HomeActualități Americane

Investigația Senatului constată că administrația Obama a finanțat cu bună știință un afiliat al-Qaeda

Investigația Senatului constată că administrația Obama a finanțat cu bună știință un afiliat al-Qaeda

În 2014, agenția umanitară nonprofit World Vision United States a făcut afaceri în mod necorespunzător cu Agenția Islamică de Ajutor (ISRA), cu aproba

În 2014, agenția umanitară nonprofit World Vision United States a făcut afaceri în mod necorespunzător cu Agenția Islamică de Ajutor (ISRA), cu aprobarea administrației Obama, trimițând fonduri guvernamentale către o organizație care fusese sancționată pentru legăturile sale cu terorismul, potrivit unui nou raport, informează National Review.

Președintele Comisiei Financiare a Senatului, Chuck Grassley (R., Iowa), a publicat recent un raport care detaliază concluziile unei anchete pe care personalul său a început-o în februarie 2019 cu privire la relația dintre World Vision și ISRA.

Investigația a constatat că World Vision nu știa că ISRA fusese sancționată de SUA din 2004, după ce a canalizat aproximativ 5 milioane de dolari către Maktab al-Khidamat, predecesorul Al-Qaeda controlat de Osama Bid Laden.

Cu toate acestea, ignoranța se datora verificărilor insuficiente, se arată în raport.

„Scopul World Vision este de a ajuta oamenii în nevoie din întreaga lume și această muncă este admirabilă“, a spus Grassley într-un comunicat.

„Deși este posibil să nu fi știut că ISRA figurează pe lista celor sancționați sau că a fost listată din cauza afilierii sale cu terorismul, ar fi trebuit să știe. Ignoranța nu este un motiv suficient de scuză. Schimbarea metodelor de verificare în cadrul World Vision sunt un bun prim pas și sper în progresul său continuu.“

Ancheta a fost declanșată de un articol apărut în National Review în iulie 2018, în care Sam Westrop, directorul Middle East Forum’s Islamist Watch, a detaliat concluziile MEF conform cărora administrația Obama a aprobat o „subvenție de 200.000 de dolari din banii contribuabililor către ISRA“.

Oficialii guvernamentali au autorizat în mod specific deblocarea a „cel puțin 115.000 de dolari“ din această subvenție chiar și după ce au aflat că destinatarul este desemnat drept o organizație teroristă, a scris Westrop.

Conform raportului Senatului, în 21 ianuarie 2014, World Vision a depus o cerere de finanțare către Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) pentru a-și desfășura Programul de recuperare Blue Nile.

Programul propus urmărea să ofere siguranță alimentară, echipamente sanitare și servicii de sănătate în zonele grav afectate de conflict în regiunea Nilului Albastru din Sudan.

USAID a acordat World Vision o finanțare de 723.405 dolari pentru program. Luna următoare, ISRA a fost de acord să presteze pentru World Vision servicii umanitare în unele zone din regiunea Nilului Albastru, potrivit raportului.

Cele două organizații au colaborat, de asemenea, la mai multe proiecte în 2013 și 2014.

World Vision a descoperit că ISRA fusese sancționată numai după ce organizația umanitară evanghelică non-profit a purtat discuții de parteneriat cu International Organization for Migration (IOM)  în vederea unui proiect umanitar separat în Sudan.

La efectuarea unei verificări de rutină a World Vision și a partenerilor săi, IOM a descoperit că ISRA fusese sancționată și a contactat Office of Foreign Assets Control (OFAC) Compliance Team pentru a confirma.

După primirea confirmării de la OFAC, OIM a respins oferta World Vision de a colabora, se arată în raport.

Departamentul juridic al World Vision a fost notificat cu privire la statutul potențial al ISRA ca entitate sancționată în septembrie 2014 și a oprit imediat toate plățile către organizație pe perioada în care investiga.

Organizația non-profit a trimis o scrisoare către OFAC pe 19 noiembrie 2014, solicitând clarificări cu privire la statutul ISRA și solicitând ca, în cazul în care ISRA ar fi fost sancționată, să i se acorde o licență temporară pentru finalizarea contractului existent între organizații.

Două luni mai târziu, Trezoreria a răspuns, confirmând că ISRA este sancționată și respingând cererea de licență pentru a lucra cu organizația, deoarece acest lucru ar fi „incompatibil cu politica OFAC“.

O lună mai târziu, World Vision a depus o altă cerere pentru o licență de tranzacționare cu ISRA, cu scopul de a le plăti 125.000 de dolari pentru serviciile prestate, în caz contrar urmând a se confrunta cu consecințe juridice și potențiala expulzare din Sudan.

În 4 mai 2015, Departamentul de Stat al administrației Obama a recomandat OFAC să aprobe cererea World Vision pentru licența de afaceri.

A doua zi, OFAC a acordat licența ce permitea plata către ISRA a 125.000 USD pentru serviciile prestate și, ulterior, a trimis organizației nonprofit o „scrisoare de avertizare“, aducându-i la cunoștință faptul că prin colaborarea sa cu ISRA părea să fi încălcat Regulamentul global de sancționare a terorismului.

Raportul menționa că ancheta „nu a găsit nicio dovadă că World Vision a încercat în mod intenționat să ocolească sancțiunile SUA în ceea ce privește parteneriatul său cu ISRA“.

„De asemenea, nu am găsit nicio dovadă că World Vision știa că ISRA este o entitate sancționată înainte de a primi notificarea de la Trezorerie“, adaugă raportul.

„Cu toate acestea, pe baza dovezilor prezentate, concluzionăm că World Vision a avut acces la informațiile publice adecvate și ar fi trebuit să știe cum, dar nu a reușit, să verifice în mod corespunzător ISRA în calitate de sub-beneficiar, lucru care a dus la transferul banilor contribuabililor americani către o organizație cu o istorie extinsă de susținere a organizației teroriste [sic] și a teroriștilor, inclusiv Osama Bin Laden.“

Raportul definește sistemul World Vision de verificare a potențialilor sub-beneficiari drept „neglijent“ și afirmă că organizația „a ignorat procedurile elementare de investigare“.

După ce a fost informată de OIM cu privire la statutul de sancționat al ISRA, World Vision a petrecut săptămâni întregi investigând acuzația și nu a putut ajunge la o concluzie, bazându-se pe „ceea ce ar putea fi descris doar ca logică defectuoasă“, arată raportul.

Raportul acuză World Vision că a încercat să evite vina și notează că OIM „a fost capabilă să examineze rapid ISRA și să le determine statutul de entitate sancționată“.

„Dacă World Vision ar fi acordat atenția cuvenită și ar fi folosit metode similare celor ale OIM, dolarii contribuabililor nu ar fi ajuns în mâinile unei organizații despre care se știe că finanțează organizații teroriste“, se menționa.

Deși World Vision a instituit metode suplimentare de verificare, „personalul Comitetului financiar are rezerve“ cu privire la capacitatea sa de a evita situații similare în viitor, se arată în raport.

„World Vision are datoria de a se asigura că fondurile primite de la guvernul SUA sau donate de americani nu ajung să sprijine activitatea teroristă“, spune acesta.

„Pentru acest comitet este îngrijorătoare încercarea World Vision de a transfera vina asupra guvernului federal pentru propria lor incapacitate de a verifica în mod corespunzător un subcontractant.

Este necesar un sistem mai robust și solid de control și verificare pentru a restabili încrederea publicului că acele contribuții făcute spre World Vision nu finanțează organizații ilicite.“

„Mai mult, deși nu avem niciun motiv să ne îndoim de afirmația organizației World Vision că fondurile au fost utilizate de ISRA în întregime în scopuri umanitare, acești bani ajută inevitabil activitățile lor teroriste“, conchide acesta.

World Vision a declarat că „ia în serios obligațiile de conformitate și împărtășește obiectivul senatorului Grassley și al personalului comitetului referitor la o administrare corectă.“

„Apreciem recunoașterea faptului că raportul personalului comitetului către președinte ‘nu a găsit nicio dovadă că World Vision știa că ISRA este o entitate sancționată înainte de a primi o notificare de la Trezorerie’“, a adăugat aceasta.

„Terorismul contravine la tot ceea ce reprezintă World Vision ca organizație și condamnăm cu tărie orice act de terorism sau sprijin pentru astfel de activități.“

Tribuna.US

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: