HomeActualități Americane

Illinois: Guv. J.B. Pritzker aprobă un proiect de lege care promovează sexul și avortul în rândul copiilor

Illinois: Guv. J.B. Pritzker aprobă un proiect de lege care promovează sexul și avortul în rândul copiilor

Guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, a aprobat recent un proiect de lege privind educația sexuală pro-avort, ignorând sesizările democrațilo

Guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, a aprobat recent un proiect de lege privind educația sexuală pro-avort, ignorând sesizările democraților și republicanilor legate de programa explicită, „extrem de sexualizată“, care va fi predată inclusiv copiilor de grădiniță, informează Micaiah Bilger într-un articol Life News.

Breitbart relatează că Pritzker a lăudat propunerea 818 a Senatului drept o inițiativă care „ne va ajuta să protejăm copiii“.

Noua lege, care intră pe loc în vigoare, impune școlilor publice ce oferă educație sexuală să respecte Standardele Naționale de Educație Sexuală. Părinții pot alege ca propriii copii să nu participe la respectivele cursuri.

Standardele Naționale de Educație Sexuală au fost elaborate de grupări ce militează pentru avort, inclusiv Planned Parenthood, Sister Song și Advocates for Youth. Aceste „standarde“ îi învață pe copii că avortul este doar o „procedură medicală sau chirurgicală care pune capăt unei sarcini“ și îi instruiește cum să găsească clinici de avort în zona lor.

Pritzker a susținut că noua lege va „moderniza“ educația sexuală în stat și „se va asigura că în școli se învață lucruri importante, cum ar fi consimțământul și siguranța pe internet“.

„Colaborând, vom continua să consolidăm sistemul nostru educațional și să oferim copiii noștri viitorul strălucit pe care îl merită“, a declarat el.

Legea a întâmpinat însă opoziție din partea parlamentarilor republicani și democrați, precum și de la părinții îngrijorați.

Potrivit Breitbart:

„În mai, în timpul dezbaterii propunerii, Rep. Tony McCombie (R) a reamintit că obiectivul educației sexuale ‘este de a ajuta tinerii să dezvolte relații sexuale mai sănătoase și să devină adulți mai buni’.

‘Proiectul de lege nu este adecvat vârstei, este extrem de sexualizat’, a afirmat el.

Reprezentantul Illinois Fred Crespo (D) și-a exprimat îngrijorarea că niciun alt stat nu a aderat la standardele NSES.

‘Lucrul care mă deranjează cel mai mult este că le spunem școlilor că fără a folosi aceste standarde nu pot preda educația sexuală’, a adăugat el.“

Citește și Opinie: De ce trebuie să ne împotrivim cursurilor de educație sexuală în școli

Între timp, Planned Parenthood Illinois Action l-a lăudat pe guvernator pe Twitter pentru aprobarea proiectului de lege.

„Tinerii din Illinois vor beneficia acum de servicii incluzive de sănătate personală, siguranță și educație sexuală, fără rușine și stigmatizare“, a scris gruparea pro-avort.

În realitate, noua lege va promova sexul și avortul în rândul copiilor de la o vârstă fragedă. Începând din grădiniță, copiii vor învăța să „definească genul, identitatea de gen și stereotipurile privind rolurile lor“, se precizează în raport.

În gimnaziu, copiii vor începe să învețe că avortul este o „opțiune privind sarcina“, normală și acceptabilă.

Conform Standardelor Naționale de Educație Sexuală: „Până la sfârșitul clasei a VIII-a, elevii ar trebui să poată descrie testele de sarcină, simptomele unei sarcini și opțiunile privind sarcina, inclusiv educație parentală, avort și adopție“.

În clasele a IX-a  și a X-a, elevii vor fi învățați să analizeze legile de stat și federale privind avortul, „să identifice surse veridice din punct de vedere medical“ pe tema avortului și să identifice clinicile de avort din zona lor.

Din raport reiese clar că acele „surse veridice din punct de vedere medical“ înseamnă clinicile de avort și grupările de promovare a avortului.

Raportul mulțumește Planned Parenthood pentru furnizarea de materiale și lucrări utilizate în Standardele Naționale de Educație Sexuală, precum și directorului național pentru educație al Planned Parenthood, Sonya Norsworthy, pentru „contribuțiile sale valoroase și feedback-ul dat la elaborarea“ raportului.

Monica Cline, fostă instructoare de educație sexuală în cadrul Planned Parenthood, care ulterior a devenit pro-viață, declarase anterior pentru Breitbart că Standardele Naționale de Educație Sexuală reprezintă un abuz asupra copiilor.

„Luând în considerare standardele și resursele furnizate de Standardele Naționale de Educație Sexuală, statele care încurajează adoptarea acestui conținut pledează pentru abuzul copiilor noștri, expunându-i la noțiuni sexuale obscene și conținut inadecvat pentru vârsta lor“, a precizat Cline. „Mai exact, ne ademenesc și ne manipulează copiii în direcția activității sexuale.“

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0