet Alexander pentru Daily Mail.

Printre aceștia se numără George Gascon, controversatul procuror districtual din Los Angeles, care a primit pentru campania sa electorală din 2020 4,7 milioane de dolari, prin intermediul California Justice and Safety PAC, finanțată de Soros, și căruia i se cere în prezent revocarea din funcție din cauza mai multor decizii indulgente privind urmărirea penală.

Un altul este Larry Krasner, procurorul din Philadelphia, a cărui campanie a beneficiat de 1,3 milioane de dolari prin intermediul organizației Color of Change și Pennsylvania Justice and Public Safety PAC, ambele susținute de Soros.

Fondurile primite de la Soros au reprezentat peste 90% din suma totală strânsă de acesta în 2017.

Din 2018, Krasner conduce un oraș care, în 2021, a înregistrat mai multe atacuri armate decât în orice alt an din istoria sa și este pe cale să egaleze această cifră în 2022. 

Criticii îi reproșează faptul că insistă să nu se aplice urmărirea penală în cazul mai multor tipuri de infracțiuni.

„Soros folosește aceste fonduri de campanie și alte sute de milioane pentru a susține organizații prin care să transforme discret în rău sistemul de justiție penală, promovând politici periculoase și narațiuni anti-poliție, cu scopul de a-și promova agenda radicală“, a declarat Jason Johnson, fost comisar adjunct al Poliției din Baltimore și președinte al grupului de acțiune pro-poliție Law Enforcement Legal Defense Fund (LELDF).

Grupul lui Johnson a publicat recent un raport de 17 pagini intitulat: „Justiție de vânzare: Cum a instalat George Soros la putere procurori radicali“.

Raportul concluzionează că fondurile cheltuite de organizațiile lui Soros au pus în funcție procurori care reprezintă în prezent 72 de milioane de persoane, adică unul din cinci americani.

Această cifră include aproximativ jumătate din cele mai populate 50 de orașe și districte din America, unde au loc 40% dintre omucideri.

Autorii raportului constată că injecția de capital a lui Soros a înclinat balanța în alegeri, la un nivel anormal.

„În mod tradițional, alegerile pentru funcția de procuror districtual se desfășurau fără tam-tam“, scriu autorii.

„Candidații cheltuiau foarte puțin pentru campaniile lor, luptându-se în schimb pentru a obține susținere locală și scoțându-și în evidență calificările juridice pentru respectivul post de conducere.

Acest lucru s-a schimbat în ultima perioadă datorită milioanelor de dolari investiți în campaniile pentru astfel de funcții.

Cea mai mare parte a acestor sume generoase pentru publicitate și consultanță a fost făcută de (sau în numele) candidaților care sprijină ‘justiția socială’“.

Raportul îi evidențiază pe Gascon și Krasner – doi dintre cei mai importanți procurori progresiști din țară – precum și pe Alvin Bragg, procurorul proaspăt ales al Manhattanului.

Bragg, care a preluat funcția pe 1 ianuarie, urmând lui Cyrus Vance, este primul afro-american devenit procuror general al Manhattanului și a fost criticat pentru abordarea laxă privind urmărirea penală.

La preluarea mandatului, el a dat instrucțiuni procurorilor adjuncți să renunțe la punerea sub acuzare pentru mai multe infracțiuni minore și să evite să ceară pedeapsa cu închisoarea pentru anumite jafuri, agresiuni și cazuri de posesie de arme în care nu au fost comise alte delicte.

El a declarat că pedeapsa cu închisoarea ar trebui utilizată doar pentru cele mai grave infracțiuni, cum ar fi crima și agresiunea sexuală.

Campania lui Bragg a primit 1,1 milioane de dolari din partea New York Justice and Public Safety PAC și Color of Change.

De asemenea, raportul menționează că Kim Foxx, procurorul general al Districtului Cook, Illinois – care reprezintă Chicago – a primit 2 milioane de dolari pentru campania sa, prin intermediul Illinois Justice and Public Safety PAC.

Foxx a fost criticat vehement pentru că a lăsat în libertate, sub monitorizare electronică, persoane acuzate de infracțiuni violente – o politică pe care primarul Lori Lightfoot a încercat fără succes să o anuleze.

În Loudoun County, Virginia, Soros l-a susținut pe Buta Biberaj cu 922.000 de dolari prin intermediul New Virginia Majority și Virginia Justice and Public Safety PAC. 

Biberaj ar putea fi revocată din funcție vara aceasta, adversarii ei acuzând-o că „lasă infractorii să se dezlănțuie pe străzi“ – în special „pe cei ce-și bat soțiile și abuzează copii“. 

„Majoritatea acestor procurori implementează politici radicale în domeniul justiției după preluarea funcției, inclusiv eliminarea cauțiunii, respingerea anumitor cazuri și încercarea de a obține sentințe blânde, creând în același timp relații antagonice cu partenerii lor din domeniul siguranței publice, în special cu poliția“, afirmă autorii.

„Criminalitatea și violența s-au intensificat în urma alegerii multora dintre acești procurori reformatori“.

Citește și Înfrângere istorică a progresiștilor din California – omul lui Soros, demis de cetățeni

Istoria de clemență a lui George Gascon

Decembrie – Gascon a încercat să obțină eliminarea celor două „abateri“ anterioare în cazul unei mame acuzate de uciderea fiicei sale. Akira Keyshell Smith, în vârstă de 36 de ani, este acuzată de crimă, agresiune asupra unui copil și tortură, în cazul morții lui Eternity Smith, în vârstă de patru ani, care a decedat în august 2020.

Ianuarie – Hannah Tubbs, în vârstă de 26 de ani, a pledat vinovată pentru agresarea sexuală a unei fetițe de 10 ani în baia unui restaurant Denny’s din Palmdale, California, în 2014, pe când avea 17 ani. 

Gascon a decis că ar trebui să fie judecată ca minoră – iar Tubbs s-a lăudat în închisoare cu sentința blândă a lui Gascon. În februarie, el a recunoscut că a fost prea indulgent.

Februarie – Gascon admite că una dintre politicile pentru care a fost ales – interzicerea pedepselor pe viață în cazurile de crimă – nu era întotdeauna corectă.

Tot februarie – Fostul șef al poliției din Los Angeles, Charlie Beck, și-a retras sprijinul pentru procurorul districtual din Los Angeles, George Gascón, alăturându-se astfel unui grup de oficiali ai forțelor de ordine și avocați ai victimelor care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce ei consideră a fi politica indulgentă a lui Gascón față de infractori.

Mai – Pe 3 mai, Dave Chapelle este atacat pe scenă de Isaiah Lee, în vârstă de 23 de ani. Lee a fost reținut sub acuzația de atac cu o armă letală, iar Gascon a decis să nu fie urmărit penal. 

Explicația a fost că, deși a existat un comportament infracțional, s-a considerat că acesta „nu se încadra la categoria de infracțiune serioasă“, ci a fost doar o infracțiune minoră. Avocatul lui Chapelle s-a declarat „supărat“ de decizia lui Gascon.

Tot mai – O comisie de eliberare condiționată din California a recomandat eliberarea din închisoare a adeptei lui Charles Manson, Patricia Krenwinkel. Lui Krenwinkel, în vârstă de 74 de ani, îi fusese refuzată anterior de 14 ori eliberarea condiționată după uciderea actriței însărcinate Sharon Tate și a altor patru persoane, în 1969. 

Cu toate acestea, pentru prima dată, procurorii din Districtul Los Angeles nu au fost prezenți la audierea de eliberare condiționată pentru a obiecta, în conformitate cu politica lui Gascon, potrivit căreia procurorii nu ar trebui să fie implicați în decizia eliberării deținuților.

Iunie – Curtea de Apel din California decide că Gascon nu poate ordona procurorilor să ignore legea celor trei abateri existentă în stat, care poate mări pedepsele cu închisoarea atunci când există acuzații penale.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0