Îl poți vedea pe Dumnezeu în picturile lui Van Gogh

Chiar și în lucrările sale aparent seculare se observă o influență subtilă a religiei, analizează John J. Miller pentru WSJ.

„Mă ajută să fac lucruri dificile“, îi scria Vincent van Gogh fratelui său Theo în 1888.  „Asta nu mă împiedică să am o nevoie enormă de, să-i spun pe nume – de religie, așa că noaptea ies afară să pictez stelele“.

Doar câteva dintre cele aproape 900 de tablouri ale lui Van Gogh înfățișează stelele, dar acestea se numără printre cele mai bune lucrări ale sale. Cea mai faimoasă este „Noapte înstelată“, expusă la Muzeul de Artă Modernă din New York.

Un tablou realizat în perioada în care i-a scris lui Theo despre nevoia sa de religie este „Noapte înstelată deasupra râului Rhône“. În acesta apare pe firmament constelația Ursa Mare, deasupra orașului Arles din sudul Franței, ale cărui lumini strălucesc pe malul unui râu și se reflectă în apă, iar în prim plan se vede un cuplu ținându-se de mână.

Imaginea este impresionantă, cu amestecul său de albastru închis și galben strălucitor. Am văzut-o pentru prima dată în această toamnă, la Institutul de Arte din Detroit, unde a fost adusă cu împrumut de la Musee d’Orsay din Paris.

Panorama întunecată a orașului include detalii ușor de trecut cu vederea: cupola și turla a două biserici, precum și turnul unei mănăstiri. Imaginea lor estompată ne amintește că în arta lui Van Gogh, credința are totuși o influență puternică.

Van Gogh nu a fost un pictor religios, cel puțin nu în genul lui Michelangelo, Rafael sau Caravaggio, care au zugrăvit adesea scene din Biblie. Cele mai celebre lucrări ale sale înfățișează flori, câmpuri și autoportrete, precum și inovații în materie de culori îndrăznețe și pensulații grosiere, creând lucrări care par deopotrivă fușerite și sublime.

Acestea nu s-au bucurat de apreciere în timpul vieții sale, dar i-au alimentat popularitatea încă de atunci, captivând cercetătorii moderni și fanii ocazionali care se înghesuie la spectacolele tri-dimensionale ce încearcă să îmbunătățească imaginile digitale ale artei lui Van Gogh cu muzică și mișcare.

Istoria sa personală de nebunie, automutilare și sinucidere constituie la rândul său un element fascinant.

Cu toate acestea, pentru a-l aprecia pe deplin pe Van Gogh este necesar ca lumea să știe despre credința sa. Născut în familia unui pastor olandez în 1853, a crescut într-un cămin creștin și îi plăcea să cânte piesele închinate lui Dumnezeu.

„Oricât ai cerceta copilăria și tinerețea lui Vincent pentru a descoperi primele semne ale noii arte care urma să apară în curând în lume, nicăieri nu se vede viitorul mai clar decât aici, în sentimentele profunde, simplitatea și veșnica tânjire exprimată prin imnurile religioase“, au scris Steven Naifeh și Gregory White Smith în biografia din 2011.

Citește și 250 de ani de la compunerea celui mai faimos imn creștin, „Mărețul Har“

Pentru o vreme, Van Gogh a aspirat să predice. Într-un acces de fervoare, și-a propus chiar să devină misionar în America de Sud. În cele din urmă a ales vocații mai convenționale, dar nici studiile teologice, nici slujirea nu i se potriveau.

În 1881, la 27 de ani, a abandonat acele planuri și s-a hotărât să devină un artist autodidact, renunțând la o carieră strălucită de un deceniu.

Van Gogh a avut adesea conflicte cu tatăl său, care a murit în 1885. Ulterior, el a pictat „Natură moartă cu Biblie“, în care apare Scriptura alături de un roman al scriitorului  francez Émile Zola.

„Cele două cărți simbolizează viziunile diferite asupra lumii“ ale celor doi bărbați, explică cei de la Van Gogh Museum pe site-ul propriu. Dacă au dreptate, balanța înclină din start într-o parte. Biblia este mare, deschisă și groasă. Domină vizual tabloul și eclipsează romanul, care este mic, închis și uzat.

Printre lucrările explicit creștine ale lui Van Gogh se numără „Învierea lui Lazăr“, „Bunul Samaritean“ și două versiuni ale „Pietà“, dintre care una este expusă la Vatican. Alte lucrări ale sale sunt cel puțin implicit religioase.

Aproximativ 30 de versiuni ale „Semănătorului“ înfățișează un țăran la câmp. Acestea trimit totodată cu gândul la pilda din Evanghelii. Reprezentări ale grădinilor și măslinilor invocă Ghetsimani.

Picturile cu iriși s-ar putea să fie pur și simplu picturi cu iriși – dar florile respective tind să înflorească în preajma Paștelui și mulți credincioși le asociază cu învierea lui Iisus.

„Terasa cafenelei pe timp de noapte“ este o altă operă de artă cu o posibilă semnificație ascunsă. Se poate spune că aparține genului nopților înstelate, cu imaginea cerului întunecat deasupra unei cafenele din Arles, luminată în culori calde.

Centrul tabloului înfățișează un bărbat în fața unei ferestre cu separatoare în formă de cruce și sub o lampă cu gaz care ar putea fi o aureolă. Este înconjurat de 12 persoane așezate pe scaune. O a 13-a siluetă se distinge în cadrul unei uși. Cercetătorul independent Jared Baxter a numit această pictură „Cina cea de Taină simbolistă“ a lui Van Gogh, reprezentându-L pe Iisus, pe apostoli și pe Iuda.

Pentru unii, această interpretare este o adevărată revelație. Pentru alții, o exagerare. Nu-l putem întreba pe Van Gogh ce a gândit, dar știm ce a scris cândva:

„Încercați să înțelegeți ultimul cuvânt din ceea ce spun marii artiști, adevărații maeștri, în capodoperele lor; îl vor conține pe Dumnezeu“.

Traducere și adaptare
Tribuna.US