Ion Rațiu - o viață închinată democrației

Personalitate proeminentă a României în exil, în perioada comunistă, și lider al opoziției democratice după Revoluția din decembrie ’89, Ion Rațiu (po

Personalitate proeminentă a României în exil, în perioada comunistă, și lider al opoziției democratice după Revoluția din decembrie ’89, Ion Rațiu (politician, avocat, diplomat, afacerist, jurnalist și scriitor) a întreprins tot ce i-a stat în putință pentru ca țara pe care o iubea sincer să propășească într-un climat liber și echilibrat.

Ion Raţiu s-a născut la Turda, la 6 iunie 1917, fiind descendent al vechii familii Rațiu de Noșlac (Nagylak), atestată în Transilvania la începutul sec. al XIV-lea și reînnobilată în anul 1625 de către principele Transilvaniei Gabriel (Gabor) Bethlen.

Ion Rațiu a fost fiul avocatului dr. Augustin Rațiu din Turda, care la rândul său a fost fiul protopopului greco-catolic al Turzii Nicolae Rațiu. Mama sa, Eugenia Rațiu, născută Turcu, a fost nepoata lui Ion Codru-Drăgușanu, autorul publicației „Peregrinului transilvan”.

A urmat studiile liceale la Turda şi apoi la Cluj și a absolvit facultatea de drept la Universitatea din Cluj, obținându-și licenţa în anul 1938.

A absolvit Şcoala de ofiţeri de rezervă de la Craiova (1938-1940), ca şef de promoţie.

În anul 1943, a obținut titulatura de Master of Arts în Ştiinţe Economice la Colegiul St. John al Universităţii Cambridge din Marea Britanie. Ulterior, a obţinut și titlul de Doctor în Ştiinţe Politice.

În 1940, Ion Rațiu a intrat în Ministerul Afacerilor Externe ca diplomat. A fost numit consilier la Legația României la Londra, condusă de unchiul său, Viorel Tilea.

În momentul instaurării dictaturii legionare, Viorel Tilea, Ion Rațiu și mai mulți angajați ai Legației României la Londra au demisionat pentru că se opuneau regimului de extremă dreaptă de la București și deciziei lui Ion Antonescu de a alinia România la puterile Axei și au cerut azil politic în Marea Britanie.

La 29 noiembrie 1940, la câteva săptămâni după instaurarea Statului Național-Legionar, a fost fondat în afara țării Comitetul Național Român, o organizație care milita intens pentru retragerea României din alianța cu Germania nazistă și pentru alierea cu Marea Britanie și cu Statele Unite ale Americii. Ion Rațiu făcând parte din conducerea organizației.

Destinul l-a purtat departe de casă. Ajuns în Marea Britanie în 1940, ca diplomat stagiar, nu s-a mai putut întoarce din cauza comunismului. Și totuși, departe de România, a devenit poate mai român decât mulți dintre cei rămași acasă. A scris, a vorbit, a militat pentru libertatea și demnitatea neamului său, convins că o națiune nu poate fi înălțată decât prin adevăr și democrație.

S-a căsătorit cu Elisabeth, fiica lui Guy Pilkington, colonel în armata britanică, în anul 1945. Apoi soții Raţiu au avut doi copii: Indrei şi Nicolae.

După război, Ion Rațiu a dorit să revină în țară pentru a ajuta la democratizarea României și, de asemenea, să candideze la alegerile din 1946 din partea Partidului Național Țărănesc. A rămas însă în Marea Britanie la cererea lui Iuliu Maniu, care era conștient de pericolul din țară.

În exil, Ion Raţiu se implică în lupta împotriva comunismului, devenind un colaborator permanent al Serviciului în limba română al mai multor posturi de radio, printre care BBC, Radio Europa Liberă şi Vocea Americii.

Din 1955 editează un buletin de ştiri săptămânal în limba engleză – „Free Romanian Press” (Presa Liberă Română). Ion Rațiu a fost un neobosit apărător al democrației și al drepturilor omului pentru România. A fondat publicații, organizații și a sprijinit comunitatea românească din exil. S-a făcut cunoscut și prin cartea sa „Policy for Romania” (1957), în care propunea o alternativă democratică la regimul comunist.

În anul 1957, își înființează propria companie maritimă, J.R. Shipping Co. Ltd., activitate de care s-a ocupat până în 1975, când s-a decis să se dedice în întregime problemei româneşti.

În anul 1978, în timpul unei vizite a lui Ceauşescu în Marea Britanie, în semn de protest faţă de regimul din România, s-a legat cu lanţuri în faţa Hotelului Ritz.

Înfiinţată în 1984, la Geneva, ca expresie a aspiraţiilor de libertate şi democraţie ale românilor din exil, Ion Raţiu a devenit preşedintele „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi” (UMRL), convins că numai unitatea tuturor românilor poate determina revenirea la democraţie. De altfel, organizația lui s-a adresat tuturor celor care doreau să se angajeze în eforturile de restabilire a democrației.

Timp de 50 de ani, în exil, Ion Raţiu a luptat cu ardoare pentru instaurarea democrației în România, desfăşurând o prodigioasă activitate de avocat, diplomat, ziarist, scriitor şi om de afaceri de succes.

La 25 decembrie 1989, Ion Raţiu a iniţiat o amplă campanie de ajutorare a României, coordonată de organizația „Relief Fund for Romania”, care a adus în ţară, numai în 1990, medicamente, alimente şi îmbrăcăminte estimate la peste zece milioane de lire sterline.

După întoarcerea în țară, în ianuarie 1990, Ion Rațiu a fost direct implicat în refacerea Partidului Național Țărănesc, alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al partidului, ce poartă de-atunci numele de Partidul Național Țărănesc, Creștin și Democrat (PNȚCD).

A fost candidatul PNŢCD la Preşedinţia României pentru alegerile din 20 mai 1990, zi cunoscută și sub denumirea de Duminica Orbului.

Primele alegeri parlamentare și prezidențiale din România după evenimentele din decembrie 1989, au avut loc la 20 mai 1990 și primele alegeri libere după mai bine de 50 de ani. Nu a avut nicio șansă în fața continuatorului comunismului în România, viitorul acuzat în justiție pentru crime împotriva umanității, Ion Iliescu, ocupând doar locul trei, după Ion Iliescu și Radu Câmpeanu.

A fost ales deputat de Cluj din partea PNȚCD la alegerile din 1990, respectiv la cele din 1992. În 1996, a fost ales deputat de Arad, tot din partea PNȚCD. Din 1990 şi până în 2000 a fost parlamentar, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al PNŢCD. A continuat să fie activ politic până la moartea sa, în anul 2000, fiind considerat un model de politician democrat, cu viziune occidentală și moralitate fermă.

În 1991, a pus bazele ziarului „Cotidianul”, implicându-se, totodată, în numeroase acţiuni caritabile, alături de soţia sa.

Ion Rațiu a murit pe 17 ianuarie 2000, la Londra, iar trupul neînsuflețit a fost înmormântat, așa cum și-a exprimat dorința, în orașul natal Turda, căruia i-a dus permanent dorul în cele cinci decenii de exil.

Ion Rațiu a fost una dintre cele mai importante figuri ale exilului românesc, un ilustru politician român și un strălucit reprezentant al mișcării democratice din România postcomunistă.

Ion Rațiu a fost una dintre acele personalități rare care, deși ținute departe de țară decenii întregi, au purtat România în inimă ca pe o comoară vie. Născut la Turda, într-o familie cu rădăcini adânci în tradiția greco-catolică și în spiritul civic, el a fost crescut în respect pentru libertate, credință și demnitate.

Ion Rațiu a rămas în memoria publică prin atitudinea sa calmă, democratică și a lăsat una dintre cele mai celebre definiții ale libertății:

„Sunt gata să lupt până la ultima mea picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”.

Până la sfârșitul vieții sale, în anul 2000, a rămas fidel acelui crez. Modest, dar ferm, discret, dar vizibil prin noblețea gesturilor, Ion Rațiu a arătat României ce înseamnă demnitatea, respectul și democrația autentică. A fost și rămâne un reper moral, un om care a arătat că patriotismul adevărat nu strigă, ci trăiește și se sacrifică în tăcere pentru binele comun.

Pentru Ion Rațiu, democrația nu era doar o teorie, ci un mod de a respecta fiecare ființă umană. Într-o vreme când politica românească era marcată de urlete, certuri și ură, el a adus calm, bun-simț și eleganță.

Credea cu tărie că puterea nu se exercită prin forță, ci prin dialog, înțelegere și răbdare. „Niciodată nu trebuie să-l consideri pe adversarul tău un dușman – spunea el – pentru că fără el nu există progres, nu există confruntare de idei.”

Ion Rațiu nu a încetat să repete că România are nevoie, înainte de toate, de oameni liberi – liberi în gândire, liberi în inițiativă, liberi în credință. El însuși fusese liber chiar și atunci când patria sa era înlănțuită de dictatură. Și această libertate lăuntrică i-a dat curajul să rămână un om vertical, indiferent de circumstanțe.

Poate cea mai importantă lecție pe care a lăsat-o este aceea a patriotismului discret, dar autentic. Pentru el, a fi patriot nu însemna să strigi lozinci, ci să muncești în tăcere, să fii cinstit, să aperi principiile și să nu renunți niciodată la speranța că țara ta poate fi mai bună.

Astfel, Ion Rațiu a rămas pentru mulți români imaginea unui politician diferit – unul care nu urmărea puterea cu orice preț, ci care vedea politica drept o slujire. Un om al cuvântului, al onoarei și al demnității.

Deși numele lui Ion Rațiu este asociat mai ales cu democrația și politica post-1989, fundamentul vieții sale venea din valorile religioase și morale pe care le-a primit în familie. El s-a născut într-o familie greco-catolică care a pus mereu accent pe educație, disciplină morală și spirit civic – valori care i-au rămas întipărite întreaga viață.

Relația lui Ion Rațiu cu credința a fost remarcată prin felul lui de trai. În exil, departe de România, Ion Rațiu a continuat să fie un om al rugăciunii și al tradiției creștine. Nu era un „predicator” public, dar credința lui se vedea în modestia personală, în respectul pentru om și în apărarea libertății de conștiință.

Valorile sale conservatoare pe care le-a trăit și le-a promovat au inclus respectul și dragostea pentru familie – el considerând familia nucleul moral al unei societăți sănătoase. Cu privire la libertatea religioasă – în perioada comunistă, a apărat în exil drepturile celor persecutați pentru credință, văzând în libertatea religioasă un drept fundamental care nu putea fi încălcat.

Deși nu se prezenta ca lider religios, era perceput ca un politician moral, profund atașat de valorile creștin-democratice occidentale. De altfel, Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), în care s-a afirmat, era construit tocmai pe o fundație conservatoare și creștin-democrată.

În esență, Ion Rațiu nu era un conservator „strident”, ci un om cu valori creștine solide, trăite firesc, care au dat greutate și autenticitate vieții și mesajului său. A rămas un reper moral tocmai pentru că nu și-a separat niciodată viața politică de principiile sale etice și religioase.

Testamentul său politic, cum spunea el, ”lăsământul” său, cuprindea trei țeluri importante: intrarea României în Uniunea Europeană, aderarea la NATO și restaurarea monarhiei. Moștenirea lui Ion Rațiu este astăzi legată de valorile democratice, toleranță, libertatea de exprimare și spirit civic.