HomePulsul Comunității

INVITAȚIE: Reuniune în SUA a absolvenților Universității Babeș-Bolyai din mediul academic, de afaceri și social

INVITAȚIE: Reuniune în SUA a absolvenților Universității Babeș-Bolyai din mediul academic, de afaceri și social

Reuniunile UBB Alumni 2024: Oportunități de Networking pentru Absolvenții Universității Babeș-Bolyai Chicago, IL – Universitatea Babeș-Bolyai din C

Reuniunile UBB Alumni 2024: Oportunități de Networking pentru Absolvenții Universității Babeș-Bolyai

Chicago, IL – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) își invită cu plăcere absolvenții din mediul academic, de afaceri și social la o serie de reuniuni care vor avea loc în această toamnă în Chicago și Washington, DC. Aceste evenimente reprezintă un moment de reconectare pentru UBB, oferindu-le absolvenților oportunitatea de a interacționa personal și cu rectorul universității, care va deschide evenimentele. Prima întâlnire de acest tip a avut loc anul în această primăvară în North Carolina (la UNC), iar următoarea este planificată anul viitor în New York.

Prima întâlnire din această toamnă va avea loc în Chicago, pe 16 octombrie, urmată de reuniunea din Washington, DC, pe 17 octombrie, ambele desfășurându-se între orele 18:00 și 20:30. Evenimentele se vor derula într-un cadru relaxat, fiind însoțite și de un „cocktail party” menit să faciliteze discuțiile și interacțiunile între absolvenți.

„Aceste reuniuni sunt mai mult decât simple întâlniri între foști colegi. Ele oferă un cadru adecvat pentru reconectare, stabilirea unor noi parteneriate, colaborări profesionale și împărtășirea experiențelor acumulate de la finalizarea studiilor. Ca cea mai mare universitate a țării, UBB are și cea mai mare comunitate de alumni în SUA, astfel că aceste întâlniri trebuie să creeze cu adevărat contextul în care ne putem cunoaște și susține reciproc”, a declarat rectorul universității, Prof. univ. dr.  Daniel David

Evenimentul este organizat de UBB (prin prorectorul responsabil cu alumni, Alexandra Muțiu), împreună cu UBB Alumni US Chapter și Romanian United Foundation (RUF).

 Înscrierile pentru evenimente sunt deschise până pe 10 octombrie, iar locurile sunt limitate. Toți participanții vor primi o confirmare pe email după înregistrare, cu detaliile locațiilor incluse. Absolvenții interesați sunt îndemnați să nu piardă această oportunitate unică de a se conecta cu profesioniști de marcă și de a reveni în comunitatea vibrantă a UBB.

 Pentru înscrieri, vă rugăm să ACCESAȚI FORMULARUL DE ÎNSCRIERE ONLINE AICI

Aceste reuniuni promit să fie o adevărată sărbătoare a reușitelor și conexiunilor de durată între absolvenții UBB și să creeze un spațiu deosebit pentru schimb de idei și inițiere de noi colaborări.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 443 de ani – 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe), de 9 ani fiind pe primul loc în țară în rankingurile internaționale ale universităților, sumarizate în metarankingul național/universitar.

Universitatea Babeș Bolyai
Cluj-Napoca

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0