HomeActualități Americane

Illinois: Proiectul de Lege care permite statului să închidă școlile publice și private ajunge în Adunarea Generală

Illinois: Proiectul de Lege care permite statului să închidă școlile publice și private ajunge în Adunarea Generală

Proiectul de Lege 2789 ar putea amenința predarea în persoană în școlile publice și private în timp ce ordinul de urgență COVID-19 – sau oricare alt o

Proiectul de Lege 2789 ar putea amenința predarea în persoană în școlile publice și private în timp ce ordinul de urgență COVID-19 – sau oricare alt ordin de urgență – este în vigoare, informează Illinois Policy.

Proiectul de Lege 2789, o legislație care ar conferi statului mai multă autoritate asupra școlilor publice și private, a trecut de comisia de specialitate pe 27 mai. Senatorii de stat ar putea să-l voteze imediat, iar ulterior parlamentarii Camerei ar putea să adopte versiunea finală până pe 31 mai. Dacă HB 2789 va trece de Senat și de Cameră, va ajunge la biroul guvernatorului pentru a fi semnat în lege.

Proiectul de Lege ar putea încuraja, de asemenea, o serie de reclamații împotriva școlilor pentru presupuse încălcări ale regulilor de sănătate, prevede sancțiuni drastice împotriva școlilor și profesorilor și extinde implicarea oficialilor de stat în activitatea școlilor private.

Potențialul pentru implicarea mult mai mare a guvernului a generat peste 16.000 de oponenți și doar 70 de susținători înainte de audierea Senatului din 27 mai.

Amendamentul 1 al Senatului la HB 2789 a fost introdus pe 20 mai și impune tuturor școlilor publice și private din Illinois să respecte reglementările de sănătate stabilite de Departamentul de Sănătate Publică din Illinois, să permită depunerea mai multor reclamații pentru presupuse încălcări și să permită Consiliului de Educație din Illinois să impună sancțiuni severe pentru nerespectarea regulilor. Prevederile acestei noi legislații s-ar aplica numai atunci când este în vigoare un ordin de urgență a guvernatorului, așa cum se întâmplă de peste un an de zile în Illinois.

Având în vedere că predarea în persoană a fost efectuată în condiții de siguranță în întreaga țară, inclusiv în Illinois, iar noile cazuri de covid și spitalizările au scăzut dramatic, necesitatea unei astfel de legislații este îndoielnică.

HB 2789 pare conceput pentru a face inutil de dificilă predarea în persoană la școală și pentru a oferi o modalitate de a opri concurența care îi pune le pune în dificultate pe sindicatele profesorilor care insistă să nu se revină la predarea în persoană.

Care sunt implicațiile Amendamentului 1 pentru Illinois?

Impune obligația de a respecta regulile de sănătate IDPH

  • Impune tuturor școlilor publice și private și districtelor școlare să se conformeze oricărei reguli de sănătate emise de IDPH atunci când este declarată o stare de urgență de către guvernator.
  • Interzice consiliilor școlare să adopte orice rezoluție care s-ar opune cerințelor stabilite de IDPH.

Reclamațiile pot fi depuse la mai multe agenții și instituții

  • Stabilește mai multe căi pentru ca oamenii să depună reclamații împotriva școlilor publice și private. Reclamațiile împotriva unei școli private pot fi depuse împotriva școlii în sine, precum și a superintendentului regional al școlilor. Reclamațiile pot fi depuse și la ISBE.
  • Reclamațiile împotriva școlilor publice de district pot fi depuse chiar la districtul școlar, la superintendentul regional sau direct la ISBE în cazul școlilor publice din Chicago.

Impune obligația de a investiga reclamațiile

  • Impune obligații tuturor școlilor private de a investiga reclamațiile privind nerespectarea cerințelor de sănătate publică.
  • Impune superintendentului regional să investigheze reclamațiile privind nerespectarea normelor la școlile private și districtele școlilor publice.
  • ISBE trebuie să investigheze reclamațiile de nerespectare atunci când există o contestație a deciziei unui superintendent regional sau când o reclamație este depusă direct la ISBE.

Prevede sancțiuni severe atunci când se constată nerespectări ale regulilor

  • ISBE poate cere școlilor private și districtelor școlare publice să funcționeze total de la distanță dacă nu sunt respectate cerințele de sănătate stabilite de IDPH.
  • Impune ISBE să adopte reguli pentru a revoca recunoașterea sau înregistrarea unei școli private și recunoașterea oficială a unui district școlar public dacă regulile nu sunt respectate.
  • Acordă ISBE autoritatea să sancționeze orice educator sau persoană licențiată conform Codului Școlar care pune în aplicare orice practică contravenientă cerințelor de sănătate publică stabilite de IDPH în caz de urgență sau dezastru.

Implicațiile Amendamentului 1

Un potențial potop de reclamații nefondate și investigații împovărătoare

Toate școlile publice și private din Illinois au fost obligate să respecte normele COVID-19 emise de ISBE și IDPH în timpul pandemiei. Cu toate acestea, noua legislație ar putea duce la numeroase reclamații și investigații pentru încălcări inexistente sau încălcări extrem de minore, ceea ce ar face din conducerea școlii un coșmar administrativ.

Având în vedere cât de controversate au fost redeschiderile școlilor în anul școlar 2020-2021, nu este greu să ne imaginăm că unele persoane nemulțumite vor încerca să facă dificilă viața administratorilor depunând reclamații din motive false. Nu este prevăzută nicio sancțiune pentru depunerea unei reclamații false.

Sancțiuni draconice pentru nerespectarea regulilor

Sancțiuni împotriva profesorilor

Acordarea autorității ISBE de a sancționa un profesor sau de a lua măsuri împotriva licenței sale pentru implementarea unei „practici care contravine oricărei cerințe de sănătate publică”, ar putea provoca un stres semnificativ în rândul profesorilor și al personalului.

Ce facem cu un antrenor care le oferă jucătorilor o pauză de mască în timpul antrenamentelor într-o zi caniculară? Ce se întâmplă dacă un copil de la grădiniță încalcă regulile de distanțarea socială și îmbrățișează un coleg de față cu profesorul? Nu vor fi profesorii îngrijorați de noile reguli pentru a reveni la predarea în persoană?

Pedeapsa specifică împotriva profesorului nu este prevăzută de legislația propusă, dar Codul Școlar face referire la „suspendare, revocare sau altă sancțiune” în secțiunea privind acordarea licenței de educator.

Amenințarea acțiunii împotriva unui profesor sau a licenței sale – poate din cauza unei reclamații false – ar putea face ca profesorii să fie reticenți revenirii în sala de clasă și neliniștiți cu privire la noua răspundere.

Sancțiuni împotriva școlilor

Obligativitatea ca o școală privată să funcționeze total de la distanță pentru nerespectarea reglementării, încă neclară, ar extinde implicarea ISBE în activitatea școlilor private și parohiale.

Iar revocarea recunoașterii unei școli private poate avea consecințe grave, precum eliminarea acelei școli neeligibile din programul de burse de credite fiscale, măsură care ar putea afecta participarea elevilor în programele de atletism liceal. În anul școlar 2019-2020, aproape 700 de școli private din Illinois au fost recunoscute de ISBE, inclusiv școli nesectare și școli islamice, evreiești, catolice, luterane și altele creștine.

Punând acest lucru în context, alte motive pentru refuzul de a recunoaște o școală privată este eșecul de a solicita verificări ale antecedentele penale pentru solicitanții de locuri de muncă și de a verifica baza de date a statului privind delicvenții sexuali.

Revocarea recunoașterii unei școli sau a unui district public poate avea ca rezultat pierderea totală sau parțială a finanțării de stat, ceea ce ar duce la repercusiuni dezastruoase pentru bugetul școlii sau districtului și asupra capacității de funcționare.

Interferența în școlile private

Această legislație ar introduce oficialii statului Illinois în problemele școlilor private în multiple moduri. Superintendentul regional al școlilor nu are nimic de-a face cu școlile private conform cu Codul Școlar. Amendamentul 1 va schimba acest lucru și îi va oferi superintendentului regional autoritatea de a primi reclamații împotriva școlilor private și obligația de a le investiga.

Iar ISBE, deși în acest moment nu are autoritatea să investigheze școlile private, Amendamentul 1 ar putea schimba, de asemenea, și acest lucru.

Având în vedere succesul atâtor școli în desfășurarea predării în persoană în acest an și datele care arată că transmiterea virusului în rândul elevilor este minimă, precum și scăderea cazurilor de infectare, a ratelor de pozitivitate și spitalizare, nu există niciun motiv pentru acest proiect de lege.

Asta, cu excepția cazului în care se dorește pedepsirea succesului pandemic al școlilor private și al școlilor publice care au rămas operaționale și deschise în ciuda preferințelor sindicatelor profesorilor.

Traducere și adaptare
Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0