HomeActualități Americane

Ghidul alegerilor generale din 8 noiembrie 2022

Ghidul alegerilor generale din 8 noiembrie 2022

Ghidul Alegătorului pentru alegerile generale 2022 este disponibil! Cu ajutorul acestui instrument util puteți afla care este poziția candidaților cu

Ghidul Alegătorului pentru alegerile generale 2022 este disponibil! Cu ajutorul acestui instrument util puteți afla care este poziția candidaților cu privire la subiectele importante, informează Illinois Family Institute.

Acest ghid este un instrument excelent pentru educarea membrilor bisericii, vecinilor, prietenilor și familiei și reamintește cât de importantă e prezența la vot.

Efectul său este de maximă eficiență atunci când este înmânat în mod direct oamenilor. Sunați la biroul IFI pentru a comanda mai multe exemplare pe care să le distribuiți membrilor bisericii, vecinilor, familiei și prietenilor dumneavoastră – (708) 781-9328. Sau dați click AICI pentru a comanda mai multe.

În plus, dorim să vă încurajăm să votați oameni care vă susțin valorile, valori ce ar trebui să reflecte ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său despre oficialii neprihăniți comparativ cu oficialii corupți (Proverbe 29:2), și mai ales cu cei care încurajează vărsarea de sânge nevinovat (Psalmul 106:38).

La aceste alegeri, diferențele sunt extrem de evidente. Cu toate acestea, va fi nevoie de puțin studiu și rugăciune pentru a ști pentru cine veți dori să votați în acest tur de scrutin.

Votul anticipat

Deși mai sunt aproape 45 de zile până la alegerile generale din 8 noiembrie, votul anticipat va începe în locațiile desemnate joia viitoare, pe 29 septembrie.

Alte locații în care se poate vota anticipat se vor deschide pe 24 octombrie.

Ca în fiecare ciclu electoral, aceste alegeri sunt esențiale pentru Illinois, precum și pentru națiune, și este crucial ca vocea dumneavoastră să fie auzită.

Nu putem sublinia îndeajuns de puternic cât de important este să vă exercitați datoria civică de a vota și de a fi buni administratori ai darului extraordinar primit de la Dumnezeu – auto-guvernarea.

Cu atât de mult timp la dispoziție pentru a vota, pur și simplu nu există nicio scuză validă pentru a nu vă exprima părerea la aceste alegeri (sau la oricare altele)!

Citește și Ce sunt alegerile Midterms și de ce sunt atât de importante?

Votul prin poștă

Votul prin poștă poate duce la fraudă electorală. În trecut, votul prin poștă se numea vot în absență. Dar multe state, inclusiv Illinois, îl folosesc acum ca procedeu standard. Dacă chiar nu vă puteți prezenta fizic la vot, solicitați un buletin de vot prin corespondență, dar trimiteți-l rapid înapoi.

Celor ce pot vota în persoană, iată ce le recomandăm:

1. Solicitați un buletin de vot prin corespondență (VBM). Dați clic AICI. Urmați indicațiile pentru a descărca un buletin de vot VBM.

2. Duceți buletinul de vot VBM la o locație de vot anticipat. Mențiune: Căutați locațiile sub numele districtului în care locuiți. Dar dacă locuiți în orașele Aurora, Bloomington, Chicago, Danville, East St. Louis, Galesburg, Peoria sau Rockford, căutați în lista acestor orașe.

3. Predați buletinul de vot VBM. Cereți funcționarului de acolo să anuleze buletinul de vot VBM. Apoi votați în persoană.

Potrivit celor de la Illinois Conservative Union și Programului lor de Integritate Electorală, acesta este cel mai bun mod de a vă securiza votul și de a împiedica o eventuală fraudă.

Solicitările de buletine de vot prin corespondență sunt deja acceptate de biroul local din districtul dumneavoastră.

Pentru mai multe informații privind locațiile unde se poate vota anticipat sau pentru a comanda un buletin de vot prin corespondență, contactați autoritatea electorală locală AICI.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0