HomeNeocomunismul

GoFundMe blochează banii donați camionagiilor Freedom Convoy

GoFundMe blochează banii donați camionagiilor Freedom Convoy

Decizia GoFundMe de a bloca accesul protestatarilor Freedom Convoy la sumele donate pentru ei arată cât de malefice pot fi companiile tech ce împlines

Decizia GoFundMe de a bloca accesul protestatarilor Freedom Convoy la sumele donate pentru ei arată cât de malefice pot fi companiile tech ce împlinesc poruncile tiranilor guvernamentali, analizează Jordan Boyd într-un articol The Federalist.

Venind în întâmpinarea îngrijorărilor oficialilor canadieni – ce nu-și ascund disprețul față de protestul masiv al camionagiilor împotriva mandatului de vaccinare și i-au numit pe aceștia rasiști, GoFundMe a anunțat recent că milioanele de dolari donate de oameni din întreaga lume nu vor ajunge la protestatari. Ci, în schimb, GoFundMe își va însuși fondurile colectate în contul Freedom Convoy pentru a le redistribui către propriile sale organizații de caritate – inevitabil de stânga.

Pus în fața unor repercusiuni legale din partea Floridei și Texasului pentru acțiunile sale corupte, GoFundMe a revenit asupra deciziei și a fost de acord să returneze donațiile, dar nu ar trebui lăsați să scape atât de ușor. GoFundMe a demonstrat ceea ce mulți americani știau deja că este adevărat despre companiile tech: că vor colabora cu dragă inimă cu guvernele pentru a reduce la tăcere dizidenții și pentru a creiona protestatari pașnici drept extremiști.

Platformele de social media, care erau cândva descrise ca minunate instrumente pentru promovarea implicării civice și activismului, s-au transformat în instrumente tiranice, menite să suprime opiniile și mișcările divergente.

În ultimii doi ani, Big Tech a devenit cel mai mare dușman al poporului și al libertății de exprimare, cenzurând discuțiile despre Anthony Fauci și originile COVID-19, înăbușind știrile despre corupția familiei Biden, reducând la tăcere criticii fraudei electorale și blocând accesul lui Donald Trump pe platformă în timp ce acesta încă ocupa funcția de președinte al SUA.

Publicația The Federalist și alte organizații conservatoare au avut parte de false „verificări ale faptelor“ ordonate de Big Tech și executate de organizații de propagandă cu legături de Stânga și comuniste. Organizațiile pro-viață, organizațiile caritabile care sprijină copiii bolnavi, precum și altele, au fost și ele cenzurate de aceste companii care lucrează în tandem pentru a-i reduce pe toți la tăcere.

Aceste companii folosesc în mod curent tactici de amenințare și forțare, pentru a obține ceea ce doresc ele și guvernul. Este o strategie tulburător de asemănătoare cu cea a Chinei comuniste. Când se pune problema cenzurării indivizilor, Big Tech este cel mai adesea îndemnat, încurajat și apreciat de administrația Biden și de democrați, care aruncă în stânga și-n dreapta cu termeni la modă, precum „dezinformare“ și „insurecție“, în încercarea de a-și ascunde sub un strat de neprihănire demersurile dictatoriale și de a-și demoniza oponenții.

Citește și Trudeau este complet eșuat

Protestatarii din Canada se confruntă acum cu același gen de tiranie din partea GoFundMe, care s-a angajat să răspundă apelului guvernului de a elimina dizidenții. Oficialii guvernamentali din Ottawa deja întocmesc planuri prin care șoferii de camion, ce protestează pentru libertate în inima unei provincii prinse în gheara mandatelor de vaccinare, să fie persecutați în continuare de guvern.

Făcând apel la aceleași scuze utilizate de comisia partizană a Președintelui Camerei Nancy Pelosi, în 6 ianuarie, pentru a-și justifica acțiunile, membrii guvernului de la Ottawa creionează convoiul libertății drept o „insurecție la nivel național“. Prin urmare, sute de oameni au fost amendați, iar alții au fost arestați pentru că au participat la o demonstrație în mare parte pașnică împotriva foamei de despotism a Canadei.

Diane Deans, președintele consiliului forțelor de ordine, nu numai că a declarat că protestatarii reprezintă „o amenințare la adresa democrației noastre“, ci a susținut și că sunt „încurajați de lipsa de reacție a fiecărui nivel de guvernare“.

Videoclipurile și imaginile de la protest arată însă cu totul altceva. Oamenii legii au confiscat canistre de benzină de la protestatari și au anunțat că oricine „încearcă să ofere sprijin material demonstranților ar putea fi arestat“.

Chiar mai mult, poliția din Ottawa a încurajat oamenii să raporteze convoiul la „numărul de urgență pentru infracțiuni motivate de ură“, care a primit recent peste 150 de apeluri.

Cu doar câteva zile înainte de frenezia arestărilor totalitare, poliția din Ottawa a lăudat GoFundMe pentru că „a ținut cont de îngrijorările Municipalității“, furând fondurile strânse de Freedom Convoy și plănuind a le redistribui către propriile sale cauze.

GoFundMe a dat înapoi deocamdată, dar cei ce formează Freedom Convoy ar trebui să se aștepte la mai multă opoziție, mai multă cenzură, mai multă corupție și mai multă răutate din partea companiilor tech care au dovedit că sunt gata și mai mult decât dispuse să împlinească poruncile totalitare ale guvernului.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0