HomeActualități Americane

Guv. Floridei ridică toate restricțiile COVID-19 pentru afacerile din întregul stat

Guv. Floridei ridică toate restricțiile COVID-19 pentru afacerile din întregul stat

Guvernatorul Floridei Ron DeSantis spune că ridică toate restricțiile impuse firmelor din statul său pentru a controla răspândirea virusului care prov

Guvernatorul Floridei Ron DeSantis spune că ridică toate restricțiile impuse firmelor din statul său pentru a controla răspândirea virusului care provoacă COVID-19. Cel mai semnificativ, asta înseamnă că restaurantele și barurile din stat pot funcționa acum la capacitate maximă.

Până în prezent, restaurantele și barurile din Florida aveau voie să deservească clienții în interior la 50% din capacitatea legală. DeSantis a declarat că noul său ordin executiv ridică această restricție la nivel statal, deși guvernele locale pot menține limite suplimentare dacă sunt justificate din motive de sănătate sau economice.

„Fiecare afacere are dreptul de a funcționa“, a spus DeSantis. „Unele dintre conducerile locale pot adăuga reglementări rezonabile. Dar nu pot continua doar pe varianta de nu.“

DeSantis a mai spus că ordinul său va opri orașele și districtele din a amenda oamenii pentru că nu poartă măștile obligatorii. El a informat că amenzile și alte sancțiuni impuse până acum vor fi suspendate.

În prezent, Miami-Dade, Broward și alte districte din Florida de Sud au impus la nivel local limite pentru orele de funcționare a restaurantelor și barurilor și a numărului de clienți care pot fi serviți în interior.

Primarul districtului Broward, Dale Holness, a declarat vineri stației WLRN, membră a NPR: „Sperăm că guvernatorul ne va permite să avem restricții mai severe decât în restul statului. Avem o răspândire mai mare a virusului în Florida de Sud decât în ​​alte părți ale statului.“

Oficialii din Miami-Dade au declarat că încă evaluează ce înseamnă ordinul respectiv pentru district. Primarul Carlos Giménez a declarat pentru The Miami Herald că el crede că districtul va fi în continuare în măsură să-și impună obligativitatea purtării măștilor, dar „va trebui să vorbim cu avocații noștri cu privire la abilitatea de a aplica amenzi individuale“.    

Numărul de cazuri de coronavirus în Florida a scăzut constant după vârful atins în mijlocul lunii iulie. De atunci, DeSantis a spus, „am văzut de fapt mai multă activitate economică, mai multă interacțiune. Școlile s-au deschis, toate parcurile tematice sunt deschise, a crescut numărul de vizitatori.“

Spitalizările la nivel statal pentru COVID-19 au scăzut cu 76% față de vârf, a declarat guvernatorul.

DeSantis a afirmat că nu a văzut semne ale unui posibil „al doilea val“ de infecții, dar a menționat că spitalele au o capacitate suficientă și statul este pregătit să răspundă după cum e necesar dacă apare acest val.

Potrivit guvernatorului, în Florida nu există restricții cu privire la numărul de persoane care pot participa la evenimente sportive în aer liber. A adăugat că statul speră să găzduiască ceea ce el a numit „un Super Bowl complet“ în Tampa, în februarie.

Iar dacă NFL are probleme cu costurile de asigurări și cu potențiala răspundere, DeSantis a conchis că „poate vom aborda acest lucru după alegerile din Florida, cu noua Legislație“.

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0