100 DE ANI: Traducerea Cornilescu a Bibliei – la baza protestantismului în România

Acum un secol, la București, apărea o traducere neașteptată a Bibiliei, Sfânta Scriptură. Receptarea ei a stârnit deopotrivă o mare curiozitate și entuziasm precum și revoltă. În timp, această versiune – tipărită în milioane de exemplare – avea să devină cea mai populară în România.

Considerat ca unul dintre cei mai faimoşi teologi ai Europei interbelice și apreciat de presa europeană a vremii un „Martin Luther al României”, Dumitru Cornilescu (1891 – 1975) a fost autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921 de către Societatea Evanghelică din România. Adoptată de Societatea Biblică Britanică în 1923 și publicată în 1924 cu revizuiri, traducerea Cornilescu a rămas până în prezent cea mai răspândită versiune în rândul confesiunilor protestante (inclusiv neoprotestante). Popularitatea acestei versiuni se explică prin numărul mare de reeditări (în 1931, 1942, 1946 etc., cu o nouă revizuire în 1989, cu noi tiraje în 1990, 1996, 2000, 2002, 2005).

O incursiune prin biografia sa ne relevă că itinerarul său existențial începe în 1891 când la 4 aprilie Dumitru Cornilescu s-a născut în comuna Slașoma, jud. Mehedinți. Tatăl său era învățător, iar mama casnică. Amândoi părinții proveneau din familii de credincioși ortodocși. Amândoi bunicii lui Dumitru Cornilescu fuseseră preoți: Andrei Vasilescu, bunicul din partea mamei, a fost preot în comuna învecinată Dobra, iar Constantin Cornelie, bunicul din partea tatălui, a fost preot în comuna Slașoma. Soţiile lor, bunicile copilului Dumitru, erau amândouã fiice de preoţi. Registrul de stare civilă din 4 aprilie 1891 atestă: „Alaltăieri, la casa părinţilor săi din comuna Slaşoma, judeţul Mehedinţi, plasa Blahniţa, s-a născut Dimitrie, de sex bărbătesc, fiul lui Ion Cornilescu, de profesie învăţător şi Eufimia I. Cornilescu, de profesie menajeră casnică”.

A urmat școala primară în comuna natală, sub îngrijirea tatălui său. După terminarea școlii primare, a plecat la București pentru a urma cursurile Seminarului Teologic Ortodox, încercând să continue tradiția preoțească din familia sa.

Dumitru Cornilescu a fost admis la Seminarul Ortodox Central în 1904. A fost coleg, între alții, cu Ion Dobre, care ulterior avea să-și ia numele Nichifor Crainic.
În timpul seminarului se întreţine singur că pedagog. Din economiile sale modeste, tipăreşte o parte din traducerile făcute de el, pe care le oferă apoi celor din jur.
După absolvirea seminarului a devenit student al Facultății de Teologie din București. În toată această perioadă s-a remarcat deja ca traducător, fiind considerat de arhimandritul Iuliu Scriban (redactorul-șef al revistei „Biserica Ortodoxă Română”), drept „un om deprins a scrie și a exprima ideile cât se poate de limpede și de corect” și „cel mai harnic dintre teologii tineri pe ogorul scrisului creștinesc”. Ca tânăr student, Dumitru Cornilescu era total diferit faţă de ceilalţi elevi, arată biografii săi. Era dornic de cunoaştere şi pe deasupra nu citea doar cărţi creştin-ortodoxe. Astfel, începuse să cunoască tot mai multe cărţi creştine din mediul protestant şi catolic, fiind un bun cunoscător al limbilor străine.

În perioada 1912-1916, Dumitru Cornilescu frecventează Biserica „Cuibul cu barză” unde era preot Tudor Popescu (ambii în imaginea de mai sus), și unde a slujit ca diacon. De la Tudor Popescu a deprins nu numai arta de a predica, dar mai ales modul de a trăi o viață de adâncă devoțiune față de Dumnezeu. Curând, Dumitru Cornilescu şi Tudor Popescu devin prieteni, colaborând fructuos timp de mulţi ani în eforturile lor de a trezi poporul român la o nouă viaţă spirituală. În acești patru ani Dumitru Cornilescu lucrează intens ca traducător şi publicist, dovedind în acelaşi timp o mare râvna pentru datinile ortodoxe pe care le păzeşte cu mare scrupulozitate. Totuşi, în intimitatea sufletului său însetat de mântuire, el încă nu Îl găsise pe Domnul său şi încă nu înţelegea pe deplin Planul de Mântuire al lui Dumnezeu. După cum a mărturisit chiar el, nu îşi putea explica de ce, în ciuda eforturilor sale şi ale lui Tudor Popescu, redeşteptarea spirituală întârzia să apară în rândul națiunii sale. Cunoscător al câtorva limbi de circulație mondială, Dumitru Cornilescu traducea mult. A contribuit la înființarea cercului „Ia și citește”, condus de un comitet de preoți, care avea drept scop susținerea credinței creștine strămoșești și moralizarea poporului prin intermediul tipăriturilor și al cuvântărilor religioase.

Alături de maica Olga Gologan, Dumitru Cornilescu traduce un mic calendar cu meditații zilnice semnate de pastorul elvețian Frank Thomas. Aflată atunci la Geneva, Prințesa Callimachi intră în posesia unui exemplar și inițiază un schimb epistolar cu tânărul preot-traducător. Întâlnirea lor din 1915 se va dovedi decisivă. Cei doi pun la cale un plan.

Impresionat în mod deosebit de greutatea limbajului folosit de traducerile Bibliei existente în acea vreme, când era folosită limba română arhaică, Cornilescu a exclamat: „Dacă viața creștină a poporului izvorăște din cunoașterea Bibliei, iar eu nu pot înțelege ce este scris acolo, cum va înțelege oare poporul?”.

Acest gând l-a urmărit cu putere până ce, în final, l-a determinat să înceapă traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului XX.

Dumitru Cornilescu a absolvit Facultatea de Teologie în 1916 (Diploma 7.872 din 1916), iar după trecerea cu brio a examenului de licență, a fost hirotonisit în catedrala de la Huși, ca preot-călugăr, întrucât nu avea să se dedice preoției pastorale, ci literelor. În acea perioadă, intrase deja în monahism, având metania la Mănăstirea Dobrovăț, dar primise îngăduința chiriarhului său, Nicodim Munteanu, pentru a face o traducere a Bibliei la conacul familiei Callimachi de la Stâncești, Botoșani.

Prințesa Rallu Calimachi, de religie protestantă, adeptă a unei noi traduceri a Scripturilor, i-a oferit găzduire în castelul ei de la Stâncesti (un castel impresionant, cu o bibliotecă uriaşă unde Cornilescu putea lucra în voie), unde el avea să realizeze, timp de peste patru ani, noua traducere, ajutându-se de traducerile protestante în limbile engleză, franceză și germană.

Despre această perioadă din viaţa lui Dumitru Cornilescu, cât a durat traducerea Bibliei, nu se ştie aproape nimic. În timp ce lumea întreagă era în toiul primului război mondial, conştient că e vorba de destinul spiritual al întregului popor român, el poartă o altă luptă în camera sa, de data aceasta pe tărâm spiritual. Lucrează cu înfrigurare în toată această perioadă, fiind ocrotit de privirile celor indiscreţi și de către prinţesa Callimachi. Astfel, în 1920 apare la Bucureşti Cartea Psalmilor, iar în anul următor este tipărit Noul Testament, iar apoi întreaga Biblie în noua traducere.

Este de menționat că prințesa Rallu Calimachi a fost cea care a finanțat tipărirea Noului Testament în 1920 și a Bibliei în 1921.

„Ceea ce este demn de remarcat este spiritul în care a fost făcută această nouă traducere a Bibliei. Dumitru Cornilescu a început această lucrare în primul rând pentru a-şi lămuri lui însuşi anumite principii de bază ale Evangheliei. Traducerea nu a fost făcută într-un spirit de competiţie, nu era vorba de vreo afacere, iar autorul ei nu avea nici măcar un contract cu vreo societate biblică. Totul a pornit dintr-un îndemn interior şi din dorinţa sinceră că poporul român să aibă acces la Cuvântul lui Dumnezeu într-un limbaj accesibil şi actualizat.” – a scris Lori Balogh într-o biografie a lui Dumitru Cornilescu.

Activitatea de traducător a lui Cornilescu a început de timpuriu, simultan cu cea publicistică, între primele sale articole numărându-se: „O trebuință a vremurilor de acum” (după o scriere a pastorului elvețian Frank Thomas, 1862-1928), în „Păstorul ortodox”, IX (1910).

Trebuie subliniat că traducerea Bibliei în limba română modernă, respectiv limba care se vorbea în primul sfert de veac al secolului XX, care i-a luat 4 ani, a fost începută de Dumitru Cornilescu din cauza dificultății limbajului utilizat de traducerile Bibliei existente în acea vreme.

Cornilescu obișnuia să traducă broșuri de teologie evanghelică încă din anii de seminar. Catalogul Bibiliotecii Academiei Române conține circa 40 de broșuri traduse de el în perioada 1922-1925.

Epistola către Romani se dovedește esențială pentru ieșirea traducătorului dintr-un impas spiritual, odată cu descoperirea că Hristos poate fi într-adevăr un Mântuitor personal. Este un lucru nou pentru el, cu toate că își petrecuse toată tinerețea în școli cu profil teologic. De altfel, Epistola paulină a constituit un punct de turnură atât pentru convertirea Sfântului Augustin, cât și pentru cea a lui Martin Luther.

Peste ani, în mica broșură autobiografică intitulată „Cum m-am întors la Dumnezeu”, Cornilescu avea să noteze: „Abia atunci încet, încet mi s-a lămurit un înțeles după altul și abia atunci am ajuns să înțeleg rostul venirii Domnului nostru, rostul Evangheliei, rostul tuturor așezămintelor pentru mântuirea omului. Abia atunci am ajuns să iau lucrurile pentru mine personal.”

Cu toate că realizase un adevărat best-seller şi pe deasupra oferise, la aceea vreme, considerată cea mai bună traducere a Bibliei în limba română, Dumitru Cornilescu a ajuns un renegat.

Deși folosită inclusiv în mediul ortodox, îndeosebi în perioada comunistă, această traducere nu a fost aprobată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, deoarece Cornilescu a părăsit Biserica Ortodoxă.

Receptarea noii versiuni este la început entuziastă, apoi marcată de rezerve legate de traducerea anumitor termeni „tehnici”, cum ar fi „mântuire”, „îndreptățire” sau „neprihănire”. De asemenea, una din obiecții se referă la traducerea Vechiului Testament. Cornilescu, având cunoștințe limitate de limbă ebraică, apelează la ediții traduse, drept urmare traducerea sa este considerată ca fiind prea tributară unei ediții clasice franceze, de altfel foarte fiabilă, a teologului elvețian Louis Segond.
Unul dintre criticii cei mai vehemenți ai acestei traduceri este Gala Galaction, el însuși urmând a se angaja, alături de Vasile Radu și Nicodim Munteanu, în procesul de traducere a Bibliei din originalele ebraică și greacă, ediţie sinodală ce avea să apară în 1936. Este interesant că inițial și comunitățile protestante se arată ostile noii versiuni, deoarece aceasta părea să creeze o ruptură cu Biblia de la Iași din 1874, cu care se obișnuiseră, deşi limbajul acesteia avea un caracter neologizant, care suna strident și prea modern pentru acele vremuri.

Imediat după lansare, devine evident că ediția princeps a noii traduceri are nevoie de o rapidă revizuire. Intră în scenă Societatea Biblică Britanică, ce se va implica foarte activ în tot acest proces, în special în materie de distribuție.

În urma unor puternice divergențe doctrinare cu cercurile teologice ale vremii, Dumitru Cornilescu este sfătuit de însuși Patriarhul Miron Cristea să părăsească pentru o vreme România, motiv pentru care acesta a plecat în Germania (Bad Blankenburg). Ulterior, a locuit o vreme în Anglia, iar apoi s-a stabilit în Elveția, unde a și decedat în anul 1975.

Sub regimul comunist, Biblia Cornilescu a cunoscut numeroase retipăriri, unele oficiale, altele clandestine, răspândindu-se pe căi nebănuite. Autorul traducerii era Dumitru Cornilescu, un tânăr călugăr ortodox, abia arondat Episcopiei Huși.

Chiar dacă a trăit departe de țară, în Elveția, a rămas veșnic un căutător al adevărului și un devotat slujitor al lui Dumnezeu, purtând permanent în suflet dorul de neam și de țară.

„Dumitru Cornilescu este un român care a trăit aproape de zilele noastre, dar care este, în mod paradoxal, necunoscut multora dintre noi. Un român care s-a văzut pe sine mic în ochii săi, dar care a făcut poporului său un bine enorm, un bine ale cărui roade se vor contabiliza doar la încheierea tuturor lucrurilor, când Dumnezeu va trage linie şi va cântări totul în balanţa Sa.

Se cunosc puţine amănunte din viaţa acestui om al lui Dumnezeu, şi aceasta datorită în mare parte a modestiei care l-a caracterizat pe Dumitru Cornilescu de-a lungul celor 85 de ani de viaţă. Luptele sale sufleteşti, îndoielile sale, precum şi dezamăgirile pe care le-a trăit, vor rămânea pentru totdeauna necunoscute. Ceea ce ştim despre viaţa lui interioară se datorează gândurilor pe care el însuşi ni le-a lăsat în broşură „Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora.” – scrie Lori Balogh în scurta sa biografie a traducătorului Bibliei contemporane.

În 1981, copleșit de măreția actului traducerii Bibliei în limba română cu un vocabular actual vorbit în România primului sfert al secolului al XX-lea, Alexandru Măianu consemnează în cartea sa„Viața și Lucrarea lui Dumitru Cornilescu” următoarele:

„S-au împlinit de curând 60 de ani de când Dumnezeu a făcut românilor din țară și de pretutindeni un mare dar – Biblia, într-o traducere românească autentică, în graiul limpede și melodios care ne-a înaripat mintea și inima citind pe Creangă, Eminescu, Coșbuc. Traducătorul Bibliei, despre care este vorba, a făcut pentru starea spirituală a poporului român, mai mult decât oricare altul dintre înaintașii lui. El a introdus în casele românilor Cuvântul lui Dumnezeu, hrănindu-i cu hrana spirituală pe care nici un scriitor laic nu le-o putea da. Și acest om, spre deosebire de scriitorii amintiți mai sus, a rămas toată viața un necunoscut poporului român, deși a trăit până în zilele noastre, fiind activ de-a lungul primelor trei sferturi ale veacului nostru (XX). În anul 1975, la vârsta de 85 de ani, a trecut în împărăția luminilor, cel care a propovăduit Lumina lui Dumnezeu fără întrerupere o viață de octagenar, atât în românește, cât și în principalele limbi moderne.”

Deși medicii îi preziseseră încă din tinerețe că viața lui va fi scurtă, Dumitru Cornilescu a ajuns să trăiască 85 de ani, bucurându-se de o sănătate relativ bună până spre sfârșit. Dorul de țară și de cei dragi l-a însoțit necontenit, măcinându-i sufletul departe de pământul natal. A rămas însă un om discret și modest, taciturn în fire, dar cu o sensibilitate aparte: avea darul de a se apropia de bolnavi, de cei marginalizați și năpăstuiți, oferindu-le sprijin și alinare.

Nu a încetat niciodată să transmită mesajul în care credea cu toată ființa: „Niciodată o ființă umană nu a strigat către Dumnezeu fără să primească răspuns.”

Chemarea decisivă a vieții sale s-a împlinit încă din tinerețe, pe când abia trecuse pragul celor 30 de ani. Dar cea mai mare moștenire a sa rămâne traducerea Bibliei – o lucrare vie, care inspiră și astăzi, la 100 de ani de la apariție.

În loc de încheiere

Iată și un mic exercițiu de studiu comparativ, cu iz ecumenic. Fiindcă, în cele din urmă, indiferent de nuanțele limbajului și de culoarea cultului creștin, mesajul Bibliei rămâne în esență neschimbat.

Biblia de la Blaj din 1795, în traducerea lui Samuil Micu supranumit și Clain / Klein, nepotul episcopului și iluministului greco-catolic Inocențiu Micu:

„Întru început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta, întru început, era la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut; și fără de Dânsul nimic nu s-au făcut ce s-au făcut. Întru Dânsul viiață era și viiața era lumină oamenilor. Și lumina întru întunearec luminează și întunearecul nu o au cuprins.”

Ediția revizuită Dumitru Cornilescu sună astfel:

„La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate prin El s‑au făcut, și nimic din ce s‑a făcut nu s‑a făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina strălucește în întuneric, și întunericul n‑a biruit‑o.”

Iată și cea mai recentă variantă publicată, în diortosirea arhiepiscopului Bartolomeu Anania.

„Întru’nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintru’nceput la Dumnezeu; toate printr’Însul s’au făcut şi fără El nimic nu s’a făcut din ceea ce s’a făcut. Viaţă era într’Însul, şi viaţa era lumina oamenilor şi lumina întru întuneric luminează şi întunericul nu a cuprins-o.”

Dorin Nădrău
Tribuna.US

 

 

 

Accesați aici arhiva tuturor articolelor din ROMÂNIA NEVĂZUTĂ