HomeActualități Americane

Hispanicii rezonează tot mai mult cu Partidul Republican, iar Democrații sunt frustrați

Hispanicii rezonează tot mai mult cu Partidul Republican, iar Democrații sunt frustrați

Hispanicii sunt una dintre categoriile demografice din America cu cea mai rapidă expansiune, iar îndepărtarea lor de Partidul Democrat este pe cale să

Hispanicii sunt una dintre categoriile demografice din America cu cea mai rapidă expansiune, iar îndepărtarea lor de Partidul Democrat este pe cale să scuture scena politică, analizează Phil Gramm și John Early pentru WSJ.

Dacă sondajele au dreptate și un număr tot mai mare de hispanici votează în favoarea republicanilor în noiembrie, atunci inevitabilitatea dominației democraților pe plan politic cu care aceștia s-au lăudat atât se va dovedi a fi fost o himeră doar.

Crearea unei clasificări etnice separate pentru hispanici în cadrul recensământului din 1970 a fost o decizie politică. Dacă în istoria familiei tale a existat vreo persoană vorbitoare de limba spaniolă, ești considerat hispanic – o definiție care include atât persoanele ai căror strămoși au fost aici înainte de sosirea Pelerinilor, precum și pe cei care sosesc în prezent în țară.

Potrivit recensământului, în 2021 au fost numărați 62 de milioane de hispanici, reprezentând 19% din totalul populației. De la a treia generație în sus însă, mulți nu se mai identifică drept hispanici, potrivit unui studiu al Pew Research Center din 2017.

La întrebarea privind rasa de pe formularul de recensământ, 58% dintre hispanici au declarat că sunt albi, 27% au selectat opțiunea nedefinită – „altă rasă“ – 8% au selectat două sau mai multe rase, iar 2% au spus că sunt de culoare.

Dintre toate grupurile etnice sau rasiale, cea mai mare rată de căsătorii mixte se înregistrează în rândul hispanicilor. La ei se observă cel mai clar puterea Americii de a contopi națiuni.

La fel ca germanii, italienii și grecii dinaintea lor, mulți dintre cei ce fac parte din a doua și a treia generație nu mai vorbesc limba strămoșilor lor.

În ultimii 50 de ani, venitul mediu al familiilor hispanice a crescut cu 17% mai rapid decât cel al populației la nivel general.

În prezent, în ceea ce privește participarea lor în sectorul forței de muncă și distribuția veniturilor, seamănă mai mult cu republicanii decât cu democrații. Și se poate afirma fără a greși că aceleași forțe care generează realinierea politică a clasei cu venituri medii per ansamblu sunt cele care determină schimbarea de direcție tot mai pronunțată și în cazul alegătorilor hispanici.

Citește și Analiză: Joe Biden îi sabotează pe democrați înainte de alegeri

Explozia ajutoarelor de stat, care, în ultimii 50 de ani, a depășit cu mult creșterea venitului după impozitare al persoanelor din clasa muncitoare cu venituri medii, a egalizat în mare măsură veniturile celor 60% din populație cu venituri scăzute.

Pe lângă anihilarea dorinței de muncă în rândul familiilor cu venituri mici, această egalitate a veniturilor creată de guvern a declanșat o realiniere politică populistă. Coaliția inerent instabilă a lui Roosevelt, între clasa muncitoare și beneficiarii ajutoarelor guvernamentale, se destramă.

Potrivit datelor recensământului, familiile americane cu venituri medii câștigă de peste 10 ori mai mult decât cele ce se încadrează în procentul de 20% cu cele mai mici venituri, deoarece probabilitatea ca persoanele apte de muncă din această categorie să lucreze este de 3,1 ori mai mare, iar atunci când o fac, lucrează de două ori mai multe ore.

Însă în prezent, atât cei ce muncesc cât și cei ce nu muncesc obțin aproximativ același venit, dacă luăm în calcul ajutoarele primite de la stat.

Clasa muncitoare este din ce în ce mai ostilă acestui sistem nedrept în care cei ce nu mișcă un deget o duc aproape la fel de bine ca cei ce lucrează din greu. Această revoltă a clasei muncitoare, care a luat avânt în anii 1980 prin cei ce erau numiți atunci democrații lui Reagan, s-a manifestat din plin în rândul susținătorilor lui Trump.

Astăzi, această revoltă a clasei muncitoare este unul din principalele elemente ce-i motivează pe votanții hispanici, lucru deloc surprinzător: Hispanicii americani muncesc. Hispanicii primesc cu 10% mai puține ajutoare de la stat comparativ cu familia americană de rând. Sunt cu 13% mai puțini în categoria celor cu venituri mici, unde doar 36% dintre persoanele apte de muncă lucrează efectiv și unde ajutoarele guvernamentale reprezintă aproape 90% din totalul veniturilor.

Ei sunt cu 7% mai puțin susceptibili de a se încadra în categoria de venituri mici, comparativ cu familiile de albi, în general. Familiile hispanice sunt cu 31% mai multe la categoria celor cu două venituri, unde 85% dintre adulții apți de muncă lucrează; și sunt cu 21% mai mulți în clasa de mijloc, unde 92% dintre adulții apți de muncă sunt angajați.

Faptul că americanii cu venituri medii care lucrează gândesc ca niște persoane cu venituri medii ce lucrează nu ar trebui să fie un lucru șocant pentru nimeni.

Reacția democraților la schimbarea de macaz a alegătorilor hispanici a fost de a angaja mai mulți consultanți politici de origine hispanică. Potrivit Washington Post, Democratic National Committee susține că a făcut „investiții istorice“ în atragerea electoratului hispanic cu ocazia acestor alegeri.

Democratic Senatorial Campaign Committee a cheltuit 46 de milioane de dolari cu angajarea de consilieri politici hispanici și implicarea în acțiuni de informare a hispanicilor.

Omologul său din Camera Reprezentanților a cheltuit 31 de milioane de dolari. Aceste organizații politice, împreună cu grupuri nonprofit, au angajat strategi hispanici și au luat în vizor alegătorii hispanici pentru a amplifica realizările politice ale administrației Biden, inclusiv extinderea ajutoarelor de stat și anularea datoriilor pentru studenți.

Doar la numărarea voturilor vom vedea efectele, dar este greu de crezut că lăudându-se cu ceea ce le-a oferit actuala administrație ar funcționa în cazul hispanicilor din clasa muncitoare cu venituri medii – mai ales că hispanicii sunt mai puțin predispuși a beneficia de ajutoare sociale decât alegătorii albi, în general.

Citește și Texas: Democrații se bazează pe demografie pentru a câștiga alegerile, dar politicile lor îi îndepărtează pe hispanici

Mesajul inechității pare ineficient în cazul familiilor hispanice care au ajuns, în număr record, să se încadreze în clasa de venituri medii prin propria muncă. Sondajele arată că hispanicii nu se consideră o minoritate, cu atât mai puțin o minoritate oprimată, iar istoricul lor de dezvoltare pe plan economic dovedește acest lucru.

Această realiniere pe plan politic se desfășoară la scară redusă în sudul Texasului. Republicana Monica De La Cruz își face reclamă declarând că bunica ei ar fi mândră că are propria afacere.

Reprezentanta Mayra Flores, care a emigrat din Mexic când era copil și a lucrat cu familia sa la o fermă, menționează că în „țara promisă“ a devenit cadru medical. Flores a câștigat alegerile speciale într-un district în care Joe Biden a obținut victoria cu o diferență de 5 puncte, iar acum candidează împotriva unui democrat ce deține funcția într-un alt district, câștigat de Biden cu 15 puncte diferență și de Hillary Clinton cu 30.

Politica granițelor deschise care a umplut sudul Texasului de imigranți ilegali, droguri și infracțiuni reprezintă o mare problemă pentru alegători. La fel și atacurile Partidului Democrat asupra valorilor familiei tradiționale.

În esență, actualul ciclu electoral reprezintă o alegere între oportunitățile pe care le oferă economia americană și beneficiile acordate de guvern. Candidații republicani hispanici au intrat în această luptă pentru a da și altora acces la visul american că munca grea dă roade.

Ei au reînviat vechea mantră politică din epoca Reagan. Sunt susținători ai familiei, credinței și libertății. Nicăieri altundeva în America nu li se prezintă mai clar alegătorilor ce opțiuni au.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0